Jurisdictional declination for appeals against lower tribunal decisions in claims under 200,000 RON due to legislative gap following Constitutional Court ruling on appeal thresholds

Şedinţa publică din data de 15 mai 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu-Jiu, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. (Olanda) S.A., C. (Romania) S.A. şi C. (Romania) S.A. - Sucursala Gorj, au formulat contestaţie la executare împotriva tuturor formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 291/EX/2016 deschis la BEJ D., respectiv:

- încheierea de încuviinţare a executării şi somaţia emisă pentru suma de 162.781,10 RON compusă din creditul urmărit în sumă de 154.113,77 RON, echivalentul a 37.734,14 CHF la cursul BNR din data de 26.02.2016 şi cheltuieli de executare în sumă de 8.587,33 RON, care nu le-au fost comunicate;

- somaţia imobiliară, necomunicată, încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 979/14.03.2016 pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu, în dosarul nr. x/2016;

- încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 11.04.2016 prin care s-a stabilit în sarcina sa un titlu de creanţă şi cheltuieli de executare în cuantum de 8.587,33 RON;

- titlul constând în contractual de credit x/29.07.2008 şi actele adiţionale ale căror clauze le denunţă ca fiind abuzive, popriri pe conturi şi venituri salariate, solicitând instanţei să constate lipsa calităţii de creditor a C. (Olanda) S.A., neavând calitatea de creditor în relaţia cu aceştia şi, mai mult, cererea de executare a fost formulată de o persoană fără calitate de reprezentare convenţionala - S.C. E. Bucureşti;

- să dispună anularea tuturor formelor de executare contestate ca fiind emise pentru o creanţă care nu are un caracter cert, lichid, exigibil şi pentru că aceste forme de executare nu le-au fost legal comunicate de către executor;

- să constate că deţin o creanţă împotriva cedentului compusă din sumele rezultate din contestaţia titlului care face obiectul capătului de cerere nr. x, motiv pentru care nu mai sunt îndeplinite condiţiile art. 662 C. proc. civ., urmând să fie anulate în întregime formele de executare;

- să constate executarea silită ca fiind lipsită de un titlu executoriu şi de către o persoană fără calitate de creditor;

- să anuleze toate popririle dispuse pe conturi şi veniturile salariale, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la contractul de credit, reclamanţii au solicitat instanţei să constate caracterul abuziv, să dispună nulitatea absolută a clauzei 9.1 din condiţiile speciale ale contractului de facilitate de credit şi garanţie nr. x/29.07.2008 şi îngheţarea cursului de schimb valutar CHF pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului menţionat, la valoarea de la momentul semnării contractului (curs valutar de 2,1955 RON/CHF) respectiv calcularea şi plata ratelor şi a tuturor rambursărilor la valoarea în RON a francului elveţian de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora;

- să oblige pârâtele la restituirea către ei, reclamanţii, a tuturor sumelor plătite în plus, rezultate din diferenţa de curs valutar dintre cursul valabil la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valabil la data semnării contractului, la care se adaugă dobânda legală de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea debitului de către pârâte;

- să oblige pârâtele să emită un nou grafic de rambursare, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia creditului din CHF în RON făcându-se la cursul CHF - leu de la data semnării contractului;

- să constate caracterul abuziv şi să dispună nulitatea absolută a clauzei 5.1 lit. b) din condiţiile speciale ale contractului, cu obligarea pârâtele la restituirea sumei plătite cu titlu de comision de acordare (1037.50 CHF reprezentând 2,5% din suma acordată), sumă la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării acestei sume nedatorate şi până la achitarea debitului de către pârâte.

În drept, au fost invocate prevederile art. 704-707, 712-720 C. proc. civ. coroborate cu art. 1, 3, 6, 12 din Decretul nr. 167/1958, art. 451-455 C. proc. civ., Legea nr. 188/2000, OMJ nr. 2550/2006, art. 973 C. civ., Legea nr. 193/2000, O.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 174/2008, O.G. nr. 99/2006, Legea nr. 363/2007, O.G. nr. 13/2011.

2. Prin încheierea de şedinţă din 24 martie 2017, Judecătoria Târgu Jiu a dispus disjungerea contestaţiei la titlu de contestaţia la executare şi formarea unui dosar separat.

3. Urmare a disjungerii a fost format dosarul nr. x/2017 înregistrat pe rolul Judecătorie Târgu Jiu.

Reclamanţii A. şi B. au formulat precizare la acţiune, prin care au arătat că la pct. 5 clauzele din contractul de credit x/9.07.2008 pe care le critică şi al căror caracter abuziv şi nulitate absolută o solicită, înlăturându-le din contract, sunt cele prevăzute la: pct. 4.1 lit. b), pct. .4.3, pct. 5.1 lit. b), d), pct. 5.2 si pct. 9.1, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa:

- să constatate nulitatea absolută a clauzelor de la pct. 4.1 lit. b), pct. 4.3, pct. 5. lit. b).d şi pct. 5.2 din condiţiile speciale ale contractului de facilitate de credit şi garanţie nr. x/9.07.2008, având în vedere caracterul abuziv al acestora;

- să dispună îngheţarea ratei dobânzii p.a. la 2,5 % urmând să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor de bani actualizate cu dobânda legală pentru diferenţele de dobândă percepute în plus faţă de 2,5%, aşa cum a fost stabilită prin clauza 4.1 pct. a din Actul adiţional din. 19.08.2011, de la data semnării contractului, motivat de faptul că pârâtele, la momentul semnării contractului, vorbesc despre o dobândă anuala de 4,5% fără să identifice cât este EURIBOR şi cât este marja băncii, având în vedere prevederile art. 93 alin. (1) lit. g) pct. 1 din O.U.G. nr. 174/2008;

- să dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit criticat la valoarea de la momentul semnării contractului (curs valutar de 2,1955 RON/CHF) respectiv calcularea plata ratelor şi a tuturor rambursărilor la valoarea în RON a francului elveţian de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora, ca urmare a constatării caracterului abuziv al art. 9.1 din condiţiile speciale ale contractului de facilitate de credit şi garanţie nr. x/9.07.2008, constatând nulitatea absolută a acestui articol şi eliminarea lui din contract;

- să fie obligate pârâtele la restituirea tuturor sumelor plătite în plus, rezultate din diferenţa de curs valutar dintre cursul valabil la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valabil la data semnării contractului, la care se adaugă dobânda legală de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea debitului de către pârâte;

- să constate nulitatea absolută a clauzei 5.1 lit. b) din condiţiile speciale ale contractului şi să oblige pârâtele la restituirea sumei plătite cu titlu de comision de acordare (1037,50 CHF) sumă la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării acestei sume nedatorate şi până la achitarea debitului de către pârâte;

- să constate nulitatea absolută a clauzei 5.1 lit. d) din condiţiile speciale ale contractului şi să oblige pârâtele la restituirea sumei percepută în baza acestei clauze, peste procentul fix de trei puncte procentuale care se adaugă la rata dobânzii curente şi se aplică la principalul restant, sumă actualizată la data plăţii, de la data reţinerii cu dobânda legală;

- să constate nulitatea absolută a clauzei 5.2 din Condiţiile speciale ale contractului, având în vedere caracterul abuziv al acestora.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000.

4. Prin sentinţa civilă nr. 3548 din 12 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea, cu precizarea ulterioară, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. (Romania) S.A. şi C. (Romania) S.A. - Sucursala Gorj, cerere disjunsă din dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Tg-Jiu, având ca obiect contestaţie la titlu.

S-a luat act că valoarea cheltuielilor de judecată realizată de pârâtă S.C. C. România S.A. în prezenta cauză, disjunsă din dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu-Jiu, este de 1/2 din valoarea facturii fiscale seria x nr. x/28.02.2017, în cuantum de 3.221,21 RON, respectiv suma de 1610,60 RON.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. s-a dispus reducerea onorariului apărătorului ales al pârâtei S.C. C. România S.A. de la 1610,60 RON la 1.000 RON.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., au fost obligaţi reclamanţii în solidar la plata către pârâta S.C. C. România S.A. a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

5. Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 750/2017 din 20 noiembrie 2017, a admis apelul declarat de reclamanţii A., B., împotriva sentinţei civile nr. 3548 din 12 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, în dosarul nr. x/2017.

A fost schimbată sentinţa apelată în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată şi s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. b), art. 5.1 lit. d), art. 5.2 şi art. 9.1.

A fost dispusă restituirea sumei încasată cu titlu de comision de acordare credit, cu dobânda legală calculată de la data reţinerii şi până la data restituirii.

A fost dispusă stabilizarea cursului valutar CHF - leu la valoarea de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia.

A fost dispusă restituirea sumelor de bani plătite în plus faţă de acest curs, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data reţinerii şi până la data restituirii efective.

A fost obligată pârâta la plata 5000 RON cheltuieli de judecată în apel către reclamanţi şi 1000 RON cheltuieli de judecată la fond.

6. Împotriva deciziei nr. 750/2017 din 20 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a declarat recurs pârâta C. (Romania) S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

7. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 30 martie 2018.

8. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi cod impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Gorj, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta C. (Romania) S.A. împotriva deciziei nr. 750/2017 din 20 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2018.