Competence of the Supreme Court to hear appeals against Tribunal judgments in civil cases

Şedinţa publică din data de 15 mai 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa, sub dosarul nr. x/2016, la data de 16.11.2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi Instituţia Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Caraş-Severin a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:

- să constate vânzarea autoturismului marca x cu număr de înmatriculare x număr de identificare x, serie motor x, culoare roşu, carte de identitate x de la data de 16.01.2014 către pârâta de rang 1, în urma contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţii;

- obligarea pârâtei de rang I la radierea autoturismului de pe numele său, obligarea pârâtei de rang I la achitarea tuturor taxelor şi impozitelor restante, aferente dobândirii de către aceasta în proprietate a autoturismului, precum şi orice alte obligaţii ce cad în sarcina proprietarului ce vor deveni scadente la data rămânerii definitive a hotărârii.

În măsura în care pârâta de rang I refuză a radia autoturismul în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, solicită instanţei de a dispune ca hotărârea pronunţată să echivaleze cu consimţământul său la efectuarea radierii, precum şi obligarea pârâtei Instituţia Prefectului - Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Caraş-Severin la efectuarea şi finalizarea demersurilor în vederea radierii autovehiculului de pe numele său, cu obligarea pârâtei de rang I la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002, prevederile Ordinului nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării.

2. Prin sentinţa civilă nr. 874 din 10 mai 2017 a Judecătoriei Reşiţa, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A..

S-a constatat intervenit transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului între reclamantă şi pârâta B. în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 16.01.2014.

A fost obligată pârâta B. la trecerea autoturismului marca x având numărul de înmatriculare x de pe numele reclamantei pe numele ei în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Caraş-Severin.

Au fost respinse restul capetelor de cerere.

A fost obligată pârâta B. la plata sumei de 395,04 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Prin decizia civilă nr. 356 din 25 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 874 din 10 mai 2017 a Judecătoriei Reşiţa, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi Instituţia Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor al judeţului Caraş-Severin.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că, în cazul în care intimata-pârâtă B. refuză a radia autoturismul în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, aceasta echivalează cu consimţământul intimatei-pârâte B. la efectuarea radierii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

A fost obligată intimata-pârâtă B. să-i plătească apelantei-reclamante A. suma de 1718,16 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Împotriva deciziei civile nr. 356 din 25 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. x/2016, a formulat recurs pârâta B., prin care a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii atacate ca fiind netemeinică şi nelegală.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 4.01.2018.

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia nr. 33 din 14 martie 2018, a declinat competenţa de soluţionare a recursului, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 13 aprilie 2018.

6. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect obligaţia de a face, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Caraş-Severin, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 356 din 25 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2018.