Nullity of extraordinary appeal for failure to articulate valid grounds of illegality in civil liability for gas supply interruption

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2010, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. - fostă S.C. C. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 2.529.379,08 RON, prejudiciul cauzat prin întreruperea furnizării de gaze naturale în data de 26.07.2004 faţă de S.C. D. S.R.L. (dizolvată şi radiată la data formulării cererii), unde a deţinut calitatea de administrator statutar.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10.06.2014, Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 99 din R.O.I. a transpus cauza la secţia I Civilă a Tribunalului Prahova, reţinând că, în cauză, acţiunea dedusă judecăţii are natura unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, aşa cum de altfel a fost calificată de instanţa de judecată, conform încheierii de şedinţa din data de 10.11.2010, având în vedere descrierea situaţiei de fapt şi fundamentul real al cererii.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2010* la data de 25.06.2014 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1508 de la 18 mai 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2010, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei, invocate de pârâtă, iar pe fond a respins acţiunea precizată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., pârâta S.C. E. S.A. formulând cerere de aderare la apelul declarant de partea adversă.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 533 din 08 martie 2017, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.. A admis excepţia netimbrării cererii de aderare la apelul reclamantului, formulată de E. S.A., excepţie invocată din oficiu de instanţă. A anulat ca netimbrată cererea E. S.A. de aderare la apelul reclamantului.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Referitor la cererea de aderare la apelul declarat de reclamant, formulată de pârâta E. S.A., Curtea a analizat-o prin prisma excepţiei netimbrării acesteia, excepţie invocată din oficiu la data de 1 martie 2017, constatând că, în cauză, instanţa a pus în vedere apelantei să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 14.702 RON, stabilită în raport de dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 şi că cererea de reexaminare formulată a fost respinsă.

În condiţiile în care apelanta, până la termenul din 1 martie 2017, nu s-a conformat obligaţiei de a achita taxa de timbru stabilită în sarcina sa, în cuantum de 14.702 RON, curtea de apel a admis excepţia invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a anulat pentru netimbrare cererea E. S.A. de aderare la apelul reclamantului.

În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantul A., acesta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu interpretarea eronată a probelor, reţinerea în mod greşit a situaţiei de fapt, cu consecinţa motivării greşite în drept.

Sub un prim aspect s-a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că prejudiciul a fost provocat prin întreruperea furnizării gazelor naturale în data de 26.07.2004, deşi pârâta a procedat la întrerupea furnizării gazelor naturale încă de la data de 29.06.2004, la o linie de producţie ce deţinea toate autorizaţiile de funcţionare.

Curtea a reţinut că referirea tribunalului la data de 26.07.2004 nu s-a făcut ca fiind singura întrerupere a gazelor naturale, instanţa de fond a avut în vedere faptul că întreruperea gazelor naturale furnizată de pârâtă societăţii al cărei asociat unic era reclamantul a fost făcută în două etape, cea din 26.07.2004, fiind doar cea finală.

Concluziile instanţei nu contrazic situaţia de fapt reţinută în cadrul raportului de expertiză întocmit de expert tehnic F., potrivit căruia la data de 29.06.2004 a fost închisă linia I de fabricaţie a sticlei, care a fost extinsă ilegal, având documentaţia necesară în vederea obţinerii autorizaţiilor tehnice legale în curs de derulare, iar închiderea canalelor şi sigilarea acestora cu sigiliul nr. 606, pentru toţi receptorii care deserveau linia I de fabricaţie a sticlei, pentru care existau avizele tehnice legale funcţionare, s-a făcut lăsându-se în funcţiune linia a II-a de fabricaţie a sticlei.

Aşa cum expertiza invocată de apelant atestă, la data sistării liniei I de fabricaţie a sticlei, pentru care era încheiat contractul de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii comerciali nr. 6633/2002, înregistrat la S.C. C. S.A, sub numărul x/18.12.2002, această linie fusese extinsă ilegal.

Or, chiar şi în condiţiile în care era depusă documentaţia de avizare, avize de funcţionare, întrucât nu fusese obţinut avizul legal/autorizaţia de construire, societatea în cauză nu avea dreptul de a face modificările constructive în discuţie.

De pricipiu, orice modificare constructivă a unei instalaţii de gaze naturale se face numai după obţinerea avizului prevăzut de lege şi de către persoane autorizate, cu atât mai mult cu cât efectuarea unor asemenea modificări poate pune în pericol nu numai angajaţii acelei societăţi, ci şi persoanele şi bunurile aflate pe o arie extinsă.

Acesta este şi motivul pentru care, pentru siguranţa populaţiei, sunt prevăzute norme şi proceduri stricte privind condiţiile în care o instalaţie de gaze naturale poate fi executată sau modificată.

Indiferent dacă documentaţia de avizare era sau nu depusă, extinderea instalaţiei fusese deja efectuată în mod nelegal, iar emiterea avizului nr. x din data de 6.08.2004 nu era de natură a acoperi cu caracter retroactiv nelegalitatea extinderii instalaţiei de gaze naturale, ci, dădea dreptul, ca de la acea dată să se poată proceda la efectuarea extinderii solicitate, de către persoane autorizate, cu respectarea cerinţelor impuse.

Ca atare, în luna iunie 2004, când pârâta a efectuat sigilarea liniei I de producţie, s-a constatat din probele depuse la dosarul cauzei că instalaţia de gaze pentru care societate avea încheiat contractul de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii comerciali nr. 6633/18.12.2002, fusese extinsă în mod nelegal, deoarece încă din anul 2003 reclamantul a construit o nouă linie de producţie cu o capacitate de 18 tone şi un consum de 15 mc/h alături de alte 5 cuptoare de recoacere cu o capacitate de 25 mc/h, fără a deţine nici o autorizaţie, fapt confirmat de expertiza construcţii efectuată în cauză şi recunoscut de reclamant care arată că a fost avizat abia după sistarea gazelor.

Or, în aceste condiţii îşi produc pe deplin efectele dispoziţiile din art. 6 lit. c) punctul f din cuprinsul contractului, care prevăd posibilitatea furnizorului de a întrerupe furnizarea gazelor naturale a consumatorului comercial şi în situaţia alimentării de către consumatorul comercial a unor terţi consumatori sau afectării gazelor naturale pentru alte instalaţii decât cele legal aprobate.

Instanţa de fond şi-a întemeiat considerentele art. 7 lit. c) din contractul de furnizare a gazelor naturale nr. 6633/18.02.2002 încheiat de societatea D. cu pârâta, deşi dispoziţiile invocate sunt prevăzute în la art. 6 lit. c) pct. f, indicarea art. 7 lit. c) fiind doar o eroare materială, care, poate fi îndreptată potrivit art. 281 din C. proc. civ.

Critica apelatului nu poate fi deci primită, pe de o parte întrucât potrivit art. 2812a, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 281 - 2812, iar pe de altă parte eroarea nu este de natură a schimba soluţia în cauză câtă vreme textul articolului este reprodus cu exactitate.

Această clauză contractuală îi dă dreptul societăţii pârâte de a sista gazele naturale la instalaţiile pentru care există deja aprobare, deci în speţa de faţă, cele aferente liniei I de producţie, dacă se constată că s-au efectuat modificări pentru alimentarea unor instalaţii neaprobate.

Chiar apelantul recunoaşte că branşamentul de gaze naturale era unul singur, că din acesta era alimentată şi linia de producţie nr. 1 şi linia nr. II, deci nu exista nicio interdicţie pentru pârâtă de a opri furnizarea de gaze naturale la instalaţia nr. 1 sau că era necesar a se opri doar instalaţia nr. II şi a se lăsa totusi în funcţiune instalaţia nr. 1, deşi fusese modificată în mod nelegal.

Ca atare, nu are relevanţă în speţă faptul că, aşa cum susţine apelantul, la acea dată, respectiv iunie 2004, pârâta a lăsat în funcţiune linia a II-a de producţie-extindere formată dintr-un cuptor de topit sticlă şi 5 cuptoare de recoacere, ce avea documentaţia de avizare în curs de aprobare, câtă vreme pârâta avea dreptul, potrivit dispoziţiilor contractuale de a întrerupe furnizarea gazelor naturale pentru linia nr. 1, deoarece instalaţia fusese modificată nelegal.

Nici faptul că pârâta ar fi comunicat prin adresa nr. x/24.06.2004 că va închide doar punctele de ardere în funcţiune fără autorizaţie nu poate îmbrăca forma ilicitului câtă vreme, potrivit contractului, nu exista obligaţia de a se emite vreo somaţie, notificare sau adresă prin care să fie înştiinţată societatea beneficiară despre acţiunea de întrerupere a furnizării gazelor naturale.

De asemenea, faptul că la data de 29.06.2004, data la care se întrerupe furnizarea gazelor naturale la prima linie, S.C. D. S.R.L. avea depusă documentaţia pentru dosarul de extindere aferent liniei a II-a, dosar înregistrat sub nr. x din 21.06.2004, iar pârâta, deşi nu a emis avizul într-un termen de 30 de zile, la data de 26.07.2004 întrerupe furnizarea de gaze şi la a doua linie de producţie, nu poate conduce la admiterea acţiunii.

Linia nr. II de producţie funcţiona deja nelegal, iar avizul care urma să se emită nu îi dădea dreptul societăţii de a acoperi această nelegalitate, ci de a proceda la efectuarea unei noi instalaţii, de la data emiterii avizului, cu respectarea condiţiilor impuse de actele normative în vigoare.

Or, o instalaţie efectuată fără o asemenea autorizare, nu putea fi lăsată în funcţiune, cu atât mai mult cu cât pentru instalaţia nr. II nici nu era încheiat un contract de furnizare a gazelor naturale.

De asemenea, faptul că angajaţi ai pârâtei ar fi participat la probele tehnologice şi ar fi cunoscut faptul că noua linie de producţie era construită din anul 2003 nu echivalează cu obţinerea avizelor prevăzute de lege pentru executarea instalaţiei în condiţii de deplină legalitate, după obţinerea avizului/autorizaţiei de construire.

Ca atare, instanţa de fond a dat eficienţă tuturor probelor aflate de la dosarul cauzei, inclusiv expertizei tehnice întocmite şi răspunsului la obiecţiuni formulat de expert, acestea fiind analizate în mod efectiv, chiar dacă nu au fost făcute trimiteri punctuale la fiecare din acestea în cuprinsul hotărârii.

În condiţiile în care instanţa a apreciat că nu exista o faptă ilicită, cu privire la daunele morale solicitate, nu se mai impunea a fi analizate înscrisurile din care reieşea internarea reclamantului la un spital de boli psihiatrice şi alte consecinţe ale producerii faptei ilicite.

Având în vedere că potrivit celor arătate anterior, nu există o faptă ilicită întrucât pârâta a acţionat în limitele şi potrivit prevederilor contractuale, Curtea a înlăturat criticile referitoare la greşita argumentaţie în drept a respingerii acţiunii întrucât nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Faptul că în motivarea sentinţei s-a arătat că în speţă nu se poate reţine vreo faptă ilicită săvârşită de către pârâtă faţă de reclamant, ci cel mult faţă de societatea comercială înfiinţată şi administrată de către reclamant, situaţie în care natura juridică a răspunderii nu mai este delictuală, ci contractuală, se datorează existenţei contractului de furnizare a gazelor naturale nr. 6633/18.02.2002 încheiat de societatea S.C. D. S.R.L., potrivit căruia a acţionat pârâta.

Atât raspunderea delictuală, cât si răspunderea contractuală, sunt forme ale răspunderii civile şi presupun existenţa aceloraşi elemente esenţiale, dar cu toate acestea, răspunderea delictuală se distinge de răspunderea contractuală.

Astfel răspunderea contractuală se întemeiază pe un contract valabil, încheiat între păgubit şi păgubitor, ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale, iar răspunderea delictuală se situeaza în afara raporturilor contractuale şi impune cu pregnanţă să se stabilească cert dacă autorului faptei i se poate sau nu imputa vreo culpă în producerea pagubei.

Fiecare formă a răspunderii civile are deci domeniul său propriu de aplicare, astfel încât, în mod corect instanţa de fond a făcut această distincţie, întrucât, pentru a putea fi valabilă răspunderea civila delictuală este necesar ca fapta cauzatoare de prejudiciu să aibă caracter ilicit şi să nu derive dintr-o prevedere contractuală.

Or, săvârşirea faptei prejudiciabile în exercitarea normală şi legală a unui drept subiectiv, inclusiv cel ce derivă dintr-un contract, reprezintă o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat.

Raportând situaţia de fapt la textele de lege ce consacră răspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999 C. civ.), instanţa a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile generale ale angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei: existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, întrucât lipseşte elementul esenţial, existenţa faptei ilicite.

În aceste condiţii, chiar dacă reclamantul ar fi continuatorul în drepturi al societăţii al cărui unic asociat a fost, având în vedere că, aşa cum s-a arătat mai sus, nu există faptă ilicită, instanţa nu a mai analizat restul elementelor necesare pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamant A., motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Se invocă incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.: instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia " şi de art. 304 alin. (7) din acelaşi cod:

"hotărârea cuprinde motive străine de natura princinii."

Deşi reclamantul a arătat clar şi neechivoc faptul că acţiunea formulată este una întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, argumentând cu privire la întrunirea condiţiilor acesteia, motivarea instanţei se raportează, de fapt, la o singura dispoziţie din contractul de furnizare gaze încheiat între S.C. D. S.R.L. şi intimată, instanţa analizând conduita intimatei cel mult prin raportate la o răspundere contractuală, chiar şi aceea, limitată la dispoziţiile unui singur articol.

Deşi reclamantul a arătat în ce anume constă fapta ilicită a intimatei, iar probele administrate vizau această faptă, instanţa de apel s-a raportat în mod greşit la susţinerile intimatei, interpretând greşit actul dedus judecăţii, ceea ce a dus la schimbarea naturii acestuia.

Hotărârea pronunţată conţine motive străine de natura pricinii, întrucât nu se face referire la răspunderea civilă delictuală invocată şi probată, ci doar la analizarea unui aspect învederat de intimată, fapt ce a indus întreaga motivare a instanţei pe o altă pistă.

Instanţa de apel nu a reţinut corect şi nu a analizat care este fapta ilicită a intimatei.

Instanţa de apel s-a raportat în mod greşit la o singură dispoziţie contractuală, fără a avea în vedere întreaga atitudine culpabilă a intimatei, probatoriul administrat, întreaga situaţie de fapt şi de drept, (incluzând adresele intimatei), modul de a acţiona etc. ceea ce dovedeşte incidenţa răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi nu răspunderea civilă contractuală, mult mai restrictivă.

Tărâmul răspunderii civile delictuale este guvernat de două principii fundamentale:

- oricine trebuie să răspundă pentru prejudiciul creat prin fapta sa, aşadar examinarea faptei trebuie să fie una completă, nu limitativă;

- răspunderea se antrenează şi pentru cea mai uşoară culpă.

Instanţele de fond au dat eficienţă susţinerilor intimatei, care au avut rolul de a muta discuţia nejustificat din planul răspunderii civile delictuale în planul răspunderii civile contractuale, în încercarea de a justifica întreaga atitudine vădit culpabilă şi prejudiciabilă printr-un articol din contract care este inaplicabil prezentei situaţii de fapt şi de drept.

Dc asemenea, instanţa de apel nu a făcut o distincţie clară între sistarea gazelor pentru linia de producţie autorizată - respectiv cuptorul autorizat- şi cealaltă linie de producţie - în curs de autorizare, neputând astfel analiza, în mod corect, săvârşirea sau nu a unei fapte ilicte.

Nereţinând şi neanalizând în mod corect susţinerile reclamantului, instanţa nu a putut să se pronunţe asupra faptei intimatei din perspectiva răspunderii civile delictuale şi nici măcar asupra justificării sale prin vreuna din dispoziţiile contractului de furnizare gaze încheiat.

Instanţa de fond nu a avut în vedere completarea raportului de expertiză efectuat, din care reieşea fapta ilicită a intimatei constând în sistarea gazelor pentru linia autorizată la data de 29.06.2004, instanţa de apel nu a ţinut cont de importanţa acestei distincţii şi a concluzionat, într-un mod general şi evaziv, în sensul că referirea tribunalului la data de 26.07.2004 nu s-a făcut ca fiind singura întrerupere a gazelor, ci doar cea finală.

În condiţiile în care fapta ilicită a intimatei nu constă în înreruperea gazelor la data de 26.07.2004, ci anterior, la data de 29.06.2004, iar niciuna dintre intanţe, nici cea de fond, şi nici cea de apel, nu au analizat în mod particular această faptă, nu se poate considera că în speţă au fost analizate condiţiile îndeplinirii răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Instanţa de fond şi-a întemeiat motivarea pe reţinerea următoarelor aspecte:

a) s-a reţinut greşit că sistarea gazelor s-a produs la data de 26.07.2004, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar şi din expertiza tehnică efectuată în cauză, sistarea gazelor s-a produs în două etape:

- pentru linia I de producţie, pentru care reclamantul deţinea toate avizele şi autorizaţiile necesare din 3l.05.2001, sistarea gazelor s-a produs Ia 29.06.2004;

- pentru linia II de producţie -linie total distinctă- în curs de autorizare - sistarea gazelor s-a produs la data de 26.07.2004.

b) s-a reţinut greşit că modul de a acţiona al intimatei (fără însă a se analiza în mod particular fapta ilicită reclamată şi atitudinea intimatei) ar fi fost justificat de dispoziţiile contractului de furnizare încheiat între aceasta şi S.C. D. S.R.L.

Fapta ilicită a intimatei nu poate fi justificată de niciuna dintre dispoziţiile contractuale, dimpotrivă, intimata nu a respectat dispoziţiile acestui contract.

Instanţa de apel a considerat corectă motivarea profund deficitară a instanţei de fond, preluând, de asemenea, aceeaşi linie de motivare, în neconcordanţă, în primul rând, cu obiectul acţiunii deduse judecăţii.

Nu există nicio referire la sistarea gazelor din data de 29.06.2004 - fapta ilicită pretinsă de reclamant, astfel încât atât instanţa de apel în mod greşit a reţinut că instanţa de fond a avut în vedere faptul că întreruperea gazelor furnizată de pârâta societăţii al cărei asociat unic era reclamantul a fost făcută în două etape, cea din data de 26.07.2004 fiind doar finală.

Contrar concluziilor expertului tehnic exprimate în răspunsul la obiectiuni, instanţa a insistat în ideea extinderii ilegale a liniei I de gaze (autorizată în anul 2001), deşi, în realitate, nu a avut loc o extindere a vreunei linii.

Au existat două linii distincte, aflate în camere diferite, singurul punct comun fiind alimentarea cu gaze (din conducta principală, din exteriorul clădirii, aşa zisul "branşament"), prima linie de producţie formată din următorii consumatori: un cuptor de topit sticlă şi 4 cuptoare de recoacere, autorizată şi în curs de funcţionare şi o linia II, formată din următorii consumatori: un cuptor topit sticlă şi 5 cuptoare de recoacere linie, în curs de autorizare.

Conducta comună (branşamentul) impacta doar în ceea ce priveşte înregistrarea consumului - aşa cum a dovedit-o expertiza efectuată în cauză, contorul comun avea capacitatea şi a înregistrat consumul ambelor linii.

Din toate celelalte pespective însă, cele două linii erau total distincte şi aveau o funcţionare total independentă una de celalaltă - tocmai de aceea a putut fi închisă linia I (cuptorul I) şi lăsată în funcţiune linia II.

În situaţia în care ar fi fost vorba de o extindere, aspect pe baza căruia instanţa de fond îşi întemeiează întreaga motivare, fără niciun fel de suport probatoriu, întreaga situaţie de fapt şi finalmente, actul dedus judecăţii ar fi fost cu totul altul.

Nici măcar intimata, în vreuna din adresele sale anterioare opririi furnizării gazelor, nu a adus în discuţie sistarea gazelor pentru extinderea instalaţiei autorizate şi pentru care era încheiat contractul de furnizare gaze, ci acestea au vizat în permanenţă receptorii neautorizaţi (aflaţi în curs de autorizare) - linia II de producţie.

În al doilea rând, sistarea separată a celor două linii şi lăsarea în funcţiune a liniei II demonstrează independenţa acestora.

Pe de altă parte, în baza contractului de furnizare gaze nr. 6633/2002, a fost autorizată o anumită configuraţie a unui cuptor de gaze, respectiv în anexa 1 la contract sunt prevăzute 4 cuptoare de recoacere şi un cuptor de topit sticlă - linia I de producţie.

Aceasta nu a fost vreodată extinsă sau modificată, aspect care ar fi putut justifica aplicarea articolului 6 lit. c) pct. f din contract, ci a fost edificată o linie distinctă, pe baza indicaţiilor şi cu furnizarea soluţiei tehnice chiar de către intimată, la data de 27.09.2003, conform procesului-verbal la data efectuării probelor tehnice, pe baza soluţiilor propuse şi avizate tocmai de către reprezentanţii intimatei şi întocmit în prezenţa acestora.

Existenţa unei linii de producţie autorizată şi în funcţiune, cu configuraţia arătată, nu trebuie să conducă "per se" la ideea că aceasta ar fi fost extinsă, în condiţiile în care nu există niciun element probator care să susţină acest aspect, ci dimpotrivă.

De asemenea, susţinerea instanţei de apel este demontată de faptul că nu a fost oprită furnizarea gazelor din branşamentul comun- aşadar pentru ambele linii de producţie, dacă se considera că instalaţia a fost extinsă nelegal.

Conform adresei nr. x din data de 24.06.2004, reclamantului i s-a adus la cunoştinţă că începând cu data de 28.06.2017 se va proceda la sigiliarea tuturor punctelor de ardere în funcţiune fără autorizaţie. Intimata nu a invocat niciun moment art. 7 din contract sau vreun alt articol, astfel că instanţa a dat un alt sens acţiunii, interpretând într-un mod greşit documentele şi actele de la dosarul cauzei.

Întrega atitudine a pârâtei este una culpabilă şi rău-intenţionată, ce a avut drept scop falimentul societăţii D. S.R.L., aspect demonstrat prin coroborarea înscrisurilor şi a expertizei efectuate în cauză.

Instanţa de apel nu a verificat, aşa cum rezultă din propria motivare, conţinutul adreselor/notificărilor transmise între părţi, aspect esenţial în vederea analizării faptei ilicite invocate de reclamant, ceea ce demonstrează, de asemeneam că instanţa a schimbat/nu a reţinut corect actul juridic dedus judecăţii sale, fapt ce a condus la pronunţarea unei sentinţe nelegale şi netemeinice.

Susţinerea instanţei de apel în sensul că nu ar fi fost necesară emiterea unei notificări prealabil sistării gazelor este una neavenită, în condiţiile în care notificările trimise nu ar fi putut fi nesocotite de către S.C. D. S.R.L.

Motivarea instanţei de apel este întemeiată, în realitate, pe incercarea de a justifica sistarea gazelor, fără însă a analiza modalitatea în care a fost aceasta realizată şi care reprezintă, de fapt, cheia litigiului, pe aplicarea unei dispoziţii contractuale, susţinând că a existat o modificare a instalaţiei de gaze.

Având în vedere că această teză este una profund eronată, întreaga motivare a instanţei de apel este străină de obiectul cererii şi de situaţia de fapt reală, îndepărtându-se astfel şi de temeiul de drept invocat, necesar a fi cercetat.

Nu există nici măcar o adresă provenită de la intimată, care să reclame "modificarea" instalaţiei de gaze, iar pe parcursul prezentui demers judiciar, nici măcar intimata nu a susţinut o astfel de "modificare", în realitate instanţa schimbând actul dedus judecăţii şi întrega ipoteză de drept şi de fapt.

În privinţa aspectelor referitoare la inaplicabilitatea în cauză a ipotezei modificării instalaţiei, sunt relevante înscrisurile de la dosar, în special schiţa liniei II producţie si expertiza tehnică, completată prin răspunsul la obiecţiuni.

Privitor la incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304. alin. (9) C. proc. civ.:" hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", instanţa nu a analizat efectiv condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 din vechiul C. civ., a căror aplicabilitate în cauză a fost demonstrată, prin raportare la fapta ilicită şi la întrega atitudine culpabilă a pârâtei. Au fost nesocotite principiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Instanţa de apel, dar nici prima instanţă, nu a avut în vedere prevederile textului de lege pe care se întemeia acţiunea dedusă judecăţii - în scopul de a verifica inaplicabilitatea acestuia faptei ilicite pretinse, ci şi-a întemeiat motivarea pe o dispoziţie contractuală care nu era aplicabilă în speţă şi care nu era în măsura de a justifica întreaga atitudine culpabilă a intimatei, aşa cum a fost descrisă.

Neanalizarea de către niciuna dintre cele două instanţe a condiţiilor răspunderii civile delictuale reprezintă, de asemenea, o încălcare gravă a normelor de procedură care reglemenetează obligaţia instanţei de a analiza cauza prin raportare la susţinerile părţilor.

De asemenea, modalitatea de soluţionare a cauzei, fără a fi analizate în mod complet susţinerile în fapt şi drept ale reclamantului, precum şi probele aflate la dosar, încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează o examinare efectivă a cauzei, prin raportare la obiectul cererii, temeiurile de fapt şi drept şi probele administrate.

Instanţa de apel în mod greşit a concluzionat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Modalitatea de sistare a gazelor naturale, raportat şi la consecinţele urmărite şi produse întruneşte toate condiţiile faptei ilicite, aşa cum sunt acestea reglementate de art. 998 C. civ., având în vedere pe lângă aspectele învederate în cererea de apel şi neanalizate de instanţă, şi următoarele:

- sistarea gazelor naturale s-a produs mai întâi pentru linia autorizată, fără niciun fel de notificare prealabilă;

- sistarea gazelor pentru linia II (în curs de autorizare) ar fi putut fi realizată independent de sistarea gazelor pentru linia I;

- linia II de producţie era total independentă de linia I, astfel încât nu se poate susţine ideea extinderii nelegale a instalaţiei legal autorizate;

- linia II de producţie era edificată tocmai conform soluţiei agreate de către intimată;

- intimata avea cunoştnţă de consecinţele faptelor sale;

- adresele emise de către intimată anterior sistării furnizării gazelor denotă tocmai reaua-credinţă cu care aceasta a acţionat;

- săvârşirea unei fapte ilicite rezultă din ansamblul acţiunilor intimatei.

Cu privire la prejudiciu şi la legătura de cauzalitate, expertiza contabilă a avut rolul de a calcula prejudiciul suferit de societate, care a dus la falimentul acesteia şi, pe cale de consecinţă, la atragerea răspunderii patrimoniale a reclamantului.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu este reţinută chiar şi de către instanţa de fond, aceasta apreciind că termenul de prescripţie al răspunderii civile delictuale trebuie calculat de la data la care reclamantul a luat cunoştinţă de dosarul de atragere a răspunderii patrimoniale.

Expertiza contabilă efectuată concluzionează asupra faptului că societatea se afla, anterior faptei intimatei, pe profit, iar activitatea era în curs de extindere, ca urmare a încheierii unor contracte suplimentare cu firme din ţară şi străinătate.

Prin urmare, a încetat toată activitatea societăţii, 60 de muncitori au rămas fără loc de muncă, pentru linia II nu au mai fost angajate 70 de persoane, recurentul fiind nevoit să-şi vândă bunurile, fiindu-i afectată viaţa personală.

Sub aspectul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, aceasta se antrenează şi pentru cea mai uşoară culpă.

În cazul de faţă, nu numai că intimata a acţionat cu vinovăţie, ci reaua sa credinţă este una vădită. Atitudinea culpabilă a intimatei rezultă din ansamblul faptelor sale.

De asemenea, nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au analizat în mod complet probele administrate în cauză (înscrisuri, interogatoriu, expertize), sens în care recurentul solicită instanţei de recurs să procedeze la analizarea acestora prin prisma nelegalităţii hotărârii pronunţate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă S.C. E. S.A. a invocat: excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a Civilă, solicitând declinarea competenţei în favoarea secţiei I Civilă, excepţia nulităţii recursului şi pe fond a solicitat respingerea recursului ca netemeinic.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, precum şi concluzii scrise, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului şi arătând că indicarea motivelor de recurs a vizat critici în fapt şi în drept, precum şi indicarea motivelor pe care se întemeiază aceste critici şi a reluat, sintetic, argumenele expuse în cererea de recurs.

Înalta Curte, examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. E. S.A., precum şi de instanţă, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) şi al) art. 306 alin. (3) din acelaşi act normativ, constată că recursul declarat de reclamantul A. este nul.

Prealabil, se impune observaţia că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară ce are ca obiect decizia prin care s-a soluţionat calea de atac a apelului împotriva sentinţei instanţei de fond şi este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel enumerate de art. 304 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 302 indice 1 lit. c) din acelaşi cod.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1- 9.

Conform art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) din vechiul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9.

Dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speţă, se constată că reclamantul A. a invocat formal, în susţinerea recursului său, dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

În susţinerea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 8 din vechiul C. proc. civ., recurentul face trimiteri la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, la probele administrate, respectiv la raportul de expertiză întocmit, la adresele/notificările transmise între părţi.

În sensul legii procesuale civile, interpretarea greşită de către instanţă a actului juridic dedus judecăţii (prin schimbarea naturii sau înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia) vizează interpretarea dată actului juridic încheiat de părţile litigante, care guvernează raporturile dintre acestea, şi în legătură cu care s-a născut diferendul între ele, iar nu interpretarea dată de instanţă probelor administrate în vederea soluţionării cauzei sau situaţia de fapt reţinută de aceata.

Toate argumentele invocate de către recurent în susţinerea acestor motive de recurs vizează modul de interpretare a probelor de către instanţa de apel, inclusiv a raportului de expertiză întocmit în cauză şi a răspunsului la obiecţiuni, aşadar aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

De asemenea, recurentul nu arată concret care anume sunt motivele străine de natura pricinii ce ar putea duce la incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998-999 din C. civ., este invocat, de asemenea, formal. Toate argumentele acestui motiv de recurs privesc situaţia de fapt, precum şi probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri şi expertiza tehnică, aşadar aspecte de netemeinicie.

Raportat la modul de redactare a cererii de recurs, reiese că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 a fost făcută doar formal.

În consecinţă, constatând că recurentul - reclamant A. nu s-a conformat obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să ducă la aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei nr. 533 din 8 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, conform dispoziţiilor art. 3021 lit. c) din C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2018.