Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1852/2018 AI generated

Supreme Court material incompetence in appeals against tribunal decisions in civil claims under RON 200,000

Case Number Decizia nr. 1852/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted an exception of material incompetence and declined jurisdiction to the Cluj Court of Appeal, ruling that it lacked authority to hear the appeal against a first-instance decision rendered by a Cluj Tribunal; the underlying dispute involved a creditor’s claim for debt repayment and associated penalties against two debtors, which was dismissed by the Cluj-Napoca Court and the Cluj Tribunal on the merits. The ICCJ determined that under Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, its jurisdiction over appeals is limited to decisions of Courts of Appeal, not Tribunals, in civil cases with a value up to RON 200,000, where the Tribunal is the statutory court of appeal; consequently, the appeal must be re-routed to the Court of Appeal to maintain the hierarchical judicial control structure, as established by Articles 94-97 and 497 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 C. proc. civ, art. 1727 C. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, Art. 497 C. proc. civ, art. 95 pct. 2 C. proc. civ; Supreme Court material incompetence in appeals against tribunal decisions in civil claims under RON 200,000: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 şi urm., art. 411 C. proc. civ., art. 1443, art. 1444, art. 1648, art. 1649, art. 1725, art. 1727 C. civ.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code statutory basis declining of jurisdiction value in dispute judicial assistance in civil matters preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 799/2017
10065/2016 din 24 noiembrie 2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respins ca nefondat de către Tribunalul Cluj, secţia Civilă, prin decizia civilă nr. 799/2017 din 26 iunie 2017.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 mai 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Cluj Napoca, la data de 25 ianuarie 2016, sub număr unic de dosar x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 4880,25 RON, cu titlu de datorie actualizată cu rata inflaţiei până la data de 31.12.2015, precum şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 14102 RON cu titlu de impozit şi majorări pentru perioada 01.01.2013-13.01.2016, precum şi la plata majorărilor în continuare, calculate în cotă de 0,1%/zi întârziere, pentru perioada începând cu 14.01.2016 până la plata integrală a datoriei.

S-a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 şi urm., art. 411 C. proc. civ., art. 1443, art. 1444, art. 1648, art. 1649, art. 1725, art. 1727 C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 10065/2016 din 24 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., având ca obiect pretenţii.

3. Apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 10065/2016 din 24 noiembrie 2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respins ca nefondat de către Tribunalul Cluj, secţia Civilă, prin decizia civilă nr. 799/2017 din 26 iunie 2017.

4. Împotriva deciziei civile nr. 799/2017 din 26 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 483 şi urm. C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 19 februarie 2018.

6. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Cluj, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Cluj, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 799/2017 din 26 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2018.