Inadmissibility of extraordinary appeal against jurisdictional declination for stamp tax restitution

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2016, la data de 23 martie 2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Tribunalul Timiş, reprezentat de preşedintele B., judecător C. şi grefier D., pentru ca instanţa, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul să-i restituie taxa judiciară de timbru în valoare de 262 RON, pe care instanţa l-a obligat să o plătească în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Timiş, precum şi să-i plătească penalităţi de întârziere în valoare de 1000 RON pe zi, începând cu data de 6 octombrie 2015 şi până la data la care se va face dovada restituirii sumei de 262 RON către acesta.

Prin sentinţa civilă nr. 3147/PI din 13 decembrie 2016, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Timiş şi a respins cererea formulată de reclamantul A..

Ulterior, la data de 10 februarie 2017, A. a formulat, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, o nouă cerere de chemare în judecată a Tribunalului Timiş, în temeiul art. 192 C. proc. civ., prin care a solicitat, de asemenea, restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 262 RON. Totodată, a solicitat judecarea cauzei în primă instanţă de către Curtea de Apel Timişoara.

Prin încheierea civilă nr. 4 din 6 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe în soluţionarea cauzei având ca obiect restituirea taxei de timbru în sumă de 262 RON şi, în consecinţă, s-a trimis dosarul instanţei competente, respectiv Tribunalul Timiş.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că, potrivit art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de restituire a taxei de timbru se adresează instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea sau cererea.

În speţă, petentul a solicitat restituirea unei taxe judiciare de timbru achitată la solicitarea Tribunalului Timiş pentru soluţionarea cererii de apel formulată în cadrul dosarului nr. x/2015 Prin urmare, în opinia petentului, competenţa de soluţionare a cererii aparţine Tribunalului Timiş.

La data de 18 aprilie 2017, recurentul A. a declarat recurs împotriva încheierii civile nr. 4 din 6 aprilie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Prin memoriul de recurs, recurentul a susţinut că, prin soluţia dată, i-a fost încălcat dreptul de acces la justiţie având în vedere că, potrivit art. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007, cererea sa era scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Prin raportul întocmit în cauză, asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii civile nr. 4 din 6 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-a constatat că recursul nu este admisibil în principiu, conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 octombrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 8 noiembrie 2017, recurentul-reclamant a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a susţinut că recursul este admisibil în principiu. Totodată, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul pendinte are ca obiect încheierea civilă nr. 4 din 6 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin care a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost trimis dosarul instanţei competente să soluţioneze cererea petentului A., respectiv Tribunalului Timiş.

Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ., "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".

În speţă, obiectul recursului îl reprezintă încheierea prin care s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, dosarul fiind declinat instanţei apreciată a fi competentă, astfel încât, încheierea atacată cu recursul pendinte este o hotărâre nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Încheierea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 4 din 6 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2018.