Appeal against tribunal appellate ruling referred to Bucharest Court of Appeal on material incompetence exception.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of its own material incompetence and declined jurisdiction over the plaintiff's appeal against a civil decision of the Teleorman Tribunal (rendered in an appeal from a first-instance judgment), referring the case to the Bucharest Court of Appeal. The underlying dispute involved the plaintiff's claims against the defendant for the removal of a car from registration and the payment of fines and taxes, which had been dismissed at first instance and on appeal. The High Court held that, under Articles 97(1), 483, 494, and 497 of the Civil Procedure Code, it only hears appeals against decisions of courts of appeal (or other cases expressly provided by law), not appeals against decisions of tribunals acting as appellate courts, and that the principle of hierarchical judicial review requires such appeals to be heard by the competent court of appeal. The decision is final and without further appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 480 C. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, Art. 497 C. proc. civ, art. 95 pct. 2 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Appeal against tribunal appellate ruling referred to Bucharest Court of Appeal on material incompetence exception: The underlying dispute involved the plaintiff's claims against the defendant for the removal of a car from registration and the payment of fines and taxes, which had been dismissed at first instance and on appeal. The High Court held that, under Articles 97(1), 483, 494, and 497 of the Civil Procedure Code, it only hears appeals against decisions of courts of appeal (or other cases expressly provided by law), not appeals against decisions of tribunals acting as appellate courts, and that the principle of hierarchical judicial review requires such appeals to be heard by the competent court of appeal. The decision is final and without further appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for admitting the exception of material incompetence and declining jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 mai 2018
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Roşiorii de Vede, la data de 24 februarie 2016, sub dosarul nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea pârâtului la radierea autoturismului marca x, nr. de identificare x, nr. de înmatriculare x, precum şi la plata sumei de 3.645 RON reprezentând amenzi şi impozite.
În drept, au fost invocate prevederile art. 480 C. civ.
2. Prin sentinţa civilă nr. 169 din 1 februarie 2017, Judecătoria Roşiorii de Vede a respins capătul de cerere privind radierea autoturismului, formulat de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca nefondat, a respins capătul de cerere privind amenzile şi impozitele, ca nefondat, a obligat pe reclamant să plătească pârâtului suma de 600 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi a dispus arhivarea mijlocului material de probă - CD conţinând înregistrarea audio-convorbire telefonică, depus la dosar de apărătorul reclamantului.
3. Apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civilă nr. 169 din 1 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede a fost respins de către Tribunalul Teleorman, secţia Civilă, prin decizia civilă nr. 1001 din 15 noiembrie 2017.
Totodată, apelantul-reclamant A. a fost obligat la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
4. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 485 şi urm. C. proc. civ. solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.
5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 15 februarie 2018.
6. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Teleorman, în apel, într-un proces având ca obiect două capete de cerere principale, primul neevaluabil în bani - obligaţia de a face, iar cel de al doilea capăt evaluabil în bani în valoare de până la 200.000 RON, a cărui competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) şi k) din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.
Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.
Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.
Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".
Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.
Or, în materia litigiilor având ca obiect obligaţia de a face, precum şi în cele evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.
Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.
În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.
Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Teleorman, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1001 din 15 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2018.