Declination of jurisdiction to Court of Appeal for appeal against judicial fines imposed on experts

Şedinţa publică din data de 15 mai 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Prin încheierea de şedinţă din data de 24 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, în temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. civ. a fost aplicată o amendă judiciară domnilor experţi A. şi B. în sumă de 500 RON fiecare.

2. Cererea formulată de experţii A. şi B. privind reexaminarea încheierii de şedinţă din data de 24 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a fost respinsă ca nefondată, prin încheierea de şedinţă din 30 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

3. Împotriva încheierii de şedinţă din 30 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, au declarat recurs A. şi B., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

4. Prin decizia nr. 141/R din 4 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.1, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 3 noiembrie 2017.

6. Recursul a fost declarat împotriva unei încheieri pronunţate într-o cerere de reexaminare privind aplicarea unei sancţiunii cu amendă judiciară, în raport cu dispoziţiile art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. civ., într-un proces aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.

Prealabil, se observă că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată de către Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia nr. 141/R din 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 pct. 3, art. 97, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă, recunoscut fiind rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de instanţă de recurs de drept comun, că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3, pentru curţi de apel la art. 96 pct. 3 şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1.

Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar, astfel cum tot Curtea Constituţională a României a statuat în considerentele deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, în care se arată la paragraful 22 că "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992."

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 acelaşi cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Dispoziţiile art. 497 teza 1 C. proc. civ., care prevăd că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată", trebuie interpretate în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie casează numai hotărârile curţilor de apel.

În plus, competenţa de soluţionare a recursurilor urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, competentă a soluţiona, în speţă, calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Galaţi, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat încheierea din 30 iunie 2017, respectiv Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, instanţă în favoarea căreia urmează a fi declinată pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii A. şi B. împotriva încheierii din 30 iunie 2017 pronunţate de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2018.