Mandatory share takeover offer action: Cassation declared inadmissible as not subject to appeal

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, astfel cum a fost precizată, reclamanta Societatea A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B.. şi C. şi a solicitat obligarea acestora la efectuarea ofertei publice de preluare prevăzută de art. 203 din Legea nr. 297/2004, ca urmare a depăşirii limitei de 33% din capitalul social şi drepturile de vot ale emitentului D. S.A. Iaşi (fosta E. S.A Iaşi), cu cheltuieli de judecată.

Societatea F. S.A. a formulat cerere de intervenţie principală în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. şi a solicitat obligarea pârâţilor la efectuarea ofertei publice de preluare prevăzută de art. 203 din Legea nr. 297/2004 ca urmare a depăşirii limitei de 33 % din capitalul social şi drepturile de vot ale emitentului D. S.A. Iaşi şi la plata cheltuielilor de judecată.

În cauza înregistrată sub nr. x/2015, reclamanţii G., H., I. şi J. au chemat în judecată pe pârâţii B.. şi C. şi au solicitat obligarea acestora la efectuarea ofertei publice de preluare prevăzută de art. 203 din Legea nr. 297/2004, ca urmare a depăşirii limitei de 33% din capitalul social şi drepturile de vot ale emitentului D. S.A. Iaşi (fosta E. S.A, Iaşi) şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 05.10.2015, instanţa a admis excepţia conexităţii şi a dispus trimiterea dosarului cu nr. x/2015 la dosarul nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 375 din 31 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei de obiect a cererii, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. şi în consecinţă respinsă acţiunea formulată de către reclamanţii Societatea A. S.A., G., H., I. şi J. în contradictoriu cu această pârâtă.

De asemenea, a fost admisă excepţia lipsei de interes a reclamanţilor G., H., I. şi J. şi în consecinţă respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Societatea B..

A fost respinsă acţiunea formulată de către Societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Societatea B. .

S-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Societatea A. S.A. în interesul alăturat reclamanţilor G., H., I. şi J. în contradictoriu cu pârâta Societatea B..

De asemenea, prima instanţă a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Societatea F. S.A. în interesul alăturat reclamanţilor Societatea A. S.A., G., H., I. şi J. în contradictoriu cu pârâta Societatea B..

Împotriva sentinţei civile nr. 375 din 31 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat apel apelanţii Societatea A. S.A., G., H., I., J. şi Societatea F. S.A.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins solicitarea formulată de Societatea A. S.A., având ca obiect sesizarea Curţii Europene de Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 267 alin. (3) din TFUE, în legătură cu interpretarea prevederilor art. 5 din Directiva 2004/25/CE.

Prin decizia nr. 245/2017 din 24 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, s-a respins apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe pe care instanţa a păstrat-o cu substituirea considerentelor ce au stat la baza pronunţării acesteia.

La data de 03 august 2017, recurenţii G., H., I. şi J. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 245/2017 din 24 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă şi împotriva încheierii din 27 ianuarie 2017 pronunţată de aceeaşi instanţă, recurs înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 13 septembrie 2017.

La data de 31 iulie 2017, recurenta Societatea A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 245/2017 din 24 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă şi împotriva încheierii din 27 ianuarie 2017 pronunţată de aceeaşi instanţă, recurs înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 13 septembrie 2017.

Prin cererile de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive străine, întrucât se bazează pe reţinerea unei situaţii de fapt eronate în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. şi lipsei de interes, precum şi doar pe pretinsa putere de lucru judecat cu privire la soluţionarea fondului cauzei, fără a analiza ea însăşi, instanţa de apel, dacă sunt sau nu întrunite condiţiile de ofertă publică.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că prin hotărârea dată, instanţa a făcut aplicarea greşită a normelor de drept material care se întinde asupra modului de soluţionare al tuturor celor trei dispoziţii referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C., admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea acţiunii ca nefondată, în raport cu pârâta B..

Au arătat recurenţii că soluţia atacată este rezultatul unei duble erori de aplicare a dispoziţiilor legale de către instanţa de apel, pe de o parte, fiind în prezenţa unei erori de aplicare a principiului puterii de lucru judecat, iar, pe de altă parte, în prezenţa unei erori de aplicare a dispoziţiilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, erori la care se adaugă cea cuprinsă în încheierea pronunţată în acelaşi dosar în data de 27.01.2017, prin care instanţa de apel a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în legătură cu interpretarea prevederilor art. 5 din Directiva 2004/25/CE.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia propusă fiind de respingere ca inadmisibile.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursurile formulate, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civila şi activitatea în porturi, conflictele de munca şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

În speţă, prezentele recursuri au ca obiect o decizie definitivă, pronunţată într-un litigiu având ca obiect obligaţia de a face, neevaluabilă în bani, conform art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a CJUE, Înalta Curte reţine că art. 2 din Legea nr. 340/2009 reglementează procedura de sesizare a Curţii de către instanţele naţionale, text legal ce nu prevede o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare, legea deschizând această cale numai împotriva încheierii prin care instanţa s-a pronunţat asupra suspendării judecăţii, potrivit art. 2 alin. (5) din actul normativ evocat, ipoteză ce nu se regăseşte în speţă.

Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge recursurile ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi SOCIETATEA A. S.A., G., H., I. şi J. împotriva deciziei nr. 245/2017 din 24 martie 2017 şi a încheierii din 27 ianuarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2018.