Conflict of jurisdiction resolved in favor of Tribunal Buzau in wage discrimination claim by auxiliary court staff

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2017 din data de 8 mai 2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., în calitate de personal auxiliar de specialitate, din cadrul Tribunalului Bucureşti, prin reprezentant ales N., au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate discriminarea şi faptul că reclamanţii erau îndreptăţiţi încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi, pe cale de consecinţă, să fie obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţele de salarii (actualizate cu indicele de inflaţie) calculate (cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referinţă sectorială), pentru perioada 3 mai 2014 - 1 decembrie 2015, respectiv 445,5 RON, pentru perioada 1 decembrie 2015 - 24 februarie 2017 şi pentru viitor, precum şi la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 3 mai 2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite şi să procedeze la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, şi, pe cale de consecinţă, să le achite sumele datorate (indexate cu indicele de inflaţie).

La termenul din 4 septembrie 2017, Tribunalul Buzău a disjuns cererea formulată de reclamanta RR., formându-se dosarul nr. x/2017, a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Buzău, iar prin sentinţa nr. 705 din 4 septembrie 2017 a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Buzău.

A declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta RR., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie, în favoarea Tribunalului Olt.

În pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii, iar potrivit alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. În acelaşi sens s-au reţinut a fi şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Locul de muncă al reclamantei este în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, ceea ce ar atrage competenţa acestei instanţe, tribunal în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea reclamantul.

Pe de altă parte, domiciliul reclamantei este în judeţul Olt, iar în cauză instanţa a considerat că nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (3) raportat la alin. (1) C. proc. civ., care să-i permită reclamantului sesizarea oricărui tribunal de la o curte de apel învecinată, întrucât se aplică art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în sensul că reclamantul va sesiza instanţa de la domiciliul său.

Astfel învestit, Tribunalul Olt, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 119/2018 din 7 februarie 2018 a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta RR., în favoarea Tribunalului Buzău, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Olt şi Tribunalul Buzău şi, suspendând judecata cauzei, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin "domiciliu" în sens procesual se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, şi cum în cauză domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt de reclamantă, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficienţă.

S-a mai reţinut că în speţă reclamanta a înţeles să sesizeze Tribunalul Buzău, cu respectarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., având dreptul la alegere între instanţa de la locul unde îşi are domiciliul şi cea de la locul său de muncă, opţiunea reclamantei exercitându-se la momentul sesizării instanţei, şi neputând fi cenzurată de instanţă.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Buzău este instanţa competentă teritorial în soluţionarea pricinii pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, aceste dispoziţii aplicându-se în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege.

Având în vedere raţiunea normei, menită să înlăture orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii, această normă specială de competenţă devine incidentă ori de câte ori reclamantul deţine vreuna din funcţiile la care face referire art. 127 C. proc. civ., la data sesizării instanţei.

Reclamanta a sesizat Tribunalul Buzău în considerarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi a faptului că este grefier la Tribunalul Bucureşti, iar acţiunea este de competenţa instanţei la care aceasta îşi desfăşoară activitatea. Rezultă deci că norma imperativă privind interdicţia de a sesiza instanţa la care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, atunci când această instanţă ar fi cea competentă, a fost respectată, iar sancţionarea nerespectării competenţei facultative stabilite prin art. 127 alin. (1) C. proc. civ. poate avea loc numai în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, câtă vreme prima instanţă sesizată nu putea invoca din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, aceasta este instanţa legal sesizată, potrivit alegerii reclamantei.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 mai 2018.