Incompetence of the High Court to hear appeals against tribunal decisions in cases valued under 1 million RON

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.01.2017, sub numărul de dosar x/2017, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâtul BEJ B., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a condiţiei suspensive ce a generat plata onorariului de executor judecătoresc, în modalitatea şi cuantumul prevăzut la Art. 3 alin. (3) din contractele de executare silită nr. 81. nr. 82 şi nr. 180/2008 încheiate cu pârâtul, respectiv să se constate că actele de executare silită a căror finalizare angrena plata diferenţei de onorariu executor judecătoresc, cumulând 28.026,5 RON au fost declarate cu autoritate de lucru judecat ca fiind nule absolut şi, în virtutea principiului quod nullum este nullum producit efectum, să se declare nulă şi încasarea de către pârâtă a sumelor menţionate în procesul-verbal de distribuţie a sumelor rezultate din executarea silită, încheiat la data de 15.12.2008 de BEJ C., sume virate efectiv în contul pârâtei.

A solicitat de asemenea obligarea pârâtului la plata către acesta a sumei totale de 25.170,5 RON, ca efect al nulităţii actelor de executare ce au stat la baza încasării acestei sume, cu titlu de diferenţe de onorariu executare silită, conform art. 3 punctul 3.1, alin. (3) din contractele de executare silită, nr. 81, 82 şi 180/2008, cu obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare, prevăzute de O.G. nr. 13/2011 calculată de la primul termen de judecată şi doar în caz de opunere la prezenta cerere .

Prin sentinţa civilă nr. 1979 din 19 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Arad, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BEJ B. invocată de pârât prin întâmpinare.

S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Executorului Judecătoresc B., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

A fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 828/A din 26 septembrie 2017, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Biroul Executorului Judecătoresc B., împotriva sentinţei civile nr. 1979/19.04.2017 a Judecătoriei Arad.

A schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea formulată şi în consecinţă obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 25.170,5 RON precum şi dobândă legală calculată începând cu data 12.04.2017 şi până la data achitări debitului.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs recurentul Biroul Executorului Judecătoresc B..

Prin adresa din 13.12.2017, Tribunalul Arad a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Arad, secţia I civilă, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON astfel cum rezultă din însăşi cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Arad, secţia I civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurentul-pârât BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC B. împotriva deciziei civile nr. 828/A din 26 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2018.