High Court lacks jurisdiction to hear extraordinary remedy for monetary claims under 1M RON following constitutional invalidation of transitional appellate threshold

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.04.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A şi B. S.A. - Agenţia Braşov, a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa:

1. să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.1, art. 3.3, art. 3.4, art. 4.4. şi art. 11.4 din Contractul de credit nr. x/29 mai 2007 şi art. 2 teza II, art. 2.2, 2.3, 2.4 şi 2.10 din Actul adiţional la contract încheiat la data de 11.03.2011 referitoare la dobânda curentă revizuibilă/variabilă şi dobânda majorată/penalizatoare), pe toată perioada de derulare a contractului de credit şi, pe cale de consecinţă a se constata nulitatea absolută a acestor clauze.

2. să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor achitate, începând cu data încheierii contractului de credit şi până la rămânerea definitivă a hotărârii, reprezentând diferenţa dintre dobânda majorată de pârâtă pe toată perioada de derulare a contractului şi dobânda contractuală fixă de 5,9%, precum şi la restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă majorată şi penalizatoare de 7,5%,

3. să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.5, 3.6 şi 3.7 din Contractul de credit nr. x/29 mai 2007 şi art. 2.13, 2.15 din actul adiţional, referitoare la comisionul de procesare de 2,2%, comisionul de plată anticipată de 3% şi comisionul de administrare de 0,15% şi comisionul unic de 90 euro/serviciu, iar pe cale de consecinţă să se constate şi constată nulitatea absolută a acestor clauze,

4. să fie obligate pârâtele la plata următoarelor sume achitate de reclamantă:

- 690,8 CHF (în RON la data plăţii) reprezentând suma achitată de reclamantă la momentul acordării creditului, cu titlu de comision de procesare,

- 2.028,31 CHF (în RON la data plăţii) reprezentând total sume achitate cu titlu de comision de administrare în perioada iunie 2007- martie 2011,

- sumele achitate cu titlu de comision unic de 90 euro/serviciu, comision perceput după semnarea actului adiţional la contract,

5. să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4 din condiţiile generale ale contractului, precum şi ale art. 2.3.1 ultima teză şi art. 2.16 din actul adiţional privind efectuarea plăţilor în moneda creditului CHF şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar din contract, iar pe cale de consecinţă să se constate nulitatea absolută a cestor clauze,

6. să se dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF -leu, pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului încheiat, la valoarea de la data încheierii şi semnării acestuia, respectiv 29.05.2007, precum şi calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, urmând ca pârâtele să fie obligate la restituirea către reclamantă a sumelor plătite în plus de către aceasta,

7. să fie obligate pârâtele la eliminarea din conţinutul contractului de credit şi din actul adiţional a tuturor clauzelor pentru care instanţa de judecată constată nulitatea absolută, respectiv caracterul abuziv al acestora, cu consecinţa emiterii unui nou grafic de rambursare conform cu noua formă a contractelor de credit dată de constatarea nulităţii absolute a clauzelor enumerate în petitele anterioare,

8. obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferentă sumelor a căror restituire se solicită prin prezenta acţiune, calculată privitor la fiecare sumă plătită, de la data încasării şi până la data restituirii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 9225 din 23 septembrie 2016, Judecătoria Braşov a respins excepţia lipsei de interes în formularea cererii, invocată de pârâta B. S.A.

A admis în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., şi B. S.A. - Agenţia Braşov şi:

- A constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 3.1, art. 3.3, art. 4.4, art. 11.4 din Contractul de credit nr. x/29 mai 2007 referitoare la dobânda curentă revizuibilă şi a constatat nulitatea absolută a acestor clauze.

- A obligat pârâta B. S.A. la restituirea sumei ce reprezintă diferenţa dintre dobânda majorată de pârâtă până la data de 11.03.2011 şi dobânda contractuală de 5,9%, precum şi dobânda legală aferentă fiecărei sume, de la data încheierii contractului până la achitarea integrală a acestora;

- A constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.5, 3.6 şi 3.7 din Contractul de credit nr. x/29 mai 2007 referitoare la comisionul de procesare de 2,2%, comisionul de plată anticipată de 3% şi comisionul de administrare de 0,15% şi a constatat nulitatea absolută a acestor clauze;

- A obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 690,8 CHF, în echivalent în RON la data plăţii, a sumei achitate de reclamantă cu titlu de comision de procesare şi a sumei de 2.028,31 CHF, în echivalent în RON la data plăţii, achitată de reclamantă cu titlu de comision de administrare de la data încheierii contractului 29.05.2007 la data de 11.03.2011;

- S-au respins restul cererilor, ca neîntemeiate.

A fost obligată pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr. 1336/SIND din 21 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins apelurile declarate de reclamanta A. şi pârâta B. S.A..

La data de 21 septembrie 2017, recurenta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1336/SIND din 21 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin adresa emisă la 06.10.2017, înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 18.10.2017, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în vederea soluţionării recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON astfel cum rezultă din însăşi cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Braşov, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurentele-pârâte S.C. B. S.A. şi S.C. B. S.A. - Agenţia Braşov împotriva deciziei civile nr. 1336/SIND din 21 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Braşov.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2018.