Mortgage clause appeal transferred to Court of Appeal Constanța for lack of High Court jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 30.12.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi B. S.A. prin Agenţia Gară Constanţa să se constate caracterul abuziv al clauzelor 5.2, 5.7, 6.1 lit. b), 6.1 lit. c), 6.2, 9.3, 9.4, 112 din contractul de credit ipotecar nr. x din data de 04.06.2008, restituirea sumelor achitate de reclamant cu titlu de dobânzi şi comisioane nelegal percepute în baza clauzelor abuzive, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite suplimentar, obligarea pârâtei la încheierea unui act adiţional care să nu cuprindă clauzele şi comisioanele abuzive şi în care să se specifice că marja băncii este fixă. Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 11177 din 4 octombrie 2016, Judecătoria Constanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A, lipsei de interes unită cu excepţia lipsei de obiect, prescripţiei dreptului material de a se solicita restituirea comisionului de acordare a creditului, prescripţiei extinctive pentru perioada 2008-2011, inadmisibilităţii cererii, invocate de pârâta B. S.A, ca neîntemeiate.

A admis în parte cererea formulată şi modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A şi B. S.A prin Agenţia Gara Constanţa.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 6.1 lit. b) din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x din data de 04.06.2008 încheiat de părţi.

A obligat pârâta să restituie reclamantului sumele plătite în baza clauzelor prevăzute la art. 6.1 lit. b) din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x din data de 04.06.2008, în cuantum de 1236 CHF.

A obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală la suma de 1236 CHF, cu începere de la data încasării acestuia de către bancă.

A respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 1054 din 23 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul A..

S-a admis apelul formulat de apelanta B. S.A., s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 6.1 lit. b) din contractul de credit pentru nevoi personale nr. x din 04.06.2008 şi capătul de cerere privind restituirea sumelor achitate în baza acestei clauze.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs reclamantul A..

Prin adresa din 8.12.2017, Tribunalul Constanţa a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1054 din 23 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2018.