Consumer credit abusive clauses and penalty provisions; appeal declared inadmissible due to lack of material jurisdiction and remanded to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 13514 din 8 decembrie 2016 Judecătoria Sector 4 Bucureşti a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecată în ceea ce priveşte capetele de cerere şi pretenţiile referitoare la contractele de credit nr. x din 27 martie 2007 şi nr. 1090 din 4 aprilie 2013.

A admis excepţiile de lipsă de interes invocate de către pârâtă şi în consecinţă a respins ca fiind lipsite de interes capetele de cerere privind clauzele menţionate la pct. 9 lit. a) din contractele de credit nr. x din 16 iulie 2007 şi nr. x din 15 ianuarie 2008 şi la art. 8.4 din condiţiile generale de creditare - anexă la aceleaşi contracte de credit.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., ambii cu domiciliul în Bucureşti, str. x, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Com. Adunaţii Copăceni, str. x, Sat Mogoşeşti, Jud. Giurgiu, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., cu sediul în Bucureşti, Bulevardul x, înregistrată la O.N.R.C sub nr. x/1991, având C.U.I: x, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.C.A. "D.", în Bucureşti, str. x.

A constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale cuprinse la pct. 5 din contractele de credit nr. x din 16 iulie 2007 şi nr. x din 15 ianuarie 2008, privind dobânda de referinţă.

A constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale cuprinse la pct. 9 lit. b) din contractele de credit nr. x din 16 iulie 2007 şi nr. x din 15 ianuarie 2008 şi a dispus eliminarea acestei clauze din contracte.

A constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale cuprinse la pct. 9 lit. c) din contractele de credit nr. x din 16 iulie 2007 şi nr. x din 15 ianuarie 2008 şi a dispus eliminarea acestei clauze din contracte.

A obligat pârâta să restituie reclamantei A. suma de 869 RON, precum şi suma de 600 euro, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data de 23 decembrie 2015 şi până la data plăţii efective.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată pentru restul capetelor de cerere.

A admis în parte cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată şi obligă reclamanţii să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 RON (onorariu de avocat).

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia nr. 3134 din 20 septembrie 2017 a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă C. împotriva sentinţei nr. 13514 din 8 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Sector 4, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă C. Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, dosarul cauzei fiind trimis pe cale administrativă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) şi a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar rară a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 3134 din 20 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 mai 2018.