Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1776/2018 AI generated

Mortgage interest abuse: lack of High Court jurisdiction over tribunal appeal due to abolished transitional threshold, necessitating referral to Court of Appeal.

Case Number Decizia nr. 1776/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the objection of lack of material jurisdiction and declined competence, referring the case to the Timișoara Court of Appeal for resolution; the underlying dispute involved a mortgage credit contract where the claimants successfully challenged specific bank policy clauses as abusive and absolute nullity in first instance, a ruling partially upheld on appeal with the bank ordered to pay the difference in interest calculated under a fixed margin plus LIBOR formula, plus legal interest; the High Court’s decision rested on a legal lacuna following the Constitutional Court’s annulment of the transitional provision that raised the value threshold for appellate court review, requiring the application of Article 5(3) of the Civil Procedure Code to identify the hierarchically superior instance to the tribunal by analogy with Article 483(4), thereby assigning jurisdiction to the Court of Appeal rather than the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Mortgage interest abuse: lack of High Court jurisdiction over tribunal appeal due to abolished transitional threshold, necessitating referral to Court of Appeal: A constatat încetarea efectelor art. 8, pct. 8.5 din contractul de credit ipotecar încheiat între părţi, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.

Keywords

AI generated
referral for lack of jurisdiction mortgage bank value in dispute article of civil procedure bank resolution transitional provisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2340 pronunţată la data de 21 februarie 2017 în dosar nr. x/2016, Judecătoria Timişoara a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., împotriva pârâtei S.C. C. S.A..

A constatat caracterul abuziv, nulitatea absoluta şi a dispus eliminarea sintagmei "în conformitate cu politica băncii" din art. 6, pct. 6.1 al contractului de credit ipotecar nr. x din data de 10 august 2007 încheiat între părţi, precum şi a sintagmei "fără consimţământul clientului" din art. 8, pct. 8.8 din acelaşi contract.

A constatat încetarea efectelor art. 8, pct. 8.5 din contractul de credit ipotecar încheiat între părţi, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.

A obligat pârâta să recalculeze nivelul dobânzii percepute reclamanţilor în temeiul acestui contract de credit după formula marja fixa a băncii de 3,12% + valoarea indicelui de referinţă LIBOR la 3 luni şi sa calculeze pe viitor dobânda după aceeaşi formulă.

A obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând diferenţa dintre valoarea dobânzii percepute în derularea contractului de credit şi cea rezultată din aplicarea formulei sus-menţionate, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite în plus, calculată de la data achitării sumelor de către reclamanţi şi până la data restituirii lor efective.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, la data de 28 aprilie 2017, pârâta C. S.A., prin care solicită admiterea acestuia, modificarea sentinţei, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamanţi.

Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1093/NLP/A din 17 octombrie 2017 a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A., având x, CUI x împotriva sentinţei civile nr. 2340 din 21 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B..

A schimbat în parte sentinţa apelată şi rejudecând:

A constatat caracterul abuziv, nulitatea absolută şi a dispus eliminarea sintagmei "în conformitate cu politica băncii" din art. 6, pct. 6.1 al contractului de credit ipotecar nr. x din data de 10 august 2007 încheiat între părţi, precum şi a sintagmei "fără consimţământul clientului" din art. 8, pct. 8.8 din acelaşi contract.

A constatat încetarea efectelor art. 8, pct. 8.5 din contractul de credit ipotecar încheiat între părţi, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.

A obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumelor încasate cu titlu de dobânda în baza clauzelor declarate abuzive precum şi la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite în plus, calculata de la data achitării sumelor de către reclamanţi şi până la data restituirii lor efective.

A respins în rest acţiunea.

Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi B. şi A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) şi a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei nr. 1093/NLP/A din 17 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 mai 2018.