Creditor's jurisdictional challenge upheld; High Court declines review and transfers appeal to Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la data de 25 noiembrie 2016 sub numărul de dosar x/2016, contestatoarea A. S.A., prin Sucursala Timişoara, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să constate neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii de dare în plată reglementate de Legea nr. 77/2016, privind intenţia debitorilor de a stinge datoriile izvorâte din contractele de credit nr. x din 11 februarie 2008 şi nr. x din 10 iunie 2008; obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, constând în taxă de timbru. De asemenea a solicitat suspendarea judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi amânarea cauzei până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, în temeiul art. 22 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 5601 din 3 mai 2017 pronunţată în dosar nr. x/2016, Judecătoria Timişoara a admis contestaţia formulată de contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi C..

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, la data de 30 mai 2017, apelanţii B. şi C., prin care au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestaţiei, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 1257 din 9 noiembrie 2017, a admis apelul declarat de apelanţii B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 5601/03.05.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata A. S.A. - prin Sucursala Timişoara, cu sediul în Bucureşti, b-dul x, nr. 1-7, înregistrată la Oficiul Registrului Comertului sub nr. x/1991, având cod unic de înregistrare RO x, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat D. din jud. Timiş, având ca obiect contestaţie creditor Legea 77/2016.

A fost schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. S.A..

A menţinut în rest hotărârea atacată.

A obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată către apelanţi în cuantum de 2500 de RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în apel, într-o cerere de competenţa judecătoriei în primă instanţă.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reţine faptul că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, competentă a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Timişoara, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel.

Având în vedere cele de mai sus şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 1257 din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 mai 2018.