Objection to enforcement of judicial costs notice ruled inadmissible due to lack of executory title

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2016 sub nr. x/2016, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare împotriva "titlului executoriu" nr. 602 din data 31 martie 2015 emis de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia Penală în dosarul penal nr. x/2015, solicitând desfiinţarea acestuia şi rectificarea soluţiei instanţei sau exonerarea de la plata cheltuielilor judiciare.

În motivare, contestatorul a arătat că nu are bani să achite cheltuielile judiciare stabilite de instanţă în sarcina sa şi suferă de mai multe probleme de sănătate.

În dovedire, contestatorul a depus la dosar înscrisuri .

La termenul de judecată din data de 31 octombrie 2016, instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare, asupra căreia a rămas în pronunţare.

Prin sentinţa civilă nr. 7621 din 31 octombrie 2016 pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti s-a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de instanţă din oficiu. A respins contestaţia la executare introdusă de contestatorul A., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că s-a formulat contestaţie la executare împotriva comunicării emise de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, prin care i s-a pus în vedere să achite cheltuielile judiciare în cuantum de 200 RON, la care a fost obligat în dosarul menţionat.

Instanţa a reţinut că dispoziţiile legale - art. 712 C. proc. civ., stabilesc în mod clar şi fără echivoc care sunt actele împotriva cărora se poate formula contestaţie la executare.

Or, în speţă, instanţa a reţinut că contestatorul a înţeles să atace înscrisul comunicat de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia Penală intitulat "comunicarea titlului executoriu nr. x din 31 martie 2015", care însă nu reprezintă un act de executare, prin acest înscris punându-i-se în vedere contestatorului doar să se prezinte la sediul instanţei pentru a achita suma de 200 RON stabilită în sarcina sa în dosarul penal nr. x/2015, precizându-se că în caz contrar încheierea respectivă va fi înaintată organului fiscal pentru executare silită.

Prin urmare, în speţă nu este vorba despre niciun act de executare care să poată fi contestat pe calea procedurii contestaţiei la executare prevăzute de dispoziţiile legale precizate.

Împotriva acestei soluţii în termen legal, motivat şi timbrat a formulat apel contestatorul A., criticând sentinţa civilă nr. 7621 din 31 octombrie 2016 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. unic 17133/302/2016 la data de 23 februarie 2017.

În motivele de apel se arată, în esenţă, că instanţa de fond nu a procedat în mod corect, deoarece instanţa care a dat hotărârea este necompetentă funcţional deoarece a contestat comunicarea titlului executoriu penal nr. 602 din 31 martie 2015 emis în dosarul nr. x/2015, aşadar cauza trebuia declinată la secţia penală a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti. Instanţa de judecată a considerat că cererea este inadmisibilă, deoarece trebuia citată Primăria Sector 5 Bucureşti, D.I.T.L. Sector 5 Bucureşti, pentru a se stabili dacă s-a început executarea silită.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin decizia nr. 1099/A din 4 aprilie 2017, a respins apelul formulat de apelantul-petent A., cu domiciliul în sector 5, Bucureşti, Aleea x, împotriva sentinţei civile nr. 7621 din 31 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sector 5 în dosarul cu nr. x/2016, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-contestator A., recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, care, prin decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2017, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe recurentul-petent A., împotriva deciziei civile nr. 1099A din 4 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia III-a civilă în dosarul nr. x/2016 în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa raportându-se în motivare la considerentele deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în apel, într-o cerere de competenţa judecătoriei în primă instanţă.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reţine faptul că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, competentă a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Bucureşti, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel.

Având în vedere cele de mai sus şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1099 A din 4 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 mai 2018.