Competence for appeal of abusive currency-indexed credit contract clauses under the 1,000,000 RON value threshold

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. x/2016, pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. şi C. S.A. - Sucursala Târgu Jiu, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale inserate în convenţia de credit nr. x/9 mai 2007, la secţiunea 4 din Condiţii generale şi la art. 6 din Condiţii speciale, privind efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar ca fiind abuzive; îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - leu pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în plus faţă de cursul de la data încheierii contractului de credit până la data rămânerii definitive a hotărârii; cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2122/2017 din 16 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2016 s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, judeţul Cluj şi C. S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B., solicitând pe această cale modificarea sentinţei apelate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, arătând că în mod greşit li s-a respins cererea de chemare în judecată în condiţiile în care, de cele mai multe ori, contractele de creditare nu sunt rezultatul raţiunii ci aproape exclusiv sunt rezultatul emoţiei, fiind raţionale şi deci oferind posibilitatea profesioniştilor din sector să exploateze această realitate.

Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 675 din 23 octombrie 2017 a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., ambii domiciliaţi în loc. Tg-Jiu, judeţul Gorj, împotriva sentinţei civile nr. 2122/2017 din 16 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, judeţul Cluj şi C. S.A. - Sucursala Târgu Jiu, cu sediul în Tg-Jiu, str. x 1, judeţul Gorj, în litigiul cu profesioniştii având ca obiect constatare nulitate act.

A schimbat sentinţa în sensul că a admis acţiunea.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la secţiunea 4 şi art. 6 din condiţiile speciale ale contractului.

A dispus efectuarea plăţilor în moneda contractului la valoarea cursului CHF-leu de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de derulare a acestuia.

A obligat pârâtele să restituie reclamanţilor sumele încasate în plus faţă de cursul valutar de la data încheierii contractului cu dobânda legală aferentă de la data fiecărei reţineri la data restituirii.

A obligat pârâţii la 4800 RON cheltuieli de judecată în apel către reclamanţi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă C. S.A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) şi a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar rară a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 675 din 23 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 mai 2018.