Competence to hear cassation appeal in monetary claims under 1,000,000 RON

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Neamţ sub nr. x din 29 martie 2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 4.3, 4.5, 4.10 lit. a) şi b) şi 5.1 din contractul de credit nr. x din 2 noiembrie 2007, pârâta să fie obligată la restituirea sumelor de bani achitate în baza clauzelor abuzive şi la plata dobânzii legale calculată la sumele anterior menţionate precum şi la îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU.

Prin sentinţa civilă nr. 1536/2016, Judecătoria Târgu Neamţ a admis în parte cererea pentru constatare nulitate clauze abuzive.

A respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 4.3 din contractul de credit nr. x din 2 noiembrie 2007.

A respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 5.1 din contractul de credit nr. x din 2 noiembrie 2007.

A respins capătul de cerere privind stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb valutar.

A constatat ca fiind abuzive clauzele prevăzute la art. 4.5, art. 4.10 lit. a) (comision de acordare credit) şi art. 4.10 lit. b) (comision de administrare lunară a creditului) din contractul nr. x din 2 noiembrie 2007.

A constatat nulitatea acestor clauze şi a dispus eliminarea lor din contractul de credit.

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele percepute cu titlu de comision de acordare credit, administrare lunară a creditului şi dobânda variabilă percepută de bancă după primul an de creditare, cu dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 29 martie 2016, şi până la restituirea integrală a sumelor încasate cu acest titlu.

C. S.A. a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 1536 din 11 noiembrie 2116 prin care solicită admiterea cererii de apel cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 149/AC din 8 mai 2017, a admis apelul formulat de pârâta C. S.A., cu sediul în B-dul. x nr. 6A, Bucureşti, RC- x, CUI- x, împotriva sentinţei civile nr. 1536 din 11 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B., ambii cu domiciliul procesual ales în Târgu Mureş, str. x et. 1.ap. 47, judeţul Mureş - persoană împuternicită să primească corespondenţa D..

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.10 lit. b) (comision de administrare lunară) din contractul nr. x/2007.

A constatat ca fiind abuzivă clauza prevăzută la art. 4.5 din contractul x din 2 noiembrie 2007.

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma percepută cu titlu de dobânda variabilă după primul an de creditare, până la data de 18 octombrie 2010, cu dobânda legală, calculată începând cu data de 29 martie 2016 şi până la plata efectivă.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă C. S.A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) şi a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar rară a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 149/AC din 8 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bacău.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 mai 2018.