Competence for cassation against tribunal judgments in claims up to 1 million RON under the transitional Civil Procedure Code provisions

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1783/2016 a Judecătoriei Hunedoara s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 170.907,33 RON reprezentând prime de asigurare neachitate, precum şi la plata penalităţilor de 1% pe zi de întârziere aferente, calculate de la data ultimei scadenţe a fiecărei prime de asigurare şi până la plata integrală a debitului.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 21.449,83 RON reprezentând taxa judiciara de timbru 17.233,16 RON, onorariul expertului pentru expertiza contabilă efectuată în cauză 2.500 RON, cheltuieli cu deplasarea 597,87 RON, cheltuieli cu remuneraţia consilierului juridic 942,72 RON, cheltuieli cu taxele poştale 29,28 RON, cheltuieli cu copiile xerox 146,80 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen şi motivat apelanta S.C. B. S.R.L., solicitând admiterea apelului şi, în principal anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre judecare instanţei competente, Tribunalul Hunedoara, valoarea litigiului fiind de 800000 RON.

Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1437/A din 6 noiembrie 2017 a admis ca fondat apelul introdus de către S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1783/2016 pronunţată de Judecătoria Hunedoara, judeţul Hunedoara, şi în consecinţă:

A schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta-apelantă la plata penalităţilor de întârziere de 1% pe zi de întârziere de la data scadenţei fiecărei prime de asigurare şi până la plata integrală a debitului dar nu mai mult decât cuantumul debitului principal.

A menţinut în rest sentinţa atacată.

A obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată ale apelantului 8616,58 RON taxă de timbru şi 2000 RON onorariu avocat.

Împotriva deciziei nr. 1437/A din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar C. Filiala Cluj.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) şi a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar rară a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba-Iulia, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar C. Filiala Cluj, împotriva deciziei nr. 1437/A din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Alba-Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 mai 2018.