Competent appellate court for reviewing final Tribunal decisions in monetary claims below the statutory recurs threshold

Şedinţa publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2016 din 3 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor, invocată de pârâtă, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. - Sucursala Sighetu Marmaţiei.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate în art. VI pct. 1.2,2, pct. 1.2.3 şi pct. 1.3.2.4 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 30 aprilie 2008, modificat prin actul adiţional nr. x din 23 septembrie 2010 şi s-a dispus anularea acestei clauze cu consecinţa înlăturării efectelor sale, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în art. VI pct. 2, 3 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 30 aprilie 2008, modificat prin actul adiţional nr. x din 23 septembrie 2010 şi dispune anularea acestei clauze cu consecinţa înlăturării efectelor sale, s-a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. VII pct. 1 alin. (8) din contractul de credit x din 30 aprilie 2008 referitoare la clauza de exigibilitatea anticipată a scadenţei creditului pentru neexecutarea contractelor de credit încheiate cu alţi creditori şi a dispus anularea acestei clauze cu consecinţa înlăturării efectelor sale. A fost obligată pârâta să convertească în moneda RON, valoarea împrumutului din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 30 aprilie 2008, modificat prin actul adiţional nr. x din 23 septembrie 2010 acordat reclamanţilor, la cursul de schimb CHF-RON, de la data acordării creditului respectiv 30,04,2008, urmând ca plata ratelor să se efectueze în continuare, în RON, a fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor toate sumele de bani încasate în baza, şi conform valorilor şi stipulaţiilor din clauzele constatate de instanţă ca fiind abuzive, de la data acordării creditului 30 aprilie 2008 şi până la achitarea integrală.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa a respins-o cu motivarea că reclamanţii au formulat o acţiune în declararea nulităţii absolute, care este imprescriptibilă potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil la data încheierii contractelor ce fac obiectul litigiului, iar sancţiunea prevăzută de Legea nr. 193/2000 este inopozabilitatea care urmează regimul juridic al nulităţii absolute.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta C. S.A. solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei, în sensul respingerii tuturor capetelor de cerere, cu obligarea intimatei-reclamante la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1744/A din 21 decembrie 2017 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2016 din 3 octombrie 2016 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

A obligat apelanta C. S.A. să plătească intimaţilor A. şi B., ambii domiciliaţi în jud. Maramureş şi cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. D. din Timişoara Bd. x din 1989, nr. 1 ap. 9, jud. Timiş, suma de 1200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă C. S.A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) şi a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar rară a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1744/A din 21 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 mai 2018.