Territorial jurisdiction for public entities: alternative competence fixed by plaintiff's choice of domicile under Article 8(1) of the Code of Civil Procedure.

Asupra conflictului negativ de competenţă, a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată, la data de 9 ianuarie 2012, la Judecătoria Ploieşti, în Dosarul nr. x/2012, reclamantul A. Urlaţi, a chemat în judecată pârâţii Consiliul Local Sector 4 Bucureşti şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti, solicitând instanţei obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 7.861,25 RON, reprezentând contravaloarea diferenţei între costul mediu lunar şi contribuţia lunară de întreţinere ce revine ca obligaţie de plată beneficiarului/aparţinătorului, pentru perioada 01.08.2010 - 31.12.2010 şi a cheltuielilor de judecată.

2. Prin Sentinţa civilă nr. 12293 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Ploieşti a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

În argumentarea acestei soluţii, s-a reţinut că dispoziţiile art. 8 C. proc. civ. nu sunt aplicabile cererilor formulate împotriva Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, având în vedere că acestea nu sunt servicii publice deconcentrate, aflate în subordonarea unei structuri de centru.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, la data de 28 septembrie 2012, sub Dosarul nr. x/2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 1875 din 20 februarie 2013, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti. A fost constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în cauză, competenţa teritorială este alternativă, dispoziţiile aplicabile fiind cele stabilite prin art. 7 şi art. 8 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la categoria de persoane juridice ce figurează ca părţi în cauză, astfel încât reclamantul are posibilitatea de a alege între instanţa de la domiciliul său sau instanţele din capitala ţării.

În prezenta cauză, reclamantul a înţeles să sesizeze una dintre aceste instanţe deopotrivă competente şi anume Judecătoria Ploieşti, instanţă în a cărei circumscripţie se află sediul său, situaţie în care instanţa nu poate suplini voinţa părţilor şi cu atât mai mult nu poate trece peste opţiunea acestuia, în sensul de a stabili o altă competenţa teritorială.

4. Cauza a fost transmisă de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la 8 noiembrie 2017, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 9 noiembrie 2017, Dosar nr. x/2012.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului este reprezentat de acţiunea în pretenţii privind obligarea pârâţilor Consiliul Local Sector 4 Bucureşti şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti la plata sumei de 7.861,25 RON, reprezentând contravaloare diferenţă dintre costul mediu lunar şi contribuţia lunară de întreţinere ce revine ca obligaţie de plată beneficiarului/aparţinătorului, pentru perioada 01.08.2010 - 31.12.2010.

Dispoziţiile art. 7 C. proc. civ. stabilesc că, cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva unei persoane juridice de drept privat se formulează la sediul ei principal, iar potrivit art. 8 alin. (1) din acelaşi Cod, cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are sediul reclamantul.

Având în vedere că cele două pârâte sunt instituţii publice care se încadrează în categoria celor enumerate de art. 8 alin. (1) C. proc. civ., în cauză competenţa teritorială este alternativă, astfel încât reclamantul are posibilitatea de a alege între instanţa de la domiciliul său sau instanţa de la domiciliul sau sediul pârâţilor.

Totodată, se reţine că, în toate cazurile în care competenţa teritorială este alternativă alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Prin urmare, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanţe.

În cauză, reclamantul şi-a exercitat dreptul de alegere a instanţei competente în a cărei circumscripţie se află sediul său, respectiv Judecătoria Ploieşti, instanţă căreia i se va trimite spre soluţionare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoria Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2018.

GGC - GV