Competence of the High Court for cassation against Tribunal appellate judgments in claims up to 200,000 RON.

Şedinţa publică din data de 10 mai 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti la data de 30 iulie 2015, sub nr. x/2015, contestatorul A., a formulat contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite împotriva executării silite din dosarul de executare nr. 2049/2013 a BEJA B. prin care a solicitat următoarele:

1.a Anularea procesului-verbal de licitaţie din data de 14.07.2015 şi a procesului-verbal de adjudecare prin care garanţia imobiliară a fost adjudecată prin licitaţie de către C..

1.b Anularea tuturor procedurilor de executare silită în dosarul de executare nr. 2094/2013 aflat pe rolul BEJA B.,

2. Constatarea caracterului abuziv cu consecinţa că nu produc efecte asupra sa, al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr. x/21.10.2006 referitoare la:

2.1 dreptul băncii de a modifica rata dobânzii în funcţie de costurile de refinanţare de pe piaţa monetară/de capital, cât şi în funcţie de costurile surselor de finanţare proprii,

2.2 perceperea comisionului de acordare a creditului/facilităţii a cărui valoare este raportată ca procent la valoarea totală a facilităţii,

2.3 perceperea comisionului lunar de administrare a cărui valoare este raportată ca procent la soldul lunar al creditului/facilităţii,

2.4 perceperea comisionulu de rambursare anticipată a creditului/facilităţii în valoare de 2% din suma rambursată anticipat.

3. Constatarea caracterului abuziv, cu consecinţa că nu produc efecte asupra sa, al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr. x/10.04.2008 şi actele adiţionale ulterioare, referitoare la:

3.1 stabilirea nivelului dobânzii aplicabilă soldului creditului după primele 6 luni de la data semnării contractului de credit în funcţie de "dobânda standard a băncii după primele 6 luni de la data semnării prezentului contract",

3.2 perceperea comisionului de acordare a creditului/facilităţii a cărui valoare este raportată ca procent la valoarea totală a facilităţii,

3.3 perceperea comisionului lunar de administrare a cărui valoare este raportat ca procent la soldul lunar al creditului/facilităţii,

3.4 perceperea comisionului de rambursare anticipată a creditului/facilităţi în valoare de 4% din suma rambursată anticipat

3.5 dreptul băncii de a modifica dobânda penalizatoare în funcţie de politica sa de creditare şi dreptul băncii de a modifica comisioanele, rata dobânzii, inclusiv dobânda penalizatoare, din motive întemeiate precum modificări ale condiţiilor pieţei financiar-bancare, modificări ale costurilor surselor de finanţare proprii,

3.6 modificarea dobânzii agreată de părţi în data semnării contractului de credit x/18.04.2008 prin actul adiţional nr. x încheiat în data de 29.07.2008,

3.7 modificarea dobânzii agreată de părţi în data semnării contractului de credit nr. x/18.04.2008 prin actul adiţional nr. x încheiat la data de 08.10.2010,

4. Constatarea nulităţii clauzelor abuzive menţionate la punctele 2.1 -2.4 şi 3.1 - 3.9 de mai sus

5. Să se constate caracterul fix al ratei dobânzii din data semnării contractului de credit nr. x/18.04.2008 (2,5%/an) şi aplicarea ratei dobânzii de 2,5%/an pe toata perioada derulării contractului.,

6. Să se dispună recalcularea sumelor datorate de reclamant la D. SA/E. S.A. atât prin contractul de credit nr. x/21.10.2006, cât şi prin contractul de credit nr. x/18.04.2008, emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit x/18.04.2008 şi corelarea acestui grafic de rambursare cu sumele achitate de el până în prezent,

7. Să se dispună anularea actului adiţional nr. x la contractul de credit x/18.04.2008 încheiat în data de 23.04.2009 şi a actului adiţional nr. x la contractul de credit x/18.04.2008 încheiat în data de 08.10.2010 prin care intimata a oferit împrumutatului două perioade de graţie (de 4 şi respectiv 5 luni) şi a prelungit scadenţa finală a creditului,

8. Să se dispună restituirea sumelor plătite nedatorat de către reclamant cu titlu de dobândă, dobândă penalizatoare sau comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive cu privire la care a fost solicitată constatarea nulităţii prin prezenta acţiune, de la data încasării acestora şi până la data încetării perceperii lor,

9. Să se dispună constatarea nulităţii actelor (nefurnizate reclamantului) prin care E. S.A. a declarat scadenţa anticipată a creditului nr. x/18.04.2008 şi a creditului nr. x/17.07.2008 ca urmare a înregistrării până la data declarării scadenţei anticipate a creditelor a unor întârzieri la plata ratelor lunare, să se dispună constatarea nulităţii tuturor actelor aferente procedurilor de executare silită demarate de BEJA B. împotriva sa şi a soţiei (care a decedat în data de 18.11.2014) care au la bază acest acte nule.

10. Ca o consecinţă a constatării nulităţii actelor prin care E. Sa a declarat scadenţa anticipată a creditului să se dispună constatarea nulităţii tuturor actelor aferente procedurilor de executare silită demarate de BEJA B.

11. Ca o consecinţă a constatării nulităţii tuturor actelor aferente procedurilor de executare silită demarate de BEJA B. să se dispună continuarea derulării creditului nr. x/18.04.2008 şi a creditului nr. x/17.07.2008 începând cu momentul la care banca a declarat scadenţa anticipată a respectivelor credite şi după anularea clauzelor abuzive ce fac obiectul prezentei acţiuni,

12. Constatarea faptului că împrumutatul F. prin semnarea contractului de credit nr. x/18.04.2008, beneficiază de o asigurare de viaţă de grup încheiată de către E. S.A. în calitate de beneficiar al indemnizaţiei cuvenite în caz de producere a riscurilor asigurate, cu G. S.A. şi a faptului că, la data de 18.11.2014, data la care a decedat împrumutatul F., este valabilă asigurarea de viaţă a acesteia,

13. Constatarea faptului că împrumutatul F. prin semnarea contractului de credit x/18.04.2008, beneficiază de o asigurare de viaţă de grup încheiată de către E. S.A. în calitate de beneficiar al indemnizaţiei cuvenite în caz de producere a riscurilor asigurate, cu G. S.A. şi a faptului că, la data de 18.11.2014, data la care a decedat împrumutatul F., este valabilă asigurarea de viaţă a acesteia,

14. Stingerea integrală a datoriilor aferente creditelor nr. x/18.04.2008 şi nr. x/17.07.2008 ca urmare a decesului împrumutatului F. şi returnarea diferenţei de bani dintre sumele asigurate prin poliţele de asigurare şi datoria împrumutatului din data decesului aferentă celor două contracte de credit,

15. Obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată,

16. Anularea raportării de către E. S.A. a unor informaţii negative către Biroul de credite şi/sau Centrala de riscuri bancare în ceea ce îl priveşte.

Prin sentinţa civilă nr. 2631 din 8 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2015 a fost admisă excepţia tardivităţii în ceea ce priveşte contestaţia la executarea silită însăşi, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii E. S.A. şi C., ca tardiv formulată, s-a respins contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de licitaţie din data de 14 iulie 2015 şi a actului de adjudecare din data de 20 iunie 2015 ca neîntemeiată, a fost respins capătul 11 din cerere, privind obligarea intimatei la continuarea derulării creditului nr. x din 18 aprilie 2008 şi a creditului nr. x din 17 iulie 2008 ca neîntemeiată, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului cu privire la capătul 14 din cerere, a fost respinsă ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă capătul 14 de cerere, privind stingerea integrală a datoriilor aferente creditelor nr. x din 18 aprilie 2008 şi nr. x din 17 iulie 2008 ca urmare a decesului împrumutatului F. şi returnarea diferenţei de bani dintre sumele asigurate prin poliţele de asigurare şi datoria împrumutatului din data decesului aferentă celor două contracte de credit, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei în privinţa capătului 16 din cerere, s-a respins ca neîntemeiat capătul 16 din cerere privind anularea raportărilor efectuate de către intimată la Centrala Riscurilor Bancare şi Biroul de Credite S.A. şi s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul A..

Prin decizia civilă nr. 285/2017 din 30 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul A., care a fost obligat să plătească intimatei suma de 3002,94 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, iar prin adresa emisă la 13 noiembrie 2017 a fost înaintat dosarul, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 13 noiembrie 2017.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132, raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 30 ianuarie 2017, deci anterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, aşa încât efectele sus-menţionatei decizii nu sunt aplicabile.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ. competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Bucureşti, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 285/2017 din 30 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2018.