Creditor's appeal annulled for lack of grounds in insolvency challenge to creditors' assembly decisions.

Şedinţa publică din data de 10 mai 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Ialomiţa la data de 9 iunie 2017 sub nr. x/2011/a16, contestatoarea - creditoare S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea hotărârii adunării creditorilor debitoarei S.C. B. S.R.L. din data de 19 mai 2017, anularea raportului lichidatorului judiciar nr. 414/05.06.2017 şi înlocuirea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C..

Prin contestaţia formulată s-a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 pct. 28 şi 29, art. 14 alin. (6) - (7), art. 113 alin. (1) şi (6) raportat la art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

În drept contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 113, 25, 14 şi 15 din Legea nr. 85/2006.

Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2016, contestatoarea a arătat că din eroare s-a reţinut că cel de-al doilea capăt de cerere are ca obiect anularea raportului lichidatorului judiciar, obiectul acestuia fiind sigilarea tuturor bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei, cu anularea contractelor de închiriere, pentru motive de încălcare cu rea - credinţă a legii.

Prin sentinţa civilă nr. 1085 din 26 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă în dosarul nr. x/2011 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 9, 13, 28, 29, art. 14 alin. (6) - (8), art. 17 alin. (3) şi (6), art. 107 alin. (4), art. 108 alin. (3) şi (5), art. 113 alin. (1), alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 85/2006 formulată de contestatoarea-creditoare S.C. A. S.R.L., a fost admisă excepţia tardivităţii formulării cererii în anularea hotărârii adunării creditorilor din 19.05.2017, invocată de lichidatorul judiciar - Cabinet Individual de Insolvenţă C., a fost respinsă ca tardivă cererea în anularea hotărârii adunării creditorilor din 19.05.2017 formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., au fost respinse ca neîntemeiate cererile contestatoarei-creditoare S.C. A. S.R.L. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal întocmit la data de 19.05.2017 în adunarea creditorilor debitoarei S.C. B. S.R.L. - în lichidare, sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi anularea contractelor de închiriere a imobilelor aparţinând acesteia, a fost admisă excepţia invocată din oficiu privind lipsa calităţii procesuale active a contestatoarei-creditoare S.C. A. S.R.L. pentru formularea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C. şi a fost respinsă cererea privind înlocuirea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a analizat dispoziţiile legale atacate de către contestatoare cu excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că aceasta este inadmisibilă, nefiind îndeplinite în totalitate condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Astfel, o ultimă condiţie de admisibilitate reglementată în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 priveşte cerinţa existenţei unei legături între excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi soluţionarea cauzei respective.

În acest context, instanţa a reţinut că această ultimă condiţie este îndeplinită numai în ceea ce priveşte excepţia privind dispoziţiile art. art. 14 alin. (6) - (8) şi art. 113 alin. (1), alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 85/2006, care reglementează adunarea creditorilor şi respectiv sigilarea bunurilor debitoarei aflată în lichidare, norme incidente în cauză, în raport de obiectul cererilor formulate.

În ceea ce priveşte prevederile art. 3 pct. 9, 13, 28 şi 29, din Legea nr. 85/2006, acestea se referă la termeni şi definiţii din cuprinsul legii, care nu prezintă relevanţă în cauza de faţă, textele nefiind aplicabile.

De asemenea nici art. 17 alin. (3) şi (6), art. 107 alin. (4) şi art. 108 alin. (3) şi (5) nu sunt incidente în prezentul dosar asociat, astfel că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Dincolo de aceste considerente, chiar dacă s-ar aprecia că textele a căror neconstituţionalitate s-a invocat ar fi aplicabile în cauză şi acestea ar avea relevanţă în judecarea dosarului, judecătorul sindic faţă de aspectele concrete invocate de către autorul excepţiei consideră că, atât pentru textele mai sus arătate, cât şi pentru cele aplicabile în cauză, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece, nu este îndeplinită cerinţa impusă de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Ori, în condiţiile în care contestatoarea prin invocarea neconstituţionalităţii textelor arătate în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ceea ce urmăreşte este completarea şi modificarea prevederilor legale, prin lărgirea categoriei creditorilor garantaţi, adăugarea şi a altor acte la cele pe care legiuitorul le-a prevăzut a fi publicate în BPI, schimbarea modalităţii de distribuire a sumelor rezultate din lichidare, o altă modalitate de realizare a publicităţii pentru actele întocmite de administratorul judiciar şi lichidatorul judiciar, dat fiind faptul că toate aceste cerinţe excedează competenţei Curţii Constituţionale, care se pronunţă numai asupra constituţionalităţii, judecătorul sindic a considerat că nu este admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză.

Analizând cererile cu care a fost investit de către contestatoarea-creditoare, tribunalul a apreciat cu prioritate asupra excepţiei tardivităţii formulării cererii în anularea hotărârii adunărilor creditorilor din data de 19.05.2017, excepţie invocată de lichidatorul judiciar.

Astfel, a reţinut că potrivit art. 14 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 85/2006, (7) "Hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor." (8) Cererea prevăzută la alin. (7) va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor şi va fi soluţionată în camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului şi a creditorilor. În cazul în care a fost constituit comitetul creditorilor, va fi citat şi preşedintele acestuia".

Având în vedere că adunarea creditorilor a avut loc la data de 19.05.2017, dată la care procesul-verbal al adunării creditorilor a fost comunicat prin e-mail de către lichidatorul judiciar contestatoarei, fiind depus la dosar la data de 22.05.2017, termenul de 5 zile în care se putea formula cererea în anulare în temeiul textului enunţat s-a împlinit la data de 24 mai 2017, astfel că depunerea cererii de către contestatoarea S.C. A. S.R.L. la data de 30 mai 2017 s-a făcut cu depăşirea termenului legal.

Apreciind asupra cererii privind nulitatea procesului-verbal al adunării creditorilor, în raport cu susţinerea contestatoarei cu ocazia dezbaterilor, potrivit căreia acesta nu este semnat potrivit legii, judecătorul sindic a considerat-o neîntemeiată, întrucât procesul-verbal al adunării creditorilor din data de 19 mai 2017 şi aflat în copie la dosar, este semnat de către lichidatorul judiciar şi reprezentantul creditoarei D., singurul creditor prezent la adunare.

În ceea ce priveşte cererea de sigilare a bunurilor debitoarei şi de anulare a contractelor de închiriere a bunurilor imobile, judecătorul sindic reţine că prin hotărârea adoptată la data de 19 mai 2017 creditorii au decis închirierea bunurilor, justificarea măsurii propuse de către lichidatorul judiciar şi aprobată de creditori fiind lipsa fondurilor pentru asigurarea pazei bunurilor, fonduri ce nu au fost avansate de creditori.

Având în vedere că măsurile ce ţin de administrarea şi lichidarea averii debitoarei cad în sarcina lichidatorului judiciar în perioada falimentului, iar oportunitatea luării deciziilor în legătură cu administrarea şi lichidarea patrimoniului se supune controlului creditorilor, iar nu judecătorului sindic, câtă vreme prin hotărârea din 19 mai 2017 cei chemaţi să se pronunţe asupra măsurii închirierii bunurilor au hotărât în acest sens, judecătorul sindic apreciază că nu există nici un temei legal pentru a dispune în contra celor hotărâte de creditori.

Întrucât răspunderea pentru modul în care este conservată şi administrată averea debitoarei revine lichidatorului judiciar, iar deciziile manageriale ale acestuia sunt controlate de creditori, aşa cum se prevede în art. 11 alin. (2), teza finală din Legea nr. 85/2006, dată fiind hotărârea adunării creditorilor din 19.05.2017 ce nu a fost desfiinţată, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată cererea privind sigilarea bunurilor debitoarei şi anularea contractelor de închiriere.

Referitor la cererea având ca obiect înlocuirea lichidatorului judiciar, faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, "În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice", judecătorul sindic a considerat că în cauză, creditoarea S.C. A. S.R.L. nu are calitate procesuală activă pentru formularea cererii, aceasta fiind recunoscută de către legiuitor numai comitetului creditorilor.

În acest context, a fost admisă ca întemeiată excepţia invocată din oficiu privind lipsa calităţii procesuale active a S.C. A. S.R.L. pentru formularea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C., cererea fiind respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Astfel, întrucât din probele dosarului nu au rezultat existenţa unor motive temeinice care să justifice înlocuirea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic a considerat că nu se impune luarea acestei măsuri nici din oficiu.

La data de 31 iulie 2017, recurenta a formulat apel (recalificat recurs prin încheierea din 17 octombrie 2017), împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin care a solicitat trimiterea cererii de sesizare către Curtea Constituţională a României pentru a se pronunţa asupra excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.

La data de 10 august 2017, recurenta a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1085 din 26 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă în dosarul nr. x/2011, depunând totodată şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale. În recurs, recurenta a reiterat cererea formulată în faţa primei instanţe de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 3 pct. 9,13,28, 29, art. 14 alin. (6) - (8), art. 17 alin. (3) şi (6), art. 107 alin. (4), art. 108 alin. (3) şi (5), art. 113 alin. (1), alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Prin decizia civilă nr. 33/R din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentă în recurs.

A fost respins ca tardiv recursul formulat cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

A fost respins ca nefondat recursul formulat de recurenta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1085 din 26 iulie 2017, pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă în dosarul nr. x/2011.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentă în recurs, următoarele:

Astfel, în faţa primei instanţe recurenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 9, 13, 28, 29, art. 14 alin. (6) - (8), art. 17 alin. (3) şi (6), art. 107 alin. (4), art. 108 alin. (3) şi (5), art. 113 alin. (1), alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Cererea recurentei de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate menţionată a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr. 1085/26.07.2017, instanţa apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional. Cu privire la recursul formulat de recurentă împotriva acestei soluţii a fost admisă excepţia tardivităţii, astfel încât soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este irevocabilă.

În recurs, recurenta a reiterat cererea formulată în faţa primei instanţe de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 9, 13, 28, 29, art. 14 alin. (6) - (8), art. 17 alin. (3) şi (6), art. 107 alin. (4), art. 108 alin. (3) şi (5), art. 113 alin. (1), alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

În acest context, instanţa a apreciat însă că a permite reiterarea cererii echivalează cu eludarea decăderii, care operează în cazul formulării unei cereri după împlinirea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului, ceea ce nu poate fi permis şi, prin urmare a considerat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentă în recurs apare ca inadmisibilă.

Astfel, chiar dacă s-ar admite că în recurs recurenta poate reitera cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 3 pct. 9, 13, 28, 29, art. 14 alin. (6) - (8), art. 17 alin. (3) şi (6), art. 107 alin. (4), art. 108 alin. (3) şi (5), art. 113 alin. (1), alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 85/2006, instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, cererea recurentei fiind şi din acest punct de vedere inadmisibilă.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentă cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut că prin încheierea din 17 octombrie 2017 a fost admisă excepţia tardivităţii cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată de prima instanţă prin sentinţa civilă nr. 1085/26.07.2017, motivele de fapt şi de drept fiind cuprinse în încheierea menţionată, sens în care a respins recursul formulat cu privire la această soluţie ca tardiv.

Cu privire la recursul formulat de recurentă referitor la celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, instanţa a reţinut că prin cererea de recurs recurenta a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 4, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3 şi pct. 4 C. proc. civ., instanţa a reţinut că cele mai multe argumente invocate de recurentă vizează în fapt soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar cu privire la această soluţie s-a apreciat recursul ca fiind tardiv, astfel încât nu se mai impunea analizarea argumentelor invocate de recurentă.

Referitor la celelalte argumente invocate de recurentă, instanţa a reţinut pe de o parte că nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3 şi pct. 4 C. proc. civ., iar pe de altă parte că sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa a reţinut, din analiza sentinţei atacate că hotărârea cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu cuprinde motive contradictorii şi nici motive străine de natura cauzei, cum în mod greşit a susţinut recurenta.

De asemenea, sentinţa cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., instanţa procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, fiind indicate toate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Cu privire la motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurentă instanţa a reţinut că nu sunt incidente în cauză.

Astfel, instanţa nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, iar motivele invocate de recurentă subsumate acestui motiv de recurs vizează aspecte privind fondul cererii de anulare a hotărârii adunării creditorilor care nu se impuneau a mai fi analizate, în condiţiile în care cererea a fost respinsă ca tardivă.

De asemenea, instanţa a reţinut că hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recurenta neinvocând argumente suplimentare, ci a precizat că motivele expuse în dezvoltarea motivelor de casare anterioare constituie argumente şi în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aspect în considerarea căruia s-a apreciat că nu se mai impune o analiză suplimentară prin prisma acestor prevederi.

Împotriva deciziei civile nr. 33/R din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenta S.C. A. S.R.L. a depus la data de 1 februarie 2018 cerere de recurs doar cu privire la soluţia de respingerea a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cuprinsul acestei cereri, recurenta arată că a declarat recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în recurs, susţinând că nu a fost prezentă la pronunţarea hotărârii atacate şi nici nu se află în posesia motivării deciziei, aspect care în opinia sa, încalcă drepturile de acces la justiţia Constituţională a persoanelor juridice cu privire la informarea judiciară corectă, completă şi în timp util privind verificarea stadiului dosarului prin sistemul informatizat al instanţelor.

Astfel, pronunţarea cauzei în lipsă, fără comunicarea soluţiei şi fără precizarea orei de pronunţare, constituie de asemenea o excepţie de neconstituţionalitate, aspect care însă nu justifică urgenţa de 48 de ore a termenului de formulare a recursului.

Analizând, în temeiul art. 137 alin. (1), raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, văzând şi dispoziţiile art. 306 alin. (1) raportat la art. 303 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte reţine că este fondată în considerarea argumentelor care succed:

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".

Astfel, decizia civilă nr. 33/R din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în recurs este o hotărâre irevocabilă, în sensul dispoziţiilor art. 377 alin. pct. 5 C. proc. civ., nemaifiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, doar în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale putând fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, conform dispoziţiilor evocate.

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

În speţă, recurenta S.C. A. S.R.L. nu a formulat motive de critică împotriva deciziei atacate, limitându-se să menţioneze că nu a fost prezentă la pronunţarea hotărârii atacate şi nici nu se află în posesia motivării deciziei şi că termenul de formulare a recursului de 48 de ore constituie, prin el însuşi, o excepţie de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2), respectiv a motivelor de ordine publică, care pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

În consecinţă, constatând că recurenta S.C. A. S.R.L. nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să ducă la aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs declarată de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 33/R din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2018.