CHF loan abusive-clause ruling stands as Supreme Court declines jurisdiction and transfers appeal to Craiova Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 9 mai 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să se constate nulitatea absolută parţială a clauzei înscrise la art. 8.1 "in valuta in care a fost acordat împrumutul", nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 8.4 precum si a clauzei prevăzute la art. 13.5 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x/19.03.2008, ca fiind abuzive; să se dispună stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la valoarea de la momentul semnării contractului, urmând ca ratele sa fie în continuare achitate la cursul de la data semnării contractului în RON, urmând ca parata sa fie obligata sa emită un nou grafic de rambursare in acest sens; denominarea in moneda naţionala a plaţilor pe principiul din regulamentul valutar ca preţul mărfurilor sau al serviciilor se plăteşte in moneda naţionala in contractele dintre rezidenţi; să fie obligată pârâta să restituie reclamanţilor sumele de bani reprezentând diferenţa de curs valutar perceputa lunar in plus ca urmare a creşterii cursului francului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, O.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 9/2000, precum şi pe Directiva Consiliului 93/13/CEE.

Prin sentinţa nr. 1194/2017 din 17 februarie 2017, Judecătoria Târgu Jiu a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

Împotriva sentinţei au formulat apel reclamanţii A. şi B..

Prin decizia nr. 530/2017 din 6 septembrie 2017, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 1194 pronunţată la data de 17.02.2017 de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul x/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.A. A schimbat sentinţa în sensul că a admis acţiunea. A constatat caracterul abuziv al clauzelor de la art. 8.1, art. 8.4 şi art. 13.5 din contract. A dispus stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului de credit, 19.03.2008, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie plătite în continuare la cursul de la data încheierii contractului, în RON, iar pârâta va fi obligată să emită un nou grafic de rambursare în acest sens. A dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferenţa cursului valutar faţă de momentul încheierii contractului, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Prin decizia nr. 778 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă s-a admis cererea formulată de către apelanţii reclamanţi A., B., privind completarea dispozitivului deciziei nr. 530/06.09.2017 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.A. şi s-a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 530/06.09.2017 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016 în sensul că au fost obligate în solidar pârâtele la 800 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 530/2017 din 6 septembrie 2017 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, pârâta C. S.A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Gorj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 9 februarie 2018.

Prin rezoluţia completului din data de 19 februarie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 9 mai 2018.

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au depus concluzii scrise, prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Gorj în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursurilor în favoarea Curţii de Apel Craiova căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 530/2017 din 6 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2018.