Supreme Court material jurisdiction and hierarchy for appeals against Tribunal decisions under Article 97(1) C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 9 mai 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, la 7 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Tribunalul Gorj, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate intervenită prescrierea dreptului la acţiune, născut în favoarea pârâtului Tribunalul Gorj în anul 2008, privind restituirea de către reclamantă a sumei de 25.351 RON, sumă ce reprezintă drepturi salariale obţinute în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 2762/14.03.2008 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabila prin decizia civilă nr. 6199/11.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova; sentinţa civilă nr. 2842/19.03.2008 pronunţată de Tribunalul Gorj In dosarul x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2220/24.03.2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova; sentinţa civilă nr. 3431/08.05.2008 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 130/14.01.2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova - titluri executorii puse în executare în cursul anului 2008.

De asemenea, s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtului Tribunalul Gorj să-i restituie suma în cuantum de 25.351 RON, sumă ce a fost reţinută prin Serviciul contabilitate în mod nejustificat şi fără acordul acesteia, din sumele care reprezentau tranşele salariale (stabilite în urma eşalonării plăţii, de către Statul Român prin acte normative succesive) ce urmau a-i fi virate în cont în lunile noiembrie şi decembrie 2015 - actualizate cu indicele de inflaţie la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2500 si următoarele din C. civ., art. 1349 C. civ. şi art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1822 din 31.03.2016, Judecătoria Vâlcea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 6609/21.09.2016, Judecătoria Târgu Jiu, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocate din oficiu şi în baza art. 35 C. proc. civ. a respins acţiunea ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de reclamanta.

Împotriva sentinţei civile nr. 6609/21.09.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, a declarat apel apelanta A. invocându-se faptul că prima instanţă în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a lăsat necercetat fondul cauzei.

Tribunalul Mehedinţi a fost învestit cu soluţionarea apelului declarat de A. formulat împotriva sentinţei civile nr. 6609/21.09.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosar nr. x/2016, în urma sentinţei civile nr. 6/12.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2016 prin care au fost admise cererile de strămutare formulate de către petenţii Tribunalul Gorj şi A., dispunându-se strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul Gorj la Tribunalul Mehedinţi.

Întrucât prima instanţă nu s-a pronunţat asupra prescripţiei dreptului material la acţiune din care derivă cererea de restituire a sumelor solicitate de apelanta-reclamantă, Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, prin decizia nr. 185/A din 28 februarie 2017, a admis apelul, a anulat hotărârea şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Prin sentinţa civilă nr. 1077/2017 din 6 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Tribunalul Gorj; s-a constatat că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune de a mai solicita restituirea sumei de 25.351 RON stabilită conform titlurilor executorii reprezentate de: sentinţa civilă nr. 2762/14.03.2008 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabila prin decizia civilă nr. 6199/11.11. 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova; sentinţa civilă nr. 2842/19.03.2008 pronunţată de Tribunalul Gorj In dosarul x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2220/24.03.2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova; sentinţa civilă nr. 3431/08.05.2008 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 130/14.01.2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova; s-a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 25.351 RON, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală calculată de la data fiecărei tranşe şi până la data plăţii efective; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 3215,65 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinţei a formulat apel pârâtul Tribunalul Gorj.

Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, prin decizia nr. 1044/A din 4 decembrie 2017 a admis apelul formulat de apelantul-pârât Tribunalul Gorj, împotriva sentinţei civile nr. 1077/06.06.2017 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., având ca obiect acţiune în constatare. A schimbat sentinţa în sensul că a respins cererea reclamantei de restituire a sumei de 25351 RON, precum şi cererea accesorie ce vizează obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. A menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţia dată capătului de cerere privitor la constatarea intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune al pârâtului pentru recuperarea sumei de 25351 RON.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Mehedinţi, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 2 martie 2018.

Prin rezoluţia completului din data de 12 martie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 9 mai 2018.

Recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului şi declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale invocată de recurenta-reclamantă, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Craiova căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1044/A din 4 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2018.