Supreme Court jurisdiction over appeal against tribunal decision in civil succession proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence raised by all parties, declining jurisdiction and referring the appeal to the Bucharest Court of Appeal, thereby leaving the first-instance trial court's civil judgment in force with no immediate procedural remedy available against this procedural decision. The dispute originated from a civil action to annul heir certificates and rectify land registry entries, where the plaintiff initially sought to challenge the legal heir status and succession rights determined by a notary, but the appellate tribunal subsequently modified the lower court's ruling to include the plaintiff as a legal heir with a specific share of the estate. Relying on Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, the supreme court held that it lacks jurisdiction to review appeals against decisions pronounced by a tribunal in a case where the legal procedure was initiated at the district court level, as the statute reserves supreme court jurisdiction for appeals against appellate court decisions or cases expressly provided by law, reinforcing the principle of hierarchical institutional organization of judicial instances.
Legislator headnote
AI generatedart. 97 pct. 1 din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 304/2004, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; Supreme Court jurisdiction over appeal against tribunal decision in civil succession proceedings: Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 mai 2018
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Zărneşti, la data de 3 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., E. şi F., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună:
· anularea Certificatul de moştenitor nr. x/17.11.2009 emis în dosarul succesoral nr. x/2009 de BNP G.;
· anularea Certificatului de moştenitor suplimentar nr. 35/04.04.2013 emis de BNP G. în dosarul succesoral nr. x/2013;
· radierea din CF nr. x Poiana Mărului, nr. top. xb a înscrierilor efectuate la poziţiile B3-5, în baza certificatului de moştenitor contestat şi revenirea la situaţia de carte funciară anterioară;
· constatarea calităţii de moştenitori legali ai defunctului D. a pârâţilor B., D., E. şi a reclamantei, în calitate de fii şi a pârâtei F., în calitate de soţie supravieţuitoare;
· stabilirea drepturilor succesorale a părţilor după defunctul D.;
· constatarea masei succesorale după defunctul D. formată din cota de 1/2 din imobilul înscris în CF nr. x Poiana Mărului, nr. top. xb şi cota de 1/2 din imobilul înscris în CF x Zărneşti, nr. top. x, dobândit prin sentinţa civilă nr. 1642/26.11.2008.
Prin sentinţa civilă nr. 357/2017 a Judecătoriei Zărneşti, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. şi F.; s-a dispus anularea certificatului de moştenitor nr. x/2009 în dosarul succesoral 202/2009 al BNP G. şi a certificatului de moştenitor suplimentar 35/2013 în dosarul x/2012 al aceluiaşi birou notarial; s-a dispus radierea din CF x Poiana Mărului, nr. top xb a înscrierilor efectuate în baza certificatelor de moştenitor anulate şi revenirea la situaţia anterioară de carte funciară; s-a constatat că moştenitori legali ai defunctului D., decedat la data de 17.12.2007, sunt F., în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, B., D. şi E., în calitate de fii, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală fiecare; s-a constatat că masa succesorală după defunctul D., decedat la data de 17.12.2007 se compune din cota de 1/2 din imobilul înscris în CF x Poiana Mărului, nr. top xb şi cota de 1/2 din imobilul înscris în CF x Zărneşti, nr. top x, dobândit prin uzucapiune conform sentinţei civile 1642/2008 pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul x/2008; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. şi s-a dispus obligarea pârâţilor B. şi C. la plata către reclamantă a sumei de 620 RON reprezentând cota de 1/2 din cuantumul taxei judiciare de timbru şi a onorariului apărătorului ales.
Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta A..
Tribunalul Braşov, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1756/AP din 21 noiembrie 2017 a admis apelul declarat de apelanta A., împotriva sentinţei civile 357/2017 a Judecătoriei Zărneşti, a schimbat în parte sentinţa apelată şi a constatat că reclamanta A. are calitatea de moştenitor legal după defunctul D., în calitate de fiică, alături de intimaţii B., D. şi E., fiecare cu cota de 3/16 din masa succesorală şi intimata F., în calitate de soţie supravieţuitoare, cu cota de 1/4 din masa succesorală.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Au fost obligaţi intimaţii B. şi C. să plătească apelantei suma de 1550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi suma de 620 RON diferenţă cheltuieli de judecată pentru fond.
Împotriva acestei decizii pârâţii B. şi C. au declarat recurs.
Prin adresa emisă de Tribunalul Braşov, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 14 februarie 2018.
Prin rezoluţia completului din data de 19 februarie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 9 mai 2018.
Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului şi declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.
De asemenea, recurenţii - pârâţi au formulat note de şedinţă prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi au solicitat declinarea competenţei de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale invocată de părţi, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.
Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.
În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.
Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:
"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.
Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.
În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.
Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.
Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.
Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Braşov în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Braşov căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-pârâţi B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1756/AP din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2018.