Enforcement challenge appeal rerouted from High Court to Court of Appeal on procedural jurisdiction grounds.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted its own exception of material incompetence and declined jurisdiction over the appeal (recurs) to the Bucharest Court of Appeal, which is the hierarchically superior court to the tribunal that issued the appealed decision; no other relief was granted, and the ruling is final. The case arose from a challenge to enforcement (contestație la executare) filed against enforcement acts in a debt collection file, in which the first-instance court annulled the enforcement acts and the tribunal upheld that ruling on appeal. The High Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code it only hears appeals against court of appeal decisions or other judgments where the law expressly assigns it competence; absent such an express provision for an appellate decision rendered by a tribunal, the appeal must be heard by the court of appeal under the hierarchical, step-by-step organization of courts, as further supported by Articles 122 and 483(3) CPC and Article 126(2) of the Constitution.
Legislator headnote
AI generatedart. 97 pct. 1 din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 304/2004, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; Enforcement challenge appeal rerouted from High Court to Court of Appeal on procedural jurisdiction grounds: The case arose from a challenge to enforcement (contestație la executare) filed against enforcement acts in a debt collection file, in which the first-instance court annulled the enforcement acts and the tribunal upheld that ruling on appeal. The High Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code it only hears appeals against court of appeal decisions or other judgments where the law expressly assigns it competence; absent such an express provision for an appellate decision rendered by a tribunal, the appeal must be heard by the court of appeal under the hierarchical, step-by-step organization of courts, as further supported by Articles 122 and 483(3) CPC and Article 126(2) of the Constitution.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the High Court to decline its material jurisdiction and refer the case to the appellate court.
Full text
Şedinţa publică din data de 9 mai 2018
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 21 mai 2014, sub numărul x/2014, contestatorul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pe calea contestaţiei la executare, a solicitat instanţei, în contradictoriu intimatul A., anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 408/2014 de către Biroul Executorului Judecătoresc B. şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 711 şi urm. din Legea nr. 134/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 5533 din 19 august 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu intimatul A.; s-au anulat actele contestate (actele de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 408/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc B., inclusiv încheierea de încuviinţare a executării silite dată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti la data de 28.03.2014 în dosarul nr. x/2014) şi s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A..
Prin decizia civilă nr. 3216A din 22 septembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul intimat A., împotriva sentinţei civile nr. 5533 din 19 august 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia Civilă, în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul contestator Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva acestei decizii recurentul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 31 martie 2017.
Prin decizia civilă nr. 413R/2017 din 11 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu de instanţă şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 3216A din 22 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 28 septembrie 2017.
A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi declinării competenţei de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
În şedinţa publică din data de 9 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.
Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.
În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.
Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:
"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.
Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.
În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.
Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.
Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Bucureşti în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 3216A din 22 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2018.