CHF loan abuse claims barred from cassation due to monetary threshold exceeding jurisdictional limit

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 21.05.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B.. prin mandatar S.C. C. S.A. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că aplicarea clauzei de la art. 5 pct. 5.2 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x4 din data de 16.06.2008 este abuzivă şi prejudiciantă, urmând a se constata că marja fixă a băncii este reprezentată de diferenţa dintre dobânda curentă (6,99 %) şi LIBOR din data acordării creditului, respectiv circa 4,1 %, să fie obligată pârâta să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului de credit după formula marja fixă a băncii +LIBOR CHF la 3 luni, să fie obligată pârâta să emită un nou grafic de plăţi care să ţină cont de calculul corect al dobânzii curente egală cu suma dintre marja fixă plus LIBOR CHF la 3 luni, să precizeze şi să definească elementele componente ale dobânzii şi cuantumul acestora din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x4 din data de 16.06.2008, precum şi să precizeze modalitatea de modificare a dobânzii exclusiv în funcţie de indicele de referinţă LIBOR, în virtutea clauzei de indexare cuprinsă în contract, cu menţiunea că marja băncii este fixă, neputând să fie modificată decât prin acordul scris al părţilor, modificarea urmând să se facă atât în sens crescător, cât şi descrescător, în funcţie de variaţiile indicelui de referinţă LIBOR, să fie obligată pârâta la plata în RON la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de cca. 15.000 CHF, încasată cu titlu de dobândă de la data primei rate şi până în 04.2014 inclusiv, plată însă nedatorată, să se constate că şi clauza de la art. 6 pct. 6.1 lit. b) din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x5 din data de 16.06.2008 este abuzivă şi prejudiciantă pentru împrumutat, urmând a obliga pârâta la restituirea sumei de 1280 CHF în echivalent în RON la data plăţii, suma reprezentând comision de acordare abuziv reţinut, să fie obligată pârâta la plata sumei de 5000 CHF în RON la cursul BNR cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului, O.U.G. nr. 174/2008, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, art. 966,968, 993, 1092 C. civ., art. 6 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 8872/22.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost respinsă excepţia lipsei de obiect, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B.. prin mandatar S.C. C. S.A., s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5 pct. 5.2 în partea privind caracterul variabil al dobânzii în conformitate cu politica Băncii şi art. 6 pct. 6.1 lit. b) privind comisionul de acordare din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x4/16.06.2008; a fost obligată pârâta să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x4/16.06.2008 pentru perioada iunie 2008 la zi după următoarea formulă marja fixă de 4, 225 % pe an +valoarea indicelui LIBOR la 3 luni, urmând a se întocmi grafic de plăţi corespunzător; a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 6.659,91 CHF în echivalent în RON la data plăţii reprezentând dobândă încasată şi suma de 1280 CHF în echivalent în RON la data plăţii cu titlu de comision de acordare. Au fost respinse în rest pretenţiile solicitate, ca neîntemeiate şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 22.04.2015 a formulat apel la data de 09.11.2015 pârâta C. S.A., solicitând admiterea apelului, modificarea parţiala a sentinţei civile apelate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 656 din 24 februarie 2016 a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A., împotriva încheierii din 22.04.2015 şi a sentinţei civile nr. 8872/13.05.2015, pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamanta A.; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată; a menţinut celelalte dispoziţii.

Împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti au formulat recurs reclamanta A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

La termenul de judecată din data de 20.10.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, din oficiu, a ridicat excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a recursului, raportat la decizia nr. 369/30.05.2017 a Curţii Constituţionale.

Instanţa a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte competenţa în recursul de faţă instanţa a observat că fundamentul căii de atac invocat de recurentă constă în decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale (publicată în M.Of. din 20.07.2017). Prin această decizie a fost declarat neconstituţional art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin care se arăta că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauzele al căror obiect nu depăşeşte valoarea de 1 milion RON. Prin urmare în raport de această decizie a CCR se va stabili şi competenţa de soluţionare (fiind vădit atât pentru instanţă, dar şi pentru părţi după cum chiar acestea au arătat în faţa instanţei, că nu există texte de lege aplicabile situaţiei de faţă).

Pentru a realiza această analiză singura posibilitate constă în cercetarea considerentelor care stau la baza decizie CCR (considerente reputate de CCR ca fiind obligatorii).

Conform paragrafului 26 din decizia CCR competenţa de soluţionare a recursului aparţine, cu excepţiile prevăzute de lege, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece rolul acesteia, ca instanţă de casaţie, este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituţie. Aşa cum s-a arătat mai sus în speţă nu există dispoziţii legale aplicabile, deci cu atât mai mult nu suntem în prezenţa unei excepţii legale de la competenţa generală de soluţionare a recursului acordată de lege şi de art. 126 din Constituţie chiar ÎCCJ.

Conform paragrafului 27 din aceeaşi decizie a CCR singura justificare pentru stabilirea de către legiuitor a unui prag valoric pentru accesul la recurs a fost decongestionarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din această aserţiune rezultă că, dacă pragul valoric este neconstituţional, atunci şi voinţa legiuitorului de a decongestiona ÎCCJ este neconstituţională. Prin urmare concluzia este că (în viziunea CCR) aceste recursuri trebuie să "încarce", să "congestioneze" ÎCCJ.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă prin decizia civilă nr. 303 din 20 octombrie 2017 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A., împotriva deciziei civile nr. 656/24.02.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2014, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 17 noiembrie 2017.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 656 din 24 februarie 2016 a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A., împotriva încheierii din 22.04.2015 şi a sentinţei civile nr. 8872/13.05.2015, pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamanta A.; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată; a menţinut celelalte dispoziţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri prevăzute de lege.

În cauză se constată că, cererea de faţă este evaluabilă în bani, prin care reclamanta a solicitat să se constate:

1. Că aplicarea clauzei de la art. 5 pct. 5.2 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x4 din data de 16.06.2008 este abuzivă şi prejudiciantă, urmând a se constata că marja fixă a băncii este reprezentată de diferenţa dintre dobânda curentă (6,99 %) şi LIBOR din data acordării creditului, respectiv circa 4,1 %;

2. Să fie obligată pârâta să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului de credit după formula marja fixă a băncii +LIBOR CHF la 3 luni;

3. Să fie obligată pârâta să emită un nou grafic de plăţi care să ţină cont de calculul corect al dobânzii curente egală cu suma dintre marja fixă plus LIBOR CHF la 3 luni,

4. Să oblige pârâta să precizeze şi să definească elementele componente ale dobânzii şi cuantumul acestora din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x4 din data de 16.06.2008, precum şi să precizeze modalitatea de modificare a dobânzii exclusiv în funcţie de indicele de referinţă LIBOR;

5. Să fie obligată pârâta la plata în RON la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de cca. 15.000 CHF, încasată cu titlu de dobândă de la data primei rate şi până în 04.2014 inclusiv, plată însă nedatorată;

6. Să se constate că şi clauza de la art. 6 pct. 6.1 lit. b) din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x5 din data de 16.06.2008 este abuzivă şi prejudiciantă pentru împrumutat, urmând a obliga pârâta la restituirea sumei de 1280 CHF în echivalent în RON la data plăţii, suma reprezentând comision de acordare abuziv reţinut;

7. Să fie obligată pârâta la plata sumei de 5.000 CHF în RON la cursul BNR cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit;

Potrivit prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ. dacă prin cererea de chemare în judecată au fost formulate mai multe capete principale de cerere care fie sunt întemeiate pe aceeaşi cauză, fie sunt întemeiate pe cauze diferite, dar între care există o strânsă legătură, instanţa competentă să le soluţioneze pe toate se determină ţinându-se cont de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Prin urmare, la data formulării cererii de chemare în judecată, valoarea cea mai mare a capătului principal de cerere privind dobânda, potrivit evaluării reclamantei este de 15.000 CHF.

La data formulării cererii de chemare în judecată 12 mai 2014, valoarea CHF era 3.6314 RON.

Prin urmare, la data formulării cererii de chemare în judecată, valoarea cea mai mare a capătului principal de cerere privind dobânda este de 15.000 CHF x 3.6314 = 54.471 RON.

Deşi pretenţiile sunt întemeiate pe aceeaşi cauză, nu se cumulează cuantumul acestora, art. 99 alin. (2) C. proc. civ. făcând trimitere la acea pretenţie care atrage competenţa instanţei mai mare în grad, deci pretenţia formulată printr-un singur capăt principal de cerere.

Având în vedere dispoziţiile legale sus evocate, Înalta Curte constată că valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune este inferioară pragului de 1.000.000 RON, menţionat de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel încât decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Potrivit art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".

Termenul prevăzut de textul legal sus menţionat a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016 până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017, Înalta Curte constată următoarele:

Faţă de data pronunţării deciziei recurate, respectiv 24 februarie 2017, prezentul recurs nu intră sub incidenţa efectelor generate de decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, potrivit căreia " Curtea constată că, efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care urmează ca recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 656 din 24 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta - reclamantă A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 656 din 24 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.