Currency-exchange clause claims fail as appeal to CHF-loan ruling deemed inadmissible.

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanţii A. şi B., au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea convenţiei de credit încheiate sub nr. x la 31.01.2008 în partea privitoare la obiect, punctele b şi c, vizând valoarea şi moneda creditului, precum şi faptul că obiectul acestei convenţii îl constituie un împrumut de consumaţie în moneda naţională.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la convertirea creditului din CHF în RON, în condiţiile de creditare în această monedă la data acordării, plus compensarea sumelor datorate reciproc, mai exact a dobânzii în RON, calculată la creditul acordat şi revenită creditoarei, cu diferenţele de curs valutar pentru debitul principal şi dobânda aferentă în CHF. Subsecvent au pretins obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor de sumă rezultate din această compensare.

În subsidiar, reclamanţii au optat pentru constatarea nulităţii absolute a clauzei referitoare la condiţii generale, punctul 7.1. lit. l), pe) aspectul forţei majore şi a cazului fortuit, adaptarea contractului pentru a asigura distribuirea în mod echitabil între părţi a pierderilor generate de schimbarea împrejurărilor şi obligarea pârâtei la restituirea a 50% din sumele plătite ca urmare a diferenţelor de curs valutar. Totodată, au solicitat returnarea cheltuielilor de judecată avansate.

În drept, au indicat dispoziţiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, art. 1.214, 1.251, 2.158-2.170 C. civ., Directiva nr. 93/13/05.04.1993 a Consiliului Comunităţilor Europene.

În urma administrării probatoriului, Judecătoria Bălceşti, prin sentinţa civilă nr. 676/2016 a admis în parte cererea având ca obiect constatare clauze abuzive, formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta D. S.A., ca succesoare a pârâtei C. S.A., astfel cum a fost ulterior precizată, a constatat nulitatea absolută a clauzei inserate la secţiunea a IV-a din condiţiile generale ale contractului de credit nr. x încheiat la data de 31.01.2008, privind suportarea de către împrumutat a diferenţelor de curs valutar, a stabilizat cursul de schimb valutar CHF-LEU pentru efectuarea plăţilor la valoarea de la data încheierii contractului, pe toată perioada de valabilitate a acestuia şi a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate în plus în baza clauzei abuzive.

Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea accesorie privind denominarea în moneda naţională a plăţilor, ca nefondată şi a fost obligată pârâta la 800 de RON cheltuieli de judecată faţă de reclamanţi.

Împotriva sentinţei susmenţionată a formulat apel pârâta S.C. D. S.A. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, iar Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 186/A din 16 februarie 2017 a admis apelul declarat de pârâtă S.C. D. S.A., a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţi.

Împotriva deciziei Tribunalului Vâlcea au formulat recurs reclamanţii A. şi B..

La termenul de judecată din data de 12.10.2017 Curtea de Apel Piteşti, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a recursului, raportat la decizia nr. 369/30.05.2017 a Curţii Constituţionale.

Instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă, ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege, iar conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar alin. (4) al textului arată că recursul se soluţionează de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege.

Rezultă astfel că, instanţa supremă are competenţă generală în soluţionarea recursurilor, tribunalele şi curţile de apel fiind instanţe de recurs numai în cazurile anume prevăzute de lege.

În ipoteza de faţă, nu este identificată o normă care să dispună asupra competenţei curţii de apel în soluţionarea recursului exercitat împotriva deciziei de apel, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Curtea considerând aplicabilă regula de drept comun rezultată din art. 483 alin. (3) şi (4) raportat la art. 97 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căreia recursul este în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Deşi publicată în Monitorul Oficial ulterior pronunţării deciziei nr. 186/16.02.2017 a Tribunalului Vâlcea, decizia Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 relevă această interpretare în sensul că intenţia legiuitorului a fost aceea de a supune instanţei supreme cererile de recurs exercitate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale şi curţile de apel, cu excepţia cazurilor în care legea prevede expres competenţa instanţei imediat ierarhic superioare (paragraf 31).

Pentru aceste considerente, constatând că aspectul competenţei primează admisibilităţii căii de atac, în temeiul art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 raportat la art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., Curtea a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia civilă nr. 1158/R-COM din 18 octombrie 2017 a declinat, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii A. şi B., împotriva deciziei nr. 186/A din 16 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că recursul este inadmisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 14 decembrie 2017, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, prin care instanţa investită cu soluţionarea cauzei a admis apelul declarat de pârâtă S.C. D. S.A., a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 676 din data de 27 iulie 2016, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B..

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri prevăzute de lege.

În cauză se constată că, cererea de faţă este evaluabilă în bani, prin care reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta D. S.A. să se constate nulitatea convenţiei de credit încheiate sub nr. x la 31.01.2008 în partea privitoare la obiect, punctele b şi c, vizând valoarea şi moneda creditului, precum şi faptul că obiectul acestei convenţii îl constituie un împrumut de consumaţie în moneda naţională.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la convertirea creditului din CHF în RON, în condiţiile de creditare în această monedă la data acordării, plus compensarea sumelor datorate reciproc, mai exact a dobânzii în RON, calculată la creditul acordat şi revenită creditoarei, cu diferenţele de curs valutar pentru debitul principal şi dobânda aferentă în CHF. Subsecvent au pretins obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor de sumă rezultate din această compensare.

În subsidiar, reclamanţii au optat pentru constatarea nulităţii absolute a clauzei referitoare la condiţii generale, punctul 7.1. lit. l), pe) aspectul forţei majore şi a cazului fortuit, adaptarea contractului pentru a asigura distribuirea în mod echitabil între părţi a pierderilor generate de schimbarea împrejurărilor şi obligarea pârâtei la restituirea a 50% din sumele plătite ca urmare a diferenţelor de curs valutar.

La 25.02.2015, aceştia au depus o nouă cerere de chemare în judecată, prin care şi-au rectificat în mare măsură petitele componente, solicitând, pe cale principală, constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contract la secţiunea a IV-a privitor la efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar, iar derivat ineficacitatea acestora. În al treilea rând, îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU pentru ca plăţile să se realizeze la valoarea de la data încheierii contractului, prin calcularea şi achitarea în RON a francului elveţian pe întreaga perioadă de valabilitate a acestei convenţii, şi, în sfârşit, îndatorarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor plătite în plus prin raportarea francului elveţian la valoarea în RON de la momentul încheierii contractului, estimată cu titlu provizoriu la 56.800 RON.

Ca teză subsidiară au solicitat să se constate că obiectul contractului intervenit între părţi constă într-un împrumut de consumaţie, cu compensarea sumelor datorate reciproc şi obligarea pârâtei la rambursarea diferenţei reieşite dintr-o atare operaţiune.

În încheiere, tot ca teză secundară, au solicitat constatarea ineficacităţii clauzei de forţă majoră şi caz fortuit, adaptarea contractului şi restituirea procentului de 50 % din ceea ce au plătit, ca efect al diferenţelor de curs valutar înregistrate. Accesoriu şi-au reafirmat pretenţia de returnare a cheltuielilor judiciare.

Prin notele de şedinţă depuse la dosarul Judecătoriei Bălceşti, reclamanţii au precizat că înţeleg să evalueze întinderea pretenţiilor la suma de 80.898,55 RON.

Potrivit art. 98 C. proc. civ. "(1)Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii".

Potrivit prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ. dacă prin cererea de chemare în judecată au fost formulate mai multe capete principale de cerere care fie sunt întemeiate pe aceeaşi cauză, fie sunt întemeiate pe cauze diferite, dar între care există o strânsă legătură, instanţa competentă să le soluţioneze pe toate se determină ţinându-se cont de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Având în vedere dispoziţiile legale sus evocate, Înalta Curte constată că valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune este inferioară pragului de 1.000.000 RON, menţionat de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel încât decizia pronunţată de Tribunalul Vâlcea nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Potrivit art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".

Termenul prevăzut de textul legal sus menţionat a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016 până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017, Înalta Curte constată următoarele:

Faţă de data pronunţării deciziei recurate, respectiv 16 februarie 2017, prezentul recurs nu intră sub incidenţa efectelor generate de decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, potrivit căreia " Curtea constată că, efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care urmează ca recursul declarat de recurenţii - reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 186/A din 16 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii - reclamanţi B. şi A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 186/A din 16 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.