Revision of contested forced execution declared inadmissible as late; lower court dismissal of execution contest affirmed

Şedinţa publică din data de 8 mai 2018

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 martie 2012 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă sub nr. x/2012, contestatoarea A. le-a chemat în judecată pe intimatele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare şi B. S.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de executare în baza cărora a fost adjudecat terenul proprietatea sa situat în comuna Coşoveni, judeţul Dolj, să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 26 martie 2004, nulitatea absolută a actului de adjudecare a imobilului teren şi fermă zootehnică şi nulitatea absolută a actului adiţional din 12 octombrie 2005.

În motivare, contestatoarea a arătat că la 3 februarie 1994 a consimţit garantarea cu imobilul proprietatea sa, compus din teren în suprafaţă de 10 ha şi fermă zootehnică, situat în comuna Coşoveni, judeţul Dolj, a unui credit în valoare de 300 milioane RON, acordat de C. S.A. către D. S.R.L.

Deoarece D. S.R.L. nu a restituit creditul, iar banca a intrat în procedură de reorganizare judiciară, creanţele au fost preluate de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care, în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, a trecut la executarea silită a garanţiilor imobiliare, la 26 martie 2004 vânzând imobilul la licitaţie, fără ca proprietarii A. să fie înştiinţaţi, primele acte de executare, respectiv procesul-verbal de licitaţie şi actul adiţional din 12 octombrie 2005 fiindu-i comunicate la 1 martie 2012 prin adresa nr. x P4/182.

În drept, au fost invocate prevederile art. 389 alin. (1), art. 399 şi art. 101 alin. (3), art. 401 alin. (1) C. proc. civ., art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, art. 5, art. 966 şi art. 1074-1075 C. civ., O.U.G. nr. 51/1998, art. 1247 noul C. civ., Constituţia României, Convenţia Europeană, Tratatele internaţionale ratificate de România.

Prin sentinţa civilă nr. 26/2012 din 3 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în considerarea prevederilor exprese din O.U.G. nr. 51/1998, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, unde la 21 mai 2012 a fost înregistrată pe rolul secţiei a VI-a Civilă sub nr. x/2012.

La termenul de judecată din 26 iunie 2012, contestatoarea a depus cerere completatoare, precizată la termenul din 25 septembrie 2012, solicitând instanţei să constate şi nulitatea celor două rapoarte de evaluare întocmite de E. S.R.L.

Prin încheierea din 23 octombrie 2012, curtea de apel a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., apreciind că soluţionarea cauzei depindea de soluţionarea dosarului nr. x/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin decizia nr. 1005 din 12 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul contestatoarei, a casat încheierea din 23 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012 şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

La 31 mai 2013, contestatoarea a depus o a doua cerere completatoare, prin care a invocat excepţia nulităţii contractului de cesiune nr. x din 7 iulie 1999 pentru fraudă la lege, solicitând să se constate lipsa calităţii de creditor a A.V.A.S. în raport cu debitoarea D. S.R.L., iar ca urmare a admiterii acestor cereri să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate de A.V.A.S. în dosarul de executare nr. 238.

Intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat mai multe excepţii de procedură, şi anume: tardivitatea formulării contestaţiei la executare, faţă de prevederile art. 399 C. proc. civ. şi de data comunicării titlului executoriu - 3 ianuarie 2009, excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 141 din 22 noiembrie 2011, pronunată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin respingerea recursului şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în raport cu prevederile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998.

Prin încheierea de amânare de pronunţare din 25 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate toate trei excepţiile invocate de intimata A.A.A.S. şi, prin sentinţa civilă nr. 71 din 2 iulie 2013, a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare.

Sentinţa mai sus evocată a fost casată cu trimitere spre rejudecare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1737 din 16 mai 2014, reţinându-se în considerente că prima zi de înfăţişare în cauză a fost la 25 iunie 2013, când părţile au pus concluzii, astfel că în mod greşit a fost admisă excepţia tardivităţii cererii completatoare formulată de contestatoarea A. la 31 mai 2013.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. în dosarul nr. x/2012

În rejudecare, reluând judecata de la ultimul act de procedură, respectiv de la 25 iunie 2013, curtea de apel a pus din nou în discuţia părţilor la termenul din 18 iunie 2015 toate excepţiile de procedură şi a reţinut cauza în pronunţare în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 87 din 18 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia tardivităţii contestaţiei la executare şi, pe cale de consecinţă, a respins contestaţia la executare.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 5, 7, 8 şi 9 din acelaşi Cod.

Prin decizia nr. 511 din 9 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursul ca nefondat.

La 8 ianuarie 2018, contestatoarea a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 87 din 18 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, care a fost înregistrată la 10 ianuarie 2018 pe rolul secţiei a V-a Civilă a aceleiaşi instanţe sub nr. x/2018.

În motivarea cererii, din perspectiva dispoziţiilor art. 322 pct. 7 teza I C. proc. civ., revizuenta a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile date de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 25 iunie 2013, prin care s-a statuat că acţiunea a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de lege, termen care se raportează numai la momentul la care executorul A.A.A.S. a pus la dispoziţie efectiv actele din dosarul de executare.

Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat inadmisibilitatea căii extraordinare de atac de retractare, motivând că hotărârea a cărei revizuire se cere nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 322 pct. 1, 2, 5, 7 C. proc. civ., excepţia tardivităţii cererii de revizuire, arătând că aceasta nu a fost promovată în termenul de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ. şi excepţia netimbrării/timbrării insuficiente, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

Intimata B. S.R.L., tot prin întâmpinare, a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, solicitând respingerea acesteia ca tardivă. În susţinere, a arătat că cererea nu a fost depusă în termenul procedural de o lună, reglementat de art. 324 C. proc. civ., în condiţiile în care sentinţa nr. 87 din 18 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă rămăsese definitivă prin decizia nr. 511/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, şi această intimată a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, fondată pe neîndeplinirea condiţiilor impuse de textele legale indicate de revizuentă.

Prin sentinţa civilă nr. 21 din 7 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a disjuns cererea de revizuire formulată în baza art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ. împotriva sentinţei civile nr. 87 din 18 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012 şi a dispus formarea unui dosar separat, având aceleaşi părţi, în care a fixat termen la 7 februarie 2018, pentru soluţionarea excepţiei necompetenţei sale materiale, invocată şi pusă în discuţia părţilor la termenul din 31 ianuarie 2018.

Totodată, a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 1, pct. 2 si pct. 5 C. proc. civ. şi a respins cererea de revizuire formulată în baza textelor legale evocate, de revizuentă împotriva aceleiaşi sentinţe.

Prin sentinţa nr. 22 din 7 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, dosar format urmare a disjungerii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia propriei necompetenţe materiale şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A. în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., împotriva sentinţei civile nr. 87 din 18 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

În motivarea soluţiei pronunţate, curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul prevăzut la art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se îndreptă la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.

Astfel, având în vedere că ambele hotărâri pretins contradictorii au fost pronunţate de Secţiile a V-a şi a VI-a ale Curţii de Apel Bucureşti, această instanţă a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile a instanţei supreme la 23 martie 2018 sub nr. x/2018.

Revizuenta a invocat prevederile art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că hotărârea a cărei anulare o cere este potrivnică încheierii de amânare a pronunţării din 25 iunie 2015, dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012, prin care instanţa, în primul ciclu procesual, a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, reţinând că cererea a fost promovată pe rolul instanţei iniţial învestite - Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă - la 15 martie 2012, iar actul contestat i-a fost comunicat contestatoarei la 28 februarie 2012.

Această încheiere face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 71 din 2 iulie, pronunţată de aceeaşi instanţă, în acelaşi dosar.

Prin întâmpinările formulate în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă ambele intimate au invocat excepţia tardivităţii căii extraordinare de atac, raportat la prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând cu prioritate regularitatea declarării căii de atac de retractare din perspectiva termenului, apreciază că excepţia tardivităţii este fondată în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi curge, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2), de la pronunţarea ultimei hotărâri.

În speţă nu se solicită revizuirea unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs, ci a unei hotărâri pronunţate în primă instanţă, nesusceptibilă de a fi cenzurată în calea ordinară de atac a apelului, supusă doar cenzurii instanţei de recurs, potrivit art. 48 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 (în forma aplicabilă procesului finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită), aşadar a unei hotărâri definitive în accepţiunea art. 377 pct. 1 C. proc. civ.

Ca urmare, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 324 alin. (1) teza I din acelaşi Cod, care impun ca revizuirea să se introducă în termen de o lună de la comunicarea hotărârii definitive.

Textul art. 324 pct. 1 teza I C. proc. civ. nu permite părţii să uzeze de calea de atac a revizuirii după exercitarea căii de atac a recursului, aşa cum pretinde revizuenta, întrucât prin ipoteză deschide calea de atac a revizuirii împotriva hotărârilor definitive, susceptibile de control judiciar şi pe calea recursului.

Din acest punct de vedere, este nefondată şi a fost înlăturată întreaga apărare a revizuentei referitoare la pretinsa întâietate a căii de atac a recursului, care nu are suport în textul de lege.

Este neîntemeiată şi a fost înlăturată şi apărarea bazată pe pretinsa condiţionare a exerciţiului căii de atac a revizuirii de invocarea pe calea recursului a încălcării autorităţii de lucru judecat, în primul rând pentru că legea nu conţine o asemenea condiţionare, în al doilea rând pentru că problema discutării autorităţii de lucru judecat este recunoscută de doctrină ca o condiţie necesară când hotărârea a cărei revizuire este pronunţată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul şi în al treilea rând pentru că de esenţa revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este chiar potrivnicia unor hotărâri pronunţate asupra fondului, ceea ce face ca în cadrul acestei căi extraordinare de atac să se examineze chiar autoritatea de lucru judecat.

În realitate, împrejurarea că revizuenta a depăşit termenul prevăzut de lege pentru promovarea cererii de revizuire nu este altceva decât efectul opţiunii pe care a făcut-o în exercitarea căilor de atac, dând prioritate recursului, deşi niciun text de lege nu impunea acest lucru.

Revenind la circumstanţele speţei, se constată că hotărârea pretins potrivnică ce face obiectul cererii de revizuire, respectiv sentinţa civilă nr. 87 din 18 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost comunicată revizuentei din prezenta cauză la 22 iulie 2015, astfel cum atestă dovada de comunicare aflată la dosarul nr. x/2012, iar cererea de revizuire a fost formulată la 8 ianuarie 2018, fiind evident că cererea de revizuire a fost introdusă peste termenul de o lună prevăzut de lege.

Astfel, calculând termenul de o lună cu respectarea dispoziţiilor art. 101 alin. (3) C. proc. civ., raportat la cele anterior expuse Înalta Curte constată că, în speţă, acesta s-a împlinit la 22 august 2015, în timp ce cererea de revizuire a fost formulată la mai mult de doi ani de la împlinirea lui.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Termenul de revizuire având caracter imperativ, nerespectarea acestuia atrage, potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita această cale de atac.

Faţă de cele ce preced, se constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului legal de o lună, sancţiunea fiind decăderea părţii din exerciţiul acestui drept, motiv pentru care Înalta Curte, făcând aplicarea prevederilor legale mai sus evocate, va respinge ca tardivă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinţei civile nr. 87 din 18 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 mai 2018.