Competence of the Supreme Court for cassation appeals against Tribunal decisions in monetary claims under the transitional threshold
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania’s Second Civil Division dismissed the appeal on grounds of material incompetence, ruling that it lacked jurisdiction to hear the cassation appeal filed by the Ministry of Public Finances against a Tribunal decision, and referred the case to the Alba-Iulia Court of Appeal. The dispute concerned a civil action regarding succession and adverse possession over a vacant estate comprising agricultural land, where lower courts had upheld the claimant’s ownership and rejected the State’s statute of limitations defense. The decisive legal basis was the absence of a specific statutory provision assigning jurisdiction to the Supreme Court for appeals against Tribunal decisions in monetary claims valued up to 1,000,000 RON; applying the principles of hierarchical organization and *analogia legis* under Article 5 of the Code of Civil Procedure, the Court determined that the hierarchically superior body, the Court of Appeal, was the competent instance to resolve the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Competence of the Supreme Court for cassation appeals against Tribunal decisions in monetary claims under the transitional threshold: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2018
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 192 din 4 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Sălişte s-a dispus respingerea excepţiei prescripţiei dreptului Statului Român de a accepta succesiunea după defunctul A..
A fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
De asemenea, a fost admisă în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional STATUL ROMÂN, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în contradictoriu cu reclamantul - pârât reconvenţional B..
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul A. se compune din imobilul, teren fânaţ, înscris în CF x Gura Râului nr. top x în suprafaţă de 1026 mp.
Prima instanţă a constatat de asemenea, că după defunctul A. succesiunea este vacantă.
Judecătoria Sălişte constată că reclamanta B. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Gura Râului nr. top x în suprafaţă de 1026 mp, prin efectul uzucapiunii.
A dispus întabularea dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamantă asupra întregului imobil identificat mai sus cu titlu de uzucapiune.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta COMUNA GURA RÂULUI prin Primar, precum şi celelalte capete de cerere din cererea reconvenţională.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelantul-pârât STATUL ROMÂN, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.
Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, prin decizia nr. 1051 din 15 noiembrie 2017 a respins apelul apelantul-pârât, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât STATUL ROMÂN, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, dosarul cauzei fiind trimis pe cale administrativă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Sibiu revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba-Iulia, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SIBIU în numele şi pentru MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE împotriva deciziei nr. 1051 din 15 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 aprilie 2018.