Jurisdiction over appeals of civil cases valued below the statutory threshold: referral to the Court of Appeal under a gap-filling application of the Civil Procedure Code.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted its own exception of lack of material jurisdiction and declined competence, ordering the referral of the appeal to the Timisoara Court of Appeal without further avenues for challenge. The case involved a civil dispute over the restitution of bank management commissions under a mortgage credit agreement, where the claimants and the bank both filed appeals against the Timisoara Tribunal’s decision upholding the partial admission of the claim and the award of judicial costs. The Supreme Court determined that because the original claim was evaluable in money and fell below the statutory threshold for appeal, the new Civil Procedure Code did not grant the High Court jurisdiction to hear appeals against Tribunal decisions in such matters, a situation resulting from the Constitutional Court’s 2017 declaration of unconstitutionality regarding the transitional norm that had raised the monetary threshold. Applying the principle of *analogia legis* and the hierarchical organization of courts, the court held that the appeal against a Tribunal decision must be heard by the hierarchically superior instance, identifying the Timisoara Court of Appeal as the competent body under Article 483(4) and Article 5(3) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdiction over appeals of civil cases valued below the statutory threshold: referral to the Court of Appeal under a gap-filling application of the Civil Procedure Code: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2018
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3913 din 24 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2016, s-au respins excepţiile invocate; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C. S.A. şi D., prin C. S.A. şi, în consecinţă, au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumelor achitate cu titlu de comision de administrare în baza contractului de credit bancar imobiliar nr. x4 din data de 8 octombrie 2008 de la data de 27 octombrie 2008 până la data de 27 februarie 2012 cu dobânda legală aferentă de la data perceperii şi până la data restituirii efective; s-a respins în rest acţiunea, nefiind acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B., înregistrat la data de 18 mai 2017, solicitând admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii petitului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1114/A/LP din 17 octombrie 2017, a admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimatele pârâte C. S.A. şi D.. reprezentată prin C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3913 din 24 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2016.
A obligat intimatele pârâte, în solidar, la plata către apelanţii reclamanţi a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată în primă instanţă.
A menţinut în rest hotărârea apelată.
A obligat intimatele, în solidar, la plata către apelanţi a sumei de 1.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi recurenta-pârâtă C. S.A..
Cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, dosarul cauzei fiind trimis pe cale administrativă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Timiş revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursurilor declarate de recurenţii-reclamanţi A. prin ASOCIAŢIA DE CONSILIERE A CLIENŢILOR BANCARI ŞI A ASIGURAŢILOR DIN ROMÂNIA şi B. prin ASOCIAŢIA DE CONSILIERE A CLIENŢILOR BANCARI ŞI A ASIGURAŢILOR DIN ROMÂNIA şi de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1114/A/LP din 17 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 aprilie 2018.