Jurisdictional declination for cassation appeal against tribunal appeal decision in civil execution case under 200,000 RON
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania ruled that it lacked material jurisdiction and ordered the transfer of the case to the Galați Court of Appeal, thereby upholding the jurisdictional declination initiated by the lower appellate court. The dispute originated from an execution objection filed by a local police entity against a judgment creditor, where the lower instances conflicted over whether the statute of limitations for forced execution had expired; the County Court admitted the limitation exception, while the Tribunal reversed this decision in the appeal. The Supreme Court held that, under the New Code of Civil Procedure, appellate decisions rendered by tribunals in cases with a subject matter value of up to 200,000 RON are not subject to a cassation appeal at the Supreme Court, nor is there a specific statutory provision assigning such appeals to the Supreme Court when the relevant transitional constitutional exception was declared unconstitutional. Consequently, applying Article 5 of the Code of Civil Procedure and the hierarchical principle of judicial organization, the Court determined that the competent forum for the cassation appeal is the Court of Appeal as the hierarchically superior instance to the Tribunal, based on the general rule in Article 483(4) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 718 alin. (1) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 96 alin. (3) C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 3 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ; Jurisdictional declination for cassation appeal against tribunal appeal decision in civil execution case under 200,000 RON: În pronunţarea acestei soluţii Curtea s-a raportat la art. 97 C. proc. civ., la art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., la art. 96 alin. (3) C. proc. civ. şi la considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2018
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 10 iunie 2016 sub nr. x/2016, contestatoarea POLIŢIA LOCALĂ BRĂILA a formulat contestaţie la executare, în contradictoriu cu intimata A., solicitând instanţei anularea formelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 142/TG/2015 al B.E.J. B., anularea încheierii nr. 1679 din data de 30 mai 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Brăila prin care a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 1607/FCA din 16 mai 2012 a Tribunalului Brăila, anularea încheierii de stabilire cheltuieli de executare, anularea tuturor actelor de executare ulterioare.
Prin încheierea din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2016 s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea POLIŢIA LOCALĂ BRĂILA în contradictoriu cu intimata A.; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită invocată de contestatoare prin contestaţia la executare; s-a constatat prescris dreptul creditorului de a obţine executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 1607/FCA din 16 mai 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Brăila; s-au anulat executarea silită, încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 1679 din data de 30 mai 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Brăila şi toate actele de executare emise în cadrul dosarului de executare nr. 142/TG/2015 al B.E.J. B.; a fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 36 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta-creditoare A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare s-a arătat în esenţă că dreptul său de a obţine executarea silită nu este prescris, prescripţia fiind întreruptă prin introducerea primei cereri de executare, la data de 11 septembrie 2015. Arată că prima executare silită s-a anulat ca efect al unei Decizii a CCR din 17 decembrie 2015, fără să i se poată reţină vreo culpă, sau atitudine pasivă în ceea ce priveşte recuperarea creanţei, aşa încât la data de 26 mai 2016 a formulat o nouă cerere de executare.
Tribunalul Brăila, secţia I civilă, prin decizia nr. 500 din 24 mai 2017, a admis apelul formulat de apelanta A. împotriva încheierii civile pronunţate în data de 29 noiembrie 2016 de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2016.
A anulat încheierea apelată şi, în rejudecare, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta - contestatoare POLIŢIA LOCALĂ BRĂILA, recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de art. 718 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recurenta contestatoare a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
La termenul din 20 septembrie 2017, instanţa a invocat din oficiu şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă materială în soluţionarea recursului.
Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia nr. 115/R din 20 septembrie 2017, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi de soluţionare a recursului.
A declinat competenţa de soluţionare a recursului promovat de POLIŢIA LOCALĂ BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 500 din 24 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă.
În pronunţarea acestei soluţii Curtea s-a raportat la art. 97 C. proc. civ., la art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., la art. 96 alin. (3) C. proc. civ. şi la considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte va admite excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea prezentului recurs pentru motivele ce se vor arăta.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.
Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ.
Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.
Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.
Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.
În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Brăila.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia I civilă, dosarul cauzei fiind trimis pe cale administrativă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Brăila, secţia I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Brăila revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă POLIŢIA LOCALĂ BRĂILA împotriva deciziei nr. 500 din 24 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia I civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 aprilie 2018.