Consumer credit appeal over abusive clauses inadmissible for failing pecuniary threshold; appellate ruling stands final
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the claimant’s appeal (recurs) against the Court of Appeal Galați’s decision, thereby leaving in force the appellate ruling that had partially reversed the first-instance judgment. The underlying dispute concerned a consumer credit contract, in which the borrower challenged as abusive clauses imposing a loan origination fee, a monthly administration fee, and a unilateral interest-rate adjustment/early-default provision, seeking their annulment and restitution of sums paid. The decisive legal basis was procedural: under Article 483(2) of the Civil Procedure Code and Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 (as extended by GEO No. 95/2016), appeals in pecuniary claims valued up to 1,000,000 RON are not subject to cassation review; here the highest principal claim was approximately 14,739 RON (3,495 CHF), below the threshold, and the decision (rendered 14 September 2016) predated Constitutional Court Decision No. 369/2017, which only altered the scope of appeal prospectively. The appeal was thus dismissed as inadmissible and the appellate decision became final.
Legislator headnote
AI generatedart. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 96 alin. (3) C. proc. civ, art. 440 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ; Consumer credit appeal over abusive clauses inadmissible for failing pecuniary threshold; appellate ruling stands final: The underlying dispute concerned a consumer credit contract, in which the borrower challenged as abusive clauses imposing a loan origination fee, a monthly administration fee, and a unilateral interest-rate adjustment/early-default provision, seeking their annulment and restitution of sums paid. The decisive legal basis was procedural: under Article 483(2) of the Civil Procedure Code and Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 (as extended by GEO No. 95/2016), appeals in pecuniary claims valued up to 1,000,000 RON are not subject to cassation review; here the highest principal claim was approximately 14,739 RON (3,495 CHF), below the threshold, and the decision (rendered 14 September 2016) predated Constitutional Court Decision No. 369/2017, which only altered the scope of appeal prospectively. The appeal was thus dismissed as inadmissible and the appellate decision became final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedPrinciple of legality of the appeal path, used to reject the appeal as inadmissible because the decision was final and not subject to appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2018
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 26.03.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. să pronunţe o hotărâre prin care să constate caracterul abuziv şi nulitatea unor clauze din contractul de credit de consum x/26.10.2007 după cum urmează:
- nulitatea clauzelor de la art. 4.1 care stabilesc perceperea de către bancă a unui comision de acordare a creditului de 2,50 % din credit şi a unui comision de administrare lunar de 0,40% aplicat la valoarea soldului;
- nulitatea clauzei prevăzute la art. 4.3 care permite băncii stabilirea unilaterală a cuantumului dobânzii, a comisioanelor şi taxelor bancare, iar în situaţia neacceptării de către împrumutat a modificărilor, are dreptul de a declara creditul scadent şi de a trece la recuperarea creditului şi a dobânzilor, cu consecinţa înlăturării acestei clauze;
- restituirea sumelor de bani achitate în baza clauzelor mai sus menţionate, precum şi la plata dobânzii legale de la data încasării sumelor până la data plăţii efective;
- obligarea pârâtei la eliberarea unui nou grafic de rambursare a creditului din care să fie înlăturate clauzele reţinute ca fiind abuzive;
În drept, a invocat prevederile art. 4 şi 6 din Legea nr. 193/200, art. 78 Codul Consumului, O.U.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 21/1992, practica CJUE.
Prin sentinţa civilă nr. 11282/18.12.2015 Judecătoria Galaţi a admis în parte acţiunea, a constatat nulitatea absolută a paragrafului II din art. 4.1, referitoare la comisionului de acordare a împrumutului şi a comisionului de administrare lunară, şi a art. 4.3 din contractul de împrumut, referitoare la declararea anticipată a scadenţei contractului, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 3.721,81 CHF, cu titlu de comision de administrare credit şi a obligat pârâta să emită un nou grafic de rambursare a ratelor lunare. Totodată, a respins restul acţiunii ca nefondată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 330/A/14.09.2016 Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C., a admis apelul declarat de pârâta B. S.A., a schimbat în parte sentinţa Judecătoriei Galaţi şi, în rejudecare, a respins ca nefondată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la art. 4.1 tz. a II-a din contractul de împrumut, referitoare la comisionul de administrare, şi al clauzei de la art. 4.3 paragraful final din contract, referitoare la posibilitatea băncii de a declara scadenţa anticipată. Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva deciziei Tribunalului Galaţi a formulat recurs reclamanta-apelantă A..
La termenul de judecată din data de 6.09.2017 Curtea de Apel Galaţi, din oficiu, a ridicat excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a recursului, având în vedere disp. art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Instanţa a reţinut următoarele:
Conform disp. art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Conform disp. art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinare, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Alin. (4) din acelaşi text de lege menţionează expres că în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Conform disp. art. 96 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor doar în cazurile prevăzute de lege, cum ar fi cele prevăzute de disp. art. 414, art. 421, art. 437 şi art. 440 C. proc. civ.
Faţă de aceste norme de competenţă, considerăm că filosofia actualului C. proc. civ. în ceea ce priveşte calea de atac extraordinară a recursului este în sensul de a fi soluţionat doar cu privire la legalitatea hotărârii recurate şi doar de către Instanţa Supremă de Casaţie.
De asemenea, din considerentele deciziei nr. 369/30.05.2017 a Curţii Constituţionale, obligatorie pentru instanţa de judecată, rezultă (paragraful 26 din decizie) că "în viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţiile prevăzute de lege (art. 414, art. 421, art. 437 şi art. 440 C. proc. civ. - s.n.) examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competenţa de soluţionare a recursului aparţine, cu excepţiile prevăzute de lege, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece rolul acesteia, ca instanţă de casaţie, este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituţie".
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Galaţi, secţia I Civilă prin decizia civilă nr. 99/R din 06 septembrie 2017 a declinat judecarea recursului declarat de reclamanta A., împotriva deciziei civile nr. 330/14.09.2016, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. Bucureşti, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 22 noiembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prezentul recurs are ca obiect o decizie, prin care Tribunalul Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C., a admis apelul declarat de pârâta B. S.A., a schimbat în parte sentinţa Judecătoriei Galaţi şi, în rejudecare, a respins ca nefondată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la art. 4.1 tz. a II-a din contractul de împrumut, referitoare la comisionul de administrare, şi al clauzei de la art. 4.3 paragraful final din contract, referitoare la posibilitatea băncii de a declara scadenţa anticipată. Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri prevăzute de lege.
În cauză se constată că, cererea de faţă este evaluabilă în bani, prin care reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. să pronunţe o hotărâre prin care să constate caracterul abuziv şi nulitatea unor clauze din contractul de credit de consum x/26.10.2007 după cum urmează:
- nulitatea clauzelor de la art. 4.1 care stabilesc perceperea de către bancă a unui comision de acordare a creditului de 2,50 % din credit şi a unui comision de administrare lunar de 0,40% aplicat la valoarea soldului
- nulitatea clauzei prevăzute la art. 4.3 care permite băncii stabilirea unilaterală a cuantumului dobânzii, a comisioanelor şi taxelor bancare, iar în situaţia neacceptării de către împrumutat a modificărilor, are dreptul de a declara creditul scadent şi de a trece la recuperarea creditului şi a dobânzilor, cu consecinţa înlăturării acestei clauze;
- restituirea sumelor de bani achitate în baza clauzelor mai sus menţionate, precum şi la plata dobânzii legale de la data încasării sumelor până la data plăţii efective
- obligarea pârâtei la eliberarea unui nou grafic de rambursare a creditului din care să fie înlăturate clauzele reţinute ca fiind abuzive.
Potrivit precizării formulată de către reclamantă în dosarul instanţei de fond, capetele principale de cerere au fost cuantificate după cum urmează:
- comisionul de acordare credit, în cuantum de 2.5% din valoarea creditului este de 387,5 CHF;
- comisionul de administrare credit de 0,4% aplicat la valoarea soldului creditului şi încasat de către pârâtă este de 3.495 CHF;
- dobânda încasată în plus faţă de faţă de cea iniţial negociată în baza contractului dintre părţi este de 1.506,84 CHF;
La data formulării cererii de chemare în judecată 26 martie 2015, valoarea CHF era 4.2173 RON.
Potrivit art. 98 C. proc. civ. "(1)Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii".
Potrivit prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ. dacă prin cererea de chemare în judecată au fost formulate mai multe capete principale de cerere care fie sunt întemeiate pe aceeaşi cauză, fie sunt întemeiate pe cauze diferite, dar între care există o strânsă legătură, instanţa competentă să le soluţioneze pe toate se determină ţinându-se cont de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.
Prin urmare, la data formulării cererii de chemare în judecată, valoarea cea mai mare a capătului principal de cerere privind comisionul de acordare credit este de 3.495CHF x 4.2173 = 14.7394 RON.
Deşi pretenţiile sunt întemeiate pe aceeaşi cauză, nu se cumulează cuantumul acestora, art. 99 alin. (2) C. proc. civ. făcând trimitere la acea pretenţie care atrage competenţa instanţei mai mare în grad, deci pretenţia formulată printr-un singur capăt principal de cerere.
Având în vedere dispoziţiile legale sus evocate, Înalta Curte constată că valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune este inferioară pragului de 1.000.000 RON, menţionat de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel încât decizia pronunţată de Tribunalul Galaţi nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.
Potrivit art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".
Termenul prevăzut de textul legal sus menţionat a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016 până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017, Înalta Curte constată următoarele:
Faţă de data pronunţării deciziei recurate, respectiv 14 septembrie 2016, prezentul recurs nu intră sub incidenţa modificărilor generate de decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, potrivit căreia " Curtea constată că, efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."
Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care urmează ca recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 330/A/2016 din 14 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă să fie respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 330/A/2016 din 14 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.