Credit contract abusive-clause appeal over 200,000 RON threshold referred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2805 din 12 octombrie 2016 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia lipsei de interes cu privire la comisionul de rambursare anticipată invocate de pârâtele A. S.A. Bucureşti şi A. S.A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea sumei reprezentând prime de asigurare fiind respinse celelalte excepţii invocate de pârâte.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii B., C. în contradictoriu cu pârâtele A. S.A. şi A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi. S-a constat existenţa clauzei abuzive privind comisionul lunar de gestionare/administrare din contractul de credit nr. x din 22 august 2008 şi dispus anularea acestei clauze. Au fost obligate pârâtele, în solidar, să restituie reclamanţilor suma reprezentând comisionul lunar de gestionare/administrare a creditului încasat abuziv de la 22 septembrie 2008. Au fost respinse capetele de cerere având ca obiect constatarea ca abuzive şi anularea clauzelor privind comisionul de întocmire dosar şi primele de asigurare, precum şi capetele de cerere privind restituirea sumelor încasate cu acest titlu din contract. Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamanţilor suma de 1000 RON reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâtele A. S.A. Bucureşti şi A. S.A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin.

Prin decizia nr. 133/2017 din data de 23 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016 s-a admis apelul împotriva sentinţei civile nr. 2805 din 12 octombrie 2016 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul x/2016, formulat de pârâtele A. S.A. şi A. S.A. - Sucursala Drobeta-Turnu Severin, a fost schimbată sentinţa civilă nr. 2805 din 12 octombrie 2016 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. x/2016 şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii B. şi C..

Împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Mehedinţi au declarat recurs, pârâţii B. şi C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Din oficiu, Curtea a invocat excepţia de necompetenţă materială, în raport de dispoziţiile art. 96 alin. (3) şi 483 alin. (3) din C. proc. civ. şi de decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, iar prin decizia nr. 191 din 28 noiembrie 2017 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind recursul declarat de reclamanţii B. şi C. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Curtea a considerat că, în cauză, competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, litigiul având ca obiect despăgubiri în valoare de până la 200.000 RON, fiind judecat în apel, de Tribunalul Mehedinţi, la data de 23 mai 2017.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Mehedinţi revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenţii - reclamanţi C. şi B. împotriva deciziei nr. 133 din 23 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 aprilie 2018.