Annulment of appeal for late submission of grounds under 48-hour constitutional referral deadline

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 12.06.2017, petentul a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru arătând că taxa de timbru este prohibitivă şi eronat stabilită în raport cu recursul declarat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, petentul a formulat cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, referitor la plata unei taxe de timbru pentru recuzare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. 5, art. 16 (1,2), art. 21 (1,2,3), art. 24 (1), art. 52, art. 53, 146 (d) din Constituţia României; art. 23 (1,2) din Legea 47/1992; art. 9 (1) din O.U.G. nr. 80/2013; art. 6 alin. 1, art. 13 CEDO; art. 47, art. 48, art. 51 CDFUE; art. 5 (e) ROIIJ.

Analizând actele dosarului, Curtea a constatat că cererea de reexaminare este neîntemeiată, având în vedere că i s-a pus în vedere recurentului obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de 50 RON, cu toate că, în realitate, un recurs se timbrează cu minim 100 RON (art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013), însă situaţia petentului nu poate fi înrăutăţită în propria cale de atac.

Pe de altă parte, excepţia de neconstituţionalitate invocată se întemeiază pe o interpretare eronată a dispoziţiilor legale incidente - petentul critică faptul că art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 ar putea fi interpretat în sensul că într-un proces cu 10 sau 100 de părţi s-ar datora, în cazul recuzării judecătorului, o taxă judiciară de 100 RON multiplicată cu numărul părţilor (e.g., 1.000 sau 10.000 RON). Desigur, o atare interpretare ar pune probleme de constituţionalitate, dar ea este vădit eronată, întrucât textul se referă la subiecţii procesuali recuzaţi (e.g., 100 RON pentru fiecare judecător recuzat), iar pe de altă parte, excepţia nu are legătură cu cauza, de vreme ce petentului i s-a cerut o taxă de timbru de 50 RON, iar nu una de 100 RON multiplicată cu numărul părţilor din proces. Ca atare, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii cu cauza concretă ce se judecă, excepţia este inadmisibilă (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992), iar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale va fi respinsă în consecinţă (art. 29 alin. (5).

În ce priveşte calea de atac, deşi în urma modificării implicite a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prin art. 7 din Legea nr. 76/2012 aceasta pare a fi apelul, în lumina regulilor de competenţă funcţională prevăzute de art. 97 C. proc. civ. şi de Legea organizării judiciare, prezenta încheiere este supusă recursului la Înalta Curte de Casaţie, de vreme ce aceasta nu judecă apeluri, ci doar recursuri (iar interpretarea potrivit căreia încheierea ar fi definitivă contravine finalităţii textului de lege şi jurisprudenţei anterioare a Curţii Constituţionale în materie).

Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă prin încheierea din 22 iunie 2017 a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A., ca neîntemeiată; a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

Împotriva soluţiei pronunţată prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2017, privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, referitor la plata unei taxe de timbru pentru recuzare, a declarat recurs recurentul A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 10.07.2017 (data transmiterii acestuia prin fax) la Curtea de Apel Bucureşti.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În temeiul acestor dispoziţii legale, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, în partea referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2010.

Recurentul arată că motivarea instanţei de apel este contradictorie, pe de o parte, întrucât nu cuprinde motivele care au stat la baza respingerii cererii. Pe de altă parte este nelegală, întrucât dispoziţiile pretins neconstituţionale au legătură cu pricina de faţă.

Soluţia pronunţată de instanţa de apel cade şi sub incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., faţă de lipsa motivării în drept a respingerii acestei cereri.

De asemenea, recurentul mai arată că soluţia instanţei de apel este nelegală, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat, întrucât Tribunalul Bucureşti a admis cererea recurentului şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 5 decembrie 2017 recurentul A. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cerere respinsă prin încheierea de şedinţă din 25 ianuarie 2018, pronunţată în dosar nr. x/2015.3.1.2.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, la termenul din 25 ianuarie 2018, a invocat, din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 185 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia tardivităţii recursului.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului pentru nemotivarea acestuia în termen, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, încheierea prin care a fost respinsă motivat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este supusă recursului în termen de 48 de ore de la pronunţare.

De asemenea, art. 181 din C. proc. civ., prevede că "Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează; 1. Când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare".

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Art. 489 C. proc. civ. reglementează sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării termenelor procedurale, Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)"

Având în vedere dispoziţiile legale sus menţionate este de observat că pentru a se putea realiza controlul judiciar în această cale de atac este necesar ca atât declararea cât şi motivarea recursului să fie realizate în cadrul termenului procedural.

Se constată că declaraţia de recurs formulată în cadrul termenului procedural 23 iunie 2017 - data poştei) se rezumă la susţinerea că motivarea recursului urmează să fie făcută ulterior comunicării motivării încheierii atacate.

Motivarea recursului a fost formulată la data de 10 iulie 2017, cu depăşirea termenului procedural, situaţie în care devine incidentă sancţiunea prevăzută de art. 489 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispoziţiile legale, astfel încât în raport de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 185 alin. (1) din acelaşi cod în referire la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 22 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-petent A. în contradictoriu cu intimaţii B., C., D. S.A., E. S.A., ADMINISTRAŢIA SECTOR 6 A FINANŢELOR PUBLICE, BIROUL JURIDIC CONTENCIOS 3, împotriva încheierii din 22 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.