Bank's appeal against consumer credit ruling on abusive clauses and fees declared inadmissible due to monetary threshold, case referred to regional appellate court
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared itself materially incompetent to hear the appeal filed by the defendant bank against a lower court decision, ordering the case to be referred to the competent appellate court for resolution without any further avenue of legal challenge. The underlying dispute involved a consumer credit contract where the plaintiff challenged variable interest rate clauses and the loan origination fee as abusive, with the trial court partially granting relief and the appellate court subsequently dismissing appeals from both parties. The decisive legal basis was the procedural rule that judgments in monetary claims valued up to 1,000,000 RON are not subject to an extraordinary appeal before the High Court; consequently, applying the principle of hierarchical organization and analogy under Article 5 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the hierarchically superior instance to the tribunal is the regional appellate court, which must adjudicate the merits of the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Bank's appeal against consumer credit ruling on abusive clauses and fees declared inadmissible due to monetary threshold, case referred to regional appellate court: The underlying dispute involved a consumer credit contract where the plaintiff challenged variable interest rate clauses and the loan origination fee as abusive, with the trial court partially granting relief and the appellate court subsequently dismissing appeals from both parties. The decisive legal basis was the procedural rule that judgments in monetary claims valued up to 1,000,000 RON are not subject to an extraordinary appeal before the High Court; consequently, applying the principle of hierarchical organization and analogy under Article 5 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the hierarchically superior instance to the tribunal is the regional appellate court, which must adjudicate the merits of the appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the basis for declining jurisdiction and referring the case to the competent court (Curtea de Apel Alba Iulia).
Full text
Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2018
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 5 noiembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. să constate existenţa unor clauze abuzive în contractul de credit nr. x încheiat la data de 26 septembrie 2008 la art. 3.2, respectiv cu privire la dobânda variabilă precum şi art. 4 privind comisionul de acordare.
S-a solicitat de asemenea: să se constate că prin act adiţional, neînsuşit de reclamantă, pârâtele au modificat în mod abuziv şi unilateral contractul de credit, în sensul majorării marjei fixe a băncii, prin perceperea unei rate a dobânzii majorate, în condiţiile scăderii Euriborului de la 4,961 pp, la 0,067 pp in prezent. S-a mai solicitat obligarea pârâtelor la stabilirea unei rate a dobânzii compusa din marja fixa de 7,939 pp plus Euribor la 3 luni, pentru primele 30 de luni de contract şi apoi marja fixă de 5,359 pp plus Euribor la 3 luni, pentru ultimele 40 de luni. Obligarea pârâtelor la restituirea sumelor plătite în plus prin majorarea ratei dobânzii, de-a lungul derulării Contractului de împrumut pentru nevoi personale, din data de 26 septembrie 2008 şi până în prezent, cu dobânda legala pentru aceasta perioada. Obligarea acestora şi la restituirea comisionului de acordare a creditului de 5 %, respectiv suma de 546 Euro.
Prin sentinţa civilă nr. 6 din 4 ianuarie 2017, Judecătoria Sibiu a admis în parte acţiunea, a constatat existenţa clauzelor abuzive din contract referitoare la dobânda variabilă şi comisionul de acordare. A respins celelalte capete de acţiune.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanta-reclamantă A. şi apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1127 din 19 octombrie 2017, a respins ambele recursuri, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A..
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, dosarul cauzei fiind trimis pe cale administrativă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Sibiu revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba-Iulia, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta - pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 1127/2017 din 19 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 aprilie 2018.