Jurisdiction declined; case remitted to Court of Appeal on penalty-to-compensatory damages conversion appeal.

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Blaj şi înregistrată pe rol la data de 14 mai 2015, sub nr. x/2015 reclamanta A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtele B. şi C., ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se dispună transformarea daunelor cominatorii în sumă de 109.000 RON (daune cominatorii de câte 100 RON/zi pe o perioadă de 1090 zile) în daune compensatorii şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 109.000 RON cu titlu de daune compensatorii; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 278 din 27 aprilie 2016 a Judecătoriei Blaj fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C..

A fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. şi C. şi s-a dispus transformarea daunelor cominatorii în sumă de 109.000 RON (daune cominatorii de câte 100 RON/zi pe o perioadă de 1090 zile) în daune compensatorii.

Au fost obligate pârâtele să plătească în solidar suma de 109.000 RON cu titlu de daune compensatorii.

Au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 4.285 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelantele-pârâte B. şi C..

Tribunalul Alba, prin decizia civilă nr. 779/A din 21 decembrie 2016, a admis apelul declarat de pârâtele B. şi C. împotriva evocatei hotărâri şi a schimbat în parte sentinţa apelată cu privire la soluţionarea fondului cauzei, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de către reclamanta A..

A fost obligată reclamanta-intimată la plata sumei de 4.142 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel, în favoarea pârâtelor-apelante B. şi C. (în solidar).

A fost menţinută în rest sentinţa apelată, fără cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 32/CC/2017 a Tribunalului Alba a fost îndreptată eroarea materială strecurată în decizie, în sensul înlăturării din minută şi dispozitiv a menţiunii "fără cheltuieli de judecată".

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, acesta fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi art. 483 C. proc. civ.

Curtea a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului, iar prin decizia nr. 125 din 19 septembrie 2017 a admis excepţia necompetenţei materiale.

A declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 779/2016 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2015.

În pronunţarea acestei hotărâri instanţa s-a raportat la dispoziţiile art. 96 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., la alin. (4) al art. 483 C. proc. civ., la art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Alba, secţia I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Alba revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba-Iulia, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 779/A/2016 din 21 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 aprilie 2018.