Appeal on personal-injury damages dismissed; appellate award and restitution order upheld

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2014 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. şi pe intervenientul C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 1.000.000 Euro (echivalent în RON 4.427.500 RON la cursul B.N.R. de 4,4275 RON/euro din data de 16 mai 2014), reprezentând despăgubiri materiale şi morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 667 din 11 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014 s-a admis în parte acţiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenientul C., a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 88,29 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 100.000 Euro cu titlu de daune morale şi a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Apelantul-reclamant A. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată.

Apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul diminuării daunelor morale acordate reclamantului A..

Prin decizia civilă nr. 1514 din 8 octombrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 667 din 11 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014 în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A. şi cu intimatul - intervenient C., a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantului A.: suma de 41.929,16 RON şi 390,16 Euro în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii reprezentând daune materiale; suma de 250.000 Euro în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii reprezentând daune morale; a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantului A. suma de 63 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; a respins cererea apelantei-pârâte S.C. B. S.A. privind obligarea intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel ca neîntemeiată; a luat act că apelantul-reclamant A. şi-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată aferente judecării apelului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S.C. B. S.A., solicitând schimbarea hotărârii atacate, respingerea apelului reclamantului, admiterea apelului pârâtei, iar în cazul desfiinţării titlului executoriu - decizia atacată, întoarcerea executării.

În motivarea căii de atac, a apreciat ca netemeinică şi nelegală decizia recurată având în vedere că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 27 pct. 12 din Norma CSA nr. 14/2011, a dispoziţiilor art. 75 din Codul rutier precum şi a prevederilor art. 1371 din C. civ. şi a art. 28 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 5/2010.

În ceea ce priveşte critica recurentei privind greşita aplicare şi interpretare de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 1371 din C. civ., Înalta Curte a constatat caracterul fondat al acesteia şi prin decizia nr. 1406 din 17 iunie 2016 a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, faţă de dispoziţiile obligatorii ale hotărârii de casare, Curtea a admis şi administrat proba cu expertiză.

La data de 31 ianuarie 2017, apelanta-pârâtă a depus o cerere de întoarcere a executării, faţă de desfiinţarea titlului executoriu, prin decizia de casare şi faptul că se efectuase plata sumelor dispuse de aceasta.

În drept s-a întemeiat pe art. 722 alin. (1) C. proc. civ. şi 723 alin. (1) C. proc. civ.

În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 612 din 28 martie 2017, a admis atât apelul formulat de apelantul-reclamant A. cât şi apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A..

A schimbat sentinţa apelată, în sensul că:

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 75.000 euro (echivalentul a 341.250 RON) reprezentând daune morale precum şi a sumelor de 390,16 euro (echivalentul a 1775,22 RON) şi 39718,47 RON reprezentând daune materiale.

A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

A admis cererea de întoarcere a executării formulate de apelanta - pârâtă.

A dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 805.395,85 RON reprezentând diferenţa dintre suma achitată de apelanta - pârâtă şi suma totală la care a fost obligată prin prezenta decizie.

A compensat cheltuielile de judecată ale părţilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A..

O primă critică vizează faptul că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material şi pe cele de procedură, respectiv art. 1.357 C. civ. -1.358 C. civ. şi 1371 C. civ. raportat la art. 250 C. proc. civ. şi la art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

zArgumentând această critică, recurentul-reclamant invocă, în esenţă, faptul că instanţa de apel s-a bazat în pronunţarea soluţiei, în mod greşit, exclusiv pe concluziile raportului de expertiză, fără a avea în vedere ansamblul materialului probator.

Consideră recurentul-reclamant că instanţa avea obligaţia de a cenzura concluziile raportului de expertiză sub aspectul stabilirii unei culpe în producerea accidentului şi pentru victima A., să îl omologheze parţial şi să înlăture concluzia referitoare la existenţa unei culpe a acestuia în sensul că nu ar fi trebuit să se afle în spatele camionului la acel moment.

Prin cea de-a doua critică recurentul-reclamant reproşează instanţei de apel încălcarea autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la cuantumul despăgubirii morale cuvenite victimei accidentului.

A treia critică vizează faptul că instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la întoarcerea executării silite fără temei, încălcând normele de drept şi pe cele de procedură, respectiv dispoziţiile art. 724 C. proc. civ.

Consideră recurentul că în faza de judecată a apelului nu poate fi admisă o cerere privind întoarcerea executării silite în condiţiile în care întoarcerea executării poate fi dispusă doar într-un dosar având ca obiect executarea silită sau pe cale separată într-un nou dosar.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului faţă de faptul că motivele prezentate nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei.

Iniţial, recurentul îşi întemeiază recursul, în mod generic, pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar ulterior, prin răspunsul la întâmpinare, indică drept temei al criticilor formulate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi pe cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu au fost identificate motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu în cauză.

Criticile formulate pot forma parţial obiect de analiză prin prisma motivelor de casare indicate numai din perspectiva argumentelor de nelegalitate pe care le conţin şi care vor fi examinate în cele ce urmează.

Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat.

Prima critică, cea vizând încălcarea şi aplicare greşită a normelor de drept material şi pe cele de procedură reglementate de art. 1357 C. civ., art. 1358 C. civ., art. 1371 C. civ. raportat la art. 250 C. proc. civ. şi la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., nu poate forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală întrucât este susţinută exclusiv de argumente ce tind să repună în discuţie modul de interpretare a probatoriului administrat.

Astfel, recurentul-reclamant reproşează instanţei de apel că nu a avut în vedere ansamblul materialului probator, că nu a cenzurat concluziile raportului de expertiză sub aspectul eliminării culpei recurentului în producerea accidentului, că nu a luat în considerare concluzia expertului D..

Cea de-a doua critică, vizând încălcarea de către instanţa de apel, în rejudecare, a autorităţii de lucru judecat, prin diminuarea cuantumului daunelor morale şi a celor materiale stabilite de instanţa de apel, în primul ciclu procesual, este nefondată.

Aceasta întrucât decizia nr. 1514 din 8 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la care recurentul se referă ca având autoritate de lucru judecat, a fost casată de instanţa de recurs prin decizia nr. 1406 din 17 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Potrivit art. 500 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea casată nu mai are nicio putere.

Recursul soluţionat prin decizia de casare a fost formulat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. criticile vizând atât cuantumul daunelor materiale, cât şi cel al daunelor morale.

Motivul de casare reţinut de instanţa de recurs în considerentele deciziei se referă la faptul că instanţa de apel nu a făcut o analiză a culpei victimei în producerea accidentului fiind necesar a se stabili cu exactitate circumstanţele producerii accidentului din perspectiva existenţei unei culpe comune în producerea accidentului, instanţa de casare apreciind că se impune cu necesitate administrarea tuturor probelor necesare în vederea obţinerii unei opinii a unui specialist care să stabilească dinamica producerii accidentului.

Motivul de casare avut în vedere de instanţă a făcut de prisos examinarea criticii privind cuantumul daunelor morale, instanţa de recurs precizând în considerentele deciziei că aceasta nu se mai impune a fi analizată în raport de soluţia pronunţată, determinarea, în rejudecare, a cuantumului daunelor morale urmând a se stabili conform Normelor CSA nr. 14/2011, dar într-un context factual reconfigurat prin probatorii noi.

Din aceste raţiuni, aserţiunile recurentului potrivit cărora prin decizia de casare instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la despăgubirile acordate, suma stabilită cu titlu de daune morale de prima instanţă de apel intrând în puterea de lucru judecat, apar ca fiind lipsite de fundament.

Trimiterile pe care recurentul le face în cadrul acestei critici la raportul de expertiză, la planşele foto şi la declaraţiile de martor nu pot fi asimilate unor critici de nelegalitate, astfel că nu pot forma obiect de analiză din perspectiva exigenţelor impuse de art. 488 C. proc. civ.

Cea de-a treia critică vizează încălcarea de către Curtea de apel a normelor de drept şi a celor de procedură prin soluţia de întoarcere a executării silite.

Redând dispoziţiile art. 724 C. proc. civ. recurentul consideră că întoarcerea executării silite poate fi dispusă doar într-un dosar având ca obiect executarea silită sau pe cale separată într-un nou dosar, neputând fi admisă o cerere privind întoarcerea executării în faza de judecată a apelului.

Apreciază recurentul că niciuna dintre variantele prevăzute de art. 724 C. proc. civ. nu poate fi aplicată în prezentul litigiu, pârâta neformulând contestaţie la executare silită pe calea unei acţiuni.

Această critică este nefondată pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 724 alin. (2) C. proc. civ. dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării această măsură se va dispune de instanţa care rejudecă fondul.

În speţă, în raport de existenţa deciziei nr. 1514 din 8 octombrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a achitat recurentului-reclamant contravaloarea a 250.000 Euro, în RON la cursul din ziua plăţii.

Ulterior această decizie a fost casată prin decizia nr. 1406/2016 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, împrejurare ce situează speţa în ipoteza reglementată de art. 724 alin. (2) C. proc. civ., textul de lege neimpunând, aşa cum susţine recurentul, condiţionări legate de termenul în care poate fi formulată o atare cerere, or de promovarea contestaţiei la executarea silită.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 497 C. proc. civ., constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 612 din 28 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 aprilie 2018.