Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1495/2018 AI generated

Service contract appeal over €10,000 and 306,279.94 RON fees held inadmissible; final judgment for unpaid fees upheld.

Case Number Decizia nr. 1495/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal (recurs) brought by the claimant against the Court of Appeal's decision of 24 April 2017, which had upheld the first-instance judgment; the first-instance ruling therefore remains final, having rejected the claimant's claim for contractual rescission and restitution and partially granted the defendant's counterclaim for €10,000 and 306,279.94 RON in fees under a service contract. The dispute concerned a service agreement for an EU-funded project, with the claimant alleging defective/non-performance and the defendant seeking unpaid fees; the court ruled that the appeal was inadmissible because, under Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 as in force at the time of the decision, the claim — valued by its principal head at 81,329.5 RON (below the 1,000,000 RON threshold) — was not subject to appeal, and the Constitutional Court's Decision No. 369/2017 declaring the threshold unconstitutional applied only prospectively to decisions rendered after its publication, not to the pre-existing final decision, per the legality of remedies principle under Article 129 of the Constitution and Article 457 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 483 din C. proc. civ, art. 1080 din C. civ, art. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ; Service contract appeal over €10,000 and 306,279.94 RON fees held inadmissible; final judgment for unpaid fees upheld: The dispute concerned a service agreement for an EU-funded project, with the claimant alleging defective/non-performance and the defendant seeking unpaid fees; the court ruled that the appeal was inadmissible because, under Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 as in force at the time of the decision, the claim — valued by its principal head at 81,329.5 RON (below the 1,000,000 RON threshold) — was not subject to appeal, and the Constitutional Court's Decision No. 369/2017 declaring the threshold unconstitutional applied only prospectively to decisions rendered after its publication, not to the pre-existing final decision, per the legality of remedies principle under Article 129 of the Constitution and Article 457 of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
service contract value in dispute civil judgment counterclaim legal fees e-justice

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 250/2017
Prin decizia civilă nr. 250/2017 din 24 aprilie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelurile declarate de apelantele S.C.
Decizia nr. 369/2017
Revision to overturn contradictory pension ruling time-barred after one-month deadline from pronouncement.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural basis for rejecting the appeal as inadmissible in the filter procedure.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2015, la data de 1 iulie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se constate îndeplinirea condiţiilor de la art. VII.2.7 din contractul de prestări servicii nr. x/27.04.2011 şi, implicit, exonerarea reclamantei de obligaţiile de plată reglementate de art. V din acelaşi contract; să se constate rezilierea contractului nr. x/27.04.2011 ca urmare a neexecutării şi a executării defectuoase de către pârâtă a obligaţiilor sale contractuale; să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a modului defectuos de îndeplinire şi, respectiv ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate, în valoare de 5.434.631,47 RON, compus din 36.276,5 RON reprezentând parte din tranşa I din onorarul achitat de către reclamantă pârâtei în temeiul contractului şi 5.398.354,97 RON reprezentând contravaloarea ajutorului financiar pe care reclamanta l-a pierdut ca efect al neîndeplinirii şi, respectiv a îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor pârâtei asumate prin contract, respectiv echivalentul a 60% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului "Achiziţie de utilaje pentru dezvoltarea activităţii la S.C. A. SRL", precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate disp. art. 942 şi urm. C. civ., art. 4 şi urm. din Legea nr. 346/2004, art. 1 şi urm. şi art. 14 din Anexa la Ordinul nr. 477/2008, Ghidul solicitantului aferent (POS CCE) 2007-2013.

Prin notele scrise depuse la fila x reclamanta a precizat faptul că solicită a se reţine spre judecare capătul de cerere privind rezilierea contractului nr. x/27.04.2011, precizând că nu înţelege să timbreze celelalte petite formulate prin cererea de chemare în judecată.

Instanţa a luat act de această precizare prin încheierea de şedinţă din 16 februarie 2016, când reprezentanta reclamantei a arătat că înţelege să susţină petitul 2 şi 3 liniuţa întâi din cererea de chemare în judecată, respectiv rezilierea contractului în litigiu şi restituirea prestaţiei efectuate în temeiul acestuia, respectiv a sumei de 36.276,5 RON reprezentând parte din tranşa I din onorariul achitat de către reclamantă pârâtei, restul cererii de chemare în judecată, raportat la disp. art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind anulată.

La data de 2 decembrie 2015, pârâta S.C. B. S.R.L. a depus la dosar cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la achitarea sumei de 10.000 euro, în angajarea răspunderii contractuale pentru contractul de prestări servicii nr. x/27.04.2011, respectiv a pct. 2.1 din art. V; obligarea pârâtei la plata a 50% din onorariul rezultat conform art. V alin. (1), respectiv a sumei de 306.274,94 RON, în angajarea răspunderii contractuale pentru acelaşi contract, precum şi la plata sumei rămase până la acoperirea totalului de 612.559,88 RON reprezentând 10% din valoarea proiectului, în angajarea răspunderii contractuale în temeiul pct. 3.3 din art. V şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii contractuale, fiind invocate disp. art. 1270 noul C. civ. şi art. 1350 alin. (1) noul C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 631/2016 din 8 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

A fost admisă în parte cererea reconvenţională, formulată de pârâta - reclamantă reconvenţional S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă reconvenţional S.C. A. S.R.L. şi, în consecinţă:

A fost obligată reclamanta - pârâtă reconvenţional S.C. A. S.R.L. să-i plătească pârâtei - reclamantă reconvenţional S.C. B. S.R.L. contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 10.000 euro, precum şi suma de 306.279,94 RON, cu titlu de onorariu, stabilit conform contractului de prestări servicii nr. x din 27 aprilie 2011.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, restul cererii reconvenţionale.

Totodată, a fost obligă reclamanta - pârâtă reconvenţional S.C. A. S.R.L. la plata în favoarea pârâtei - reclamantă reconvenţional S.C. B. S.R.L. a sumei de 8.610,92 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 250/2017 din 24 aprilie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelurile declarate de apelantele S.C. A. S.R.L. BRAŞOV şi S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 631, pronunţată la data de 8 martie 2016 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime.

La data de 8 august 2017, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 250/2017 din 24 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în esenţă, admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 498 şi 501 din C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs; respingerea în totalitate a cererii reconvenţionale formulată de către intimata B. S.R.L., ca urmare a rejudecării cauzei, subsecvent admiterii recursului formulat de A.; rejudecarea cauzei în fond şi admiterea cererii de chemare in judecata formulata şi, pe cale de consecinţă, constatarea rezilierii Contractului nr. x/27.04.2011 încheiat intre părţile litigante, din culpa intimatei, ca urmare a rejudecării cauzei, subsecvent admiterii recursului formulat de A.; obligarea intimatei la plata de despăgubiri in valoare de 36.276,5 RON reprezentând Transa I din preţul Contractului nr. x/27.04.2011, achitată de către recurentă intimatei conform documentelor ataşate la Anexa nr. 11 la cererea de chemare in judecată formulata de către recurentă, cu cheltuieli de judecată în primă instanţa, apel şi recurs.

În preambulul motivelor de recurs, având în vedere lipsa menţiunilor privind calea de atac din cadrul deciziei atacate, recurenta-reclamantă a susţinut că această hotărâre este susceptibilă de recurs în temeiul art. 457 coroborat cu art. 483 din C. proc. civ.. În cadrul prezentului dosar intimata B. S.R.L. a formulat împotriva recurentei A. o pretenţie în valoare totală de 612.559,88 RON şi 10.000 Euro, astfel încât condiţia de admisibilitate a recursului, constând in valoarea minimă a litigiului evaluabil in bani de 500.000 RON, este îndeplinită, a menţionat recurenta-reclamantă.

Recurenta-reclamantă a susţinut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi conţine motive contradictorii. In acest sens s-a subliniat că, din cele 39 de pagini ale hotărârii atacate, primele 36 de pagini sunt doar relatări ale susţinerilor părţilor în litigiu, motivarea efectivă a instanţei de apel fiind cuprinsă exclusiv în cadrul paginilor 37-38, fiind complet contradictorie şi confuză, având în vedere probatoriul administrat în cauză.

Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. In acest sens s-a apreciat că instanţa nu a făcut o corectă aplicare a art. 1080 din C. civ., în virtutea căruia pentru a stabili daca intimata B. S.R.L. şi-a îndeplinit în mod complet obligaţiile instanţa ar fi trebuit să stabilească etalonul bunului proprietar. S-a mai arătat că instanţa de apel a făcut o aplicare neunitară a principiului potrivit căruia necunoaşterea legii nu poate fi invocată de către părţi în susţinerea apărării lor, în sensul că a aplicat acest etalon doar recurentei nu şi intimatei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut, în sinteză, că instanţa de apel a respins apelul pe care l-a formulat, fără a analiza susţinerile sale şi fără niciun fel de înlăturare a motivelor sale de apel. În acest sens, recurenta a susţinut că a identificat două lucruri care s-au cerut şi asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat, respectiv: lipsa calificării naturii contractului, de diligenţă ori de rezultat, lipsa analizei conţinutului contractului şi lipsa analizei obligaţiilor prestatorului.

Recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că recursul este admisibil şi că se impune admiterea acestuia, având în vedere că în hotărârea pronunţată de către instanţa de apel nu se regăseşte măcar vreun minim de motivare referitor la aspectele susţinute în cadrul apelului pe care l-a declarat.

Prin întâmpinarea transmisă prin poştă la 29 noiembrie 2017, intimata-pârâtă B. S.R.L., după expunerea situaţiei de fapt, a prezentat apărările sale în raport de motivele de recurs dezvoltate de recurenta-reclamantă, solicitând, în esenţă, respingerea recursului formulat, cu cheltuieli de judecată.

Cu titlu prealabil a invocat excepţia tardivităţii recursului, având în vedere dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 181 alin. (1) pct. 2 din acelaşi cod, arătând în acest sens că decizia recurată a fost comunicată recurentei la 19 iulie 2017, iar aceasta a înregistrat recursul la 11 august 2017, deşi conform normelor procedurale avea obligaţia să înregistreze calea de atac cel târziu la 4 august 2017.

De asemenea, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului susţinând, în sinteză, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În cazul în care se vor respinge excepţiile invocate, intimata-pârâtă a solicitat recalificarea acestora ca apărări de fond.

Totodată, a precizat că, în baza art. 493 C. proc. civ., îşi exprimă acordul ca dosarul să fie soluţionat de către completul de filtru.

Prin răspunsul la întâmpinare, transmis prin fax la 19 decembrie 2017, recurenta-reclamantă a solicitat, în esenţă, înlăturarea susţinerilor intimatei ca fiind nefondate.

Prin cererea depusă la 2 noiembrie 2017, recurenta-reclamantă a învederat instanţei că A. S.R.L. este societate în insolvenţă, împotriva acesteia fiind deschisă procedura prin sentinţa civilă nr. 956/SIND/06.09.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2017. La dosar nu a fost depusă, din partea administratorului judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L., cerere de însuşire a recursului declarat de recurenta-reclamantă.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă cererea formulată de petenta S.C. A. S.R.L. privind restituirea taxei judiciare de timbru, stabilite în cadrul recursului declarat de către aceeaşi parte împotriva deciziei civile nr. 250/2017 din 24 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 februarie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., faţă de acest raport depunând, la 12.03.2018, punct de vedere recurenta-reclamantă.

În cadrul acestui punct de vedere, recurenta-reclamantă a arătat că recursul este admisibil, susţinând, că inadmisibilitatea recursului pentru argumentul că valoarea obiectului pretenţiilor ce fac obiectul cererii reconvenţionale nu conduce la admisibilitatea căii de atac a recursului este greşită pentru trei argumente.

Astfel, s-a susţinut, în sinteză, admisibilitatea căii de atac a recursului prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, prin prisma unicităţii căii de atac atunci când hotărârea soluţionează cereri principale şi incidentale şi prin prisma art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Concluzionând, recurenta a arătat că invocă interpretarea legii în litera şi spiritul ei, subliniind că: litera legii - art. 460 alin. (3) C. proc. civ. - conduce la admisibilitatea căii de atac a recursului după valoarea cererii incidentale reprezentate de cererea reconvenţională; spiritul legii - art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - conduce la admisibilitatea căii de atac a recursului după valoarea uneia/oricăreia dintre "cererile" cu care instanţa a fost învestită, anume după valoarea cererii reconventionale.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prevede că "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Art. 101 din C. proc. civ. prevede că:

"(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii. (2) Aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept".

Se reţine că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 iulie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.: 1) să se constate îndeplinirea condiţiilor de la art. VII.2.7 din contractul de prestări servicii nr. x/27.04.2011 şi, implicit, exonerarea reclamantei de obligaţiile de plată reglementate de art. V din acelaşi contract; 2) să se constate rezilierea contractului nr. x/27.04.2011 ca urmare a neexecutării şi a executării defectuoase de către pârâtă a obligaţiilor sale contractuale; 3) să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a modului defectuos de îndeplinire şi, respectiv ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate, în valoare de 5.434.631,47 RON, compus din 36.276,5 RON reprezentând parte din tranşa I din onorarul achitat de către reclamantă pârâtei în temeiul contractului şi 5.398.354,97 RON reprezentând contravaloarea ajutorului financiar pe care reclamanta l-a pierdut ca efect al neîndeplinirii şi, respectiv a îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor pârâtei asumate prin contract, respectiv echivalentul a 60% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului "Achiziţie de utilaje pentru dezvoltarea activităţii la S.C. A. SRL".

Se constată că hotărârea recurată este pronunţată într-o cerere evaluabilă în bani, respectiv cererea, astfel cum a fost precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care aceasta a solicitat rezilierea contractului nr. x/27.04.2011 şi restituirea prestaţiei efectuate în temeiul acestuia, respectiv a sumei de 36.276,5 RON reprezentând parte din tranşa I din onorariul achitat de către reclamantă pârâtei, restul cererii de chemare în judecată, raportat la disp. art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind anulată, conform încheierii din 16 februarie 2016.

În speţă, se constată că reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată având drept capăt principal de cerere, rezilierea contractului nr. x/27.04.2011, celelalte petite fiind capete de cerere accesorii.

Se reţine că valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, respectiv rezilierea contractului nr. x/27.04.2011 se situează la nivelul sumei de 17.500 Euro, respectiv 81.329,5 RON, calculat la cursul EUR/LEU de 4,4685 RON la 1 iulie 2015, data cererii de chemare în judecată.

Se mai constată că, la data de 2 decembrie 2015, intimata S.C. B. S.R.L. a formulat o cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la achitarea sumei de 10.000 euro, în angajarea răspunderii contractuale pentru contractul de prestări servicii nr. x/27.04.2011, respectiv a pct. 2.1 din art. V; obligarea pârâtei la plata a 50% din onorariul rezultat conform art. V alin. (1), respectiv a sumei de 306.274,94 RON, în angajarea răspunderii contractuale pentru acelaşi contract, precum şi la plata sumei rămase până la acoperirea totalului de 612.559,88 RON reprezentând 10% din valoarea proiectului, în angajarea răspunderii contractuale în temeiul pct. 3.3 din art. V şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, se reţine că cererea reconvenţională formulată de S.C. B. S.R.L. constă în pretenţii băneşti în valoare totală de 657.163,88 RON, compusă din 612.559,88 RON şi 44.604 RON (contravaloarea sumei de 10.000 Euro, calculată la cursul EUR/LEU de 4,4604 RON la 2 decembrie 2015, data cererii reconvenţionale).

Faţă de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 redate anterior, nu poate fi primită susţinerea recurentei-reclamante în sensul că, întrucât intimata B. S.R.L. a formulat împotriva recurentei A. o pretenţie în valoare totală de 612.559,88 RON şi 10.000 Euro, este îndeplinită condiţia de admisibilitate a recursului constând in valoarea minimă a litigiului evaluabil în bani de 500.000 RON.

Aşadar, din argumentele expuse mai sus, prin raportare la valoarea cererii de chemare în judecată arătată în capătul principal de cerere, formulate de A. şi la valoarea cererii reconvenţionale formulate de B. S.R.L., reiese că litigiul se situează sub pragul valoric de 1.000.000 RON impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În acest context, trebuie menţionat că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

Curtea Constituţională a României a statuat că "efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

Or, în speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 24 aprilie 2017, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României.

Prin urmare, raportat la Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, potrivit căreia sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, decizia atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În condiţiile în care acestea sunt considerentele pentru care în raportul întocmit în cauză s-a reţinut că recursul este inadmisibil, susţinerile recurentei-reclamante exprimate în punctul de vedere la raport nu pot fi primite.

Trebuie reamintit că decizia recurată a fost pronunţată, în faza procesuală a apelului, la data de 24 aprilie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017 şi că pragul valoric pentru exercitarea recursului impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, se raportează la nivelul valorii de 1.000.000 RON şi nu la valoarea de 500.000 RON, cum eronat susţine recurenta.

Este adevărat că cererea reconvenţională formulată de S.C. B. S.R.L. constă în pretenţii băneşti în cuantum total de 657.163,88 RON, aceasta fiind superioară valorii de 500.000 RON, însă nu acesta este pragul valoric pentru exercitarea recursului, în vigoare la data pronunţării deciziei recurate.

În speţă, până la data soluţionării definitive a cauzei - 24 aprilie 2017, textul legal incident s-a bucurat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv soarta litigiului şi, prin urmare, norma legală cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 produce efecte juridice cu privire la procesele care au fost soluţionate printr-o hotărâre definitivă anterior datei publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial, respectiv anterior datei de 20 iulie 2017.

De asemenea, este de reţinut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 250/2017 din 24 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.