Negative Jurisdictional Conflict Resolved: Cluj-Napoca Court Prevails in Wage Garnishment Challenge

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca în data de 09.09.2016, sub nr. x/2016, contestatorul A. a chemat-o în judecată pe intimata B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea contestaţiei, anularea titlului executoriu şi desfiinţarea executării silite desfăşurate în dosarul execuţional nr. x/2012 al BEJ C., suspendarea provizorie şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei, constatarea nulităţii absolute a clauzelor cuprinse la punctele 5-8 din contractul de credit bancar nr. 797/08.12.2016 şi anularea clauzei nr. 9, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat, în esenţă, că nu a avut cunoştinţă de cesiunea de creanţă ivită ulterior derulării contractului de credit. A mai susţinut că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, precum şi faptul că cererea de executare este informă, părţile neavând calitate procesuală activă şi pasivă, titlul executoriu conţinând clauze lovite de nulitate absolută, întreaga executare fiind nelegală.

Contestatorul a formulat cerere de renunţare la judecarea cererii de suspendare provizorie până la soluţionarea cererii de suspendare precum şi la cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În drept, a invocat art. 711 C. proc. civ.

Intimata nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 16.12.2016, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială, iar prin sentinţa nr. 10858/2016, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 30.12.2016, iar la termenul de judecată datat 20.04.2017, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tulcea. Prin sentinţa nr. 1452/2017, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Focşani la data de 03.07.2017.

La termenul de judecată din data de 28.09.2017, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială. Prin sentinţa civilă nr. 6322 din 28.09.2017, Judecătoria Focşani a admis excepţia invocată şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tecuci la data de 07.11.2017. La termenul de judecată din 13.12.2017, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tecuci.

Prin încheierea din 13.12.2017 Judecătoria Tecuci şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea Judecătoriei Focşani, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat Curţii de Apel Galaţi spre soluţionare.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:

În soluţionarea excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tecuci, instanţa a reţinut că, relevantă pentru fixarea competenţei este data sesizării executorului cu cererea de executare silită formulată de creditor, respectiv 30.11.2011, când în vigoare erau dispoziţiile procedurale ale art. 373 alin. (2) vechiul C. proc. civ. care stabileau competenţa teritorială a instanţei de executare ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Aşa cum a statuat şi instanţa supremă prin Decizia nr. 145 din 17 ianuarie 2014 pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect conflict negativ de competenţă, instanţa de executare este instanţa de la sediul/domiciliul debitorului, regulă ce se fundamentează pe o prezumţie simplă, în sensul că la sediul sau domiciliul debitorului se află bunurile acestuia care vor fi sau nu susceptibile de a fi supuse executării silite, însă această prezumţie fiind una juris tantum, poate fi răsturnată prin dovedirea împrejurării că debitorul deţine bunuri ce pot fi supuse executării silite în circumscripţia altei judecătorii decât cea de la domiciliul/sediul acestuia.

Din verificările efectuate în baza de date DEPABD rezultă că debitorul a avut domiciliul în Mun. Tecuci în perioada 13.02.2008-11.11.2008, iar din 11.11.2008 până în 11.05.2012, debitorul a avut domiciliul în Mun. Focşani.

Mai mult decât atât, din dosarul de executare rezultă că executorul judecătoresc a efectuat verificări cu privire la bunurile deţinute de debitor pe raza Mun. Tecuci, Primăria Tecuci arătând că debitorul nu figurează cu bunuri mobile sau imobile pe raza teritorială a oraşului Tecuci. De asemenea, din dosarul de executare nu rezultă că debitorul figurează ca realizând venituri pe raza Mun. Tecuci.

Competenţa teritorială fiind exclusivă, deci de ordine publică, nu poate fi lăsată la alegerea părţilor, astfel că faptul că executorul judecătoresc a sesizat Judecătoria Tecuci cu o cerere de încuviinţare a executării silite, arătând în mod eronat faptul că domiciliul debitorului este în Tecuci, cerere care a fost admisă, nu determină competenţa instanţei şi pentru incidentele ivite pe parcursul executării silite, motiv pentru care instanţa a apreciat că excepţia invocată este întemeiată.

Faţă de dispoziţiile legale anterior citate şi având în vedere împrejurarea că la momentul demarării executării silite, contestatorul domicilia pe raza municipiului Focşani, unde se prezumă că deţine bunuri sau realizează venituri, instanţa a apreciat că Judecătoria Focşani este competentă de a soluţiona contestaţia formulată.

Prin sentinţa civilă nr. 5/F/CC din 11 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016, a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei civile formulată de contestatorul A. in contradictoriu cu intimaţii B. prin mandatar D. şi BEJ C., având ca obiect "contestaţie la executare" în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Scopul formulării contestaţiei este de anulare a tuturor formelor de executare din dosarul de executare 238/2012 al BEJ C. şi de constatare a nulităţii absolute a clauzelor cuprinse la pct. 5-8 din contractul de credit bancar 797/2006.

În speţă, prin încheierea de încuviinţare a executării silite din 15.02.2012 pronunţată de Judecători Tecuci în dosarul nr. x/2012 instanţa a încuviinţat executarea silită a debitorului A. în baza titlului executoriu, reprezentat de contractul de credit x/2006 dintre debitor şi E..

Prin adresa de înfiinţare poprire din 10.08.2016 s-a solicitat indisponibilizarea sumei de 53.031,94 RON. Adresa a fost emisă către F. S.A., cu sediul în Bucureşti, Calea x.

Potrivit evidenţelor M.A.I. debitorul până în noiembrie 2008 a domiciliat în Tecuci, jud. Galaţi, din noiembrie 2008 până în iunie 2014 în Focşani, jud. Vrancea, iar din iunie 2014 până în prezent, în Cluj Napoca.

Curtea de Apel Galaţi a reţinut că prezentei cauze îi sunt incidente dispoziţiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, potrivit cu care:

"contestaţia se introduce la instanţa de executare", acest articol reglementând competenţa materială a instanţelor în soluţionarea contestaţiilor la executare propriu-zise.

Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care:

"Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Or, pentru cazul de faţă niciuna dintre părţi şi nici instanţa nu a identificat vreo dispoziţie legală derogatorie de la aplicarea dispoziţiei legale sus-indicate.

Pentru satisfacerea creanţei creditoarei prin poprire, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că devin aplicabile dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. care prevăd că:

"poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit".

Prin urmare, creditorul, alegând calea popririi pentru executarea silită, instanţa competentă este instanţa de la domiciliul sau sediul debitorului, ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit, adică Judecătoria Cluj Napoca sau Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Competenţa materială, dar şi teritorială a instanţei de executare astfel cum aceasta este stabilită prin articolele de drept la care s-a făcut referire mai sus, este reglementată de dispoziţiile imperative, de la care părţile nu pot deroga, iar Curtea de Apel Galaţi este chemată să soluţioneze conflictul de competenţă dintre Judecătoria Tecuci şi Judecătoria Focşani.

Or, faţă de considerentele de mai sus s-a constatat că în mod greşit Judecătoria Tecuci şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Focşani, drept pentru care, a fost stabilită competenţa în favoarea Judecătoriei Tecuci, în funcţie de competenţa prezentei instanţe de a dispune.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tecuci sub nr. x/2016*.

Instanţa, faţă de considerentele regulatorului de competenţă, raportat şi la faptul că în cazul contestaţiei la executare, competenţa este una exclusivă, de la care nu se poate deroga, a invocat, din oficiu, în şedinţa din 7 martie 2018, excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Tecuci.

Prin sentinţa civilă nr. 500/2018 din 7 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Tecuci, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile "contestaţie la executare silită", promovată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata B., prin mandatar D., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare acestui conflict.

În fundamentarea acestei sentinţe, Judecătoria Tecuci a reţinut următoarele:

Având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile, potrivit căruia legea civilă se aplică numai situaţiilor ivite după adoptarea sa, iar nu şi situaţiilor trecute, precum şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 (legea de punere în aplicare a noului cod), cu modificările ulterioare, instanţa a reţinut că dispoziţiile Noului C. proc. civ. se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noii reglementari.

În soluţionarea excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tecuci, instanţa a reţinut că, relevantă pentru fixarea competenţei este data sesizării executorului cu cererea de executare silită formulată de creditor, respectiv 30.11.2011, când în vigoare erau dispoziţiile procedurale ale art. 373 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 care stabileau competenţa teritorială a instanţei de executare ca fiind a judecătoriei în circumscripţia căreia se va face executarea.

Instanţa a reţinut că, din verificările efectuate în baza de date DEPABD rezultă că debitorul a avut domiciliul în mun. Tecuci în perioada 13.02.2008-11.11.2008, iar din 11.11.2008 până în 11.05.2012, debitorul a avut domiciliul în Mun. Focşani, iar din 11.05.2012 până în prezent, contestatorul are domiciliul în Cluj-Napoca.

Mai mult decât atât, din dosarul de executare rezultă că executorul judecătoresc a efectuat verificări cu privire la bunurile deţinute de debitor pe raza mun. Tecuci, Primăria Tecuci arătând că debitorul nu figurează cu bunuri mobile sau imobile pe raza teritorială a oraşului Tecuci. De asemenea, din dosarul de executare nu rezultă că debitorul figurează ca realizând venituri pe raza mun. Tecuci.

Totodată, din dosarul de executare silită rezultă că la data de 10.08.2016 a fost înfiinţată poprirea asupra drepturilor salariale pe care debitorul le realiza ca angajat al F. S.A.. cu sediul în Sector 4 Bucureşti.

Prin urmare, având în vedere că executarea silită a îmbrăcat forma popririi şi că în doctrina şi practica judiciară întemeiată pe dispoziţiile C. proc. civ. din 1865 s-a stabilit că competenţa de a soluţiona contestaţiile la executare, în această situaţie, revine judecătoriei de la domiciliul debitorului, aceasta fiind locul în care debitorul realizează venituri sau judecătoriei de la sediul terţului poprit.

Faţă de aceste considerente, instanţa a apreciat că Judecătoria Cluj-Napoca era competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

Competenţa teritorială fiind exclusivă, deci de ordine publică, nerespectarea acesteia atrăgând nulitatea, astfel că instanţa a apreciat că nu este competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare formulată, debitorul neavând domiciliul pe raza de competenţă a Judecătoriei Tecuci, nu deţine bunuri în raza de competenţă a acestei instanţei. De asemenea, nici sediul terţului poprit nu se află pe raza de competenţă a Judecătoriei Tecuci.

Faptul că executorul judecătoresc a sesizat Judecătoria Tecuci cu o cerere de încuviinţare a executării silite, arătând în mod eronat faptul că domiciliul debitorului este în Tecuci, cerere care a fost admisă, nu determină competenţa instanţei şi pentru incidentele ivite pe parcursul executării silite, motiv pentru care instanţa a stabilit că excepţia invocată este întemeiată.

Faţă de dispoziţiile legale anterior citate şi având în vedere împrejurarea că domiciliul debitorului la momentul înfiinţării popririi se afla la Cluj-Napoca, aceasta fiind locul unde realizează venituri, instanţa apreciază că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă de a soluţiona contestaţia formulată.

Instanţa a apreciat că nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a regulatorului de competenţă pronunţat de Curtea de Apel Galaţi, având în vedere considerentele acestei sentinţe, precum şi faptul că la acest moment, instanţa a constatat conflictul de competenţă raportat la o altă instanţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Cluj Napoca şi Judecătoria Tecuci, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, pentru următoarele considerente:

Se reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca în data de 09.09.2016, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 711 C. proc. civ., admiterea contestaţiei, anularea titlului executoriu şi desfiinţarea executării silite desfăşurate în dosarul execuţional nr. x/2012 al BEJ C..

Cum cererea de executare silită a fost formulată de creditor, anterior datei de 15 februarie 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte reţine că, în speţă, prin încheierea de încuviinţare a executării silite din 15.02.2012 pronunţată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. x/2012 instanţa a încuviinţat executarea silită a debitorului A. în baza titlului executoriu, reprezentat de contractul de credit x/2006 dintre debitor şi E..

Potrivit evidenţelor M.A.I. debitorul A. până în noiembrie 2008 a domiciliat în Tecuci, jud. Galaţi, din noiembrie 2008 până în iunie 2014 în Focşani, jud. Vrancea, iar din iunie 2014 până în prezent, în Cluj Napoca.

Din dosarul de executare nr. 238/2012 al BEJ C. rezultă că executorul judecătoresc a efectuat verificări cu privire la bunurile deţinute de debitor pe raza mun. Tecuci, Primăria Tecuci arătând că debitorul nu figurează cu bunuri mobile sau imobile pe raza teritorială a oraşului Tecuci. De asemenea, din dosarul de executare nu rezultă că debitorul figurează ca realizând venituri pe raza mun. Tecuci.

Totodată, din dosarul de executare silită rezultă că la data de 10.08.2016 a fost înfiinţată poprirea asupra drepturilor salariale pe care debitorul le realiza ca angajat al F. S.A.. cu sediul în Sector 4 Bucureşti.

Faţă de cele expuse anterior, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestaţia la executarea silită efectuată prin poprire.

Se reţine că pentru determinarea instanţei de executare trebuie să se ţină seama de modalitatea prin care se realizează executarea silită şi că, în condiţiile în care obiectul contestaţiei la executare îl constituie executarea silită prin poprire, instanţa de executare este fie judecătoria de la domiciliul debitorului, fie judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află situat sediul terţului poprit.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. de la 1865 instanţa de executare se determină prin raportare la locul unde se face executarea, care poate fi diferit, în funcţie de modalitatea în care se face executarea.

În cauză fiind aplicabile dispoziţiile din C. proc. civ. (1865), prin raportare la data sesizării organului de executare de către creditor, determinarea instanţei competente, şi anume, a instanţei de executare, se face prin aplicarea dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ. (1865), raportat la art. 373 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. (1865).

Potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

În conformitate cu prevederile art. 373 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de executare judecă contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit. În consecinţă, numai creditorul este cel care are un drept de alegere, dar exclusiv fie în persoana executorului judecătoresc de la sediul ori domiciliul debitorului fie în persoana executorului judecătoresc de la sediul ori domiciliul terţului poprit.

Totodată, se reţine că, în doctrina şi practica judiciară întemeiată pe dispoziţiile C. proc. civ. din 1865 în cazul contestaţiei la executarea silită efectuată prin poprire, competenţa de a soluţiona aceste contestaţii revine judecătoriei de la domiciliul debitorului, aceasta fiind locul în care debitorul realizează venituri sau judecătoriei de la sediul terţului poprit.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că domiciliul debitorului la momentul înfiinţării popririi se afla la Cluj-Napoca, precum şi faptul că soluţionarea contestaţiei la executare prin poprire a fost dată de legiuitor, prin dispoziţii imperative, în competenţa exclusivă a instanţei de executare, Judecătoria Cluj Napoca este competentă în soluţionarea prezentei contestaţii.

În raport de prevederile legale menţionate, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.