Drug trafficking conviction; sufficiency of informant purchase evidence and minimum statutory sentencing

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, prin sentința penală nr. 292 din 1 martie 2004 a condamnat-o pe inculpata F.L. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 5 martie 2002 la 20 februarie 2003 și a constatat că inculpata este arestată în altă cauză.

În baza art. 17 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 a confiscat de la inculpată 3,96 gr. heroină și suma de 3.130.000 lei.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în urma denunțului formulat de martorul C.B., la data de 5 martie 2002, au fost marcate trei bancnote de câte 100.000 lei cu creion fluorescent, iar martorul s-a deplasat la adresa din strada Livezilor, unde a cumpărat de la inculpata F.L., 2 doze de heroină.

În urma percheziției domiciliare, la adresa de mai sus, au fost găsite inculpata și martorele P.G., Z.I. și P.L. În buzunarul stâng al unei bluze de trening ce aparținea inculpatei s-au găsit un tub de medicamente, în care se aflau 4 pliculețe cu substanță pulverulentă de culoare bej, și suma de 1.430.000 lei în care se include și cele 3 bancnote marcate. După ușă a fost găsit un tub de medicamente conținând alte 41 pliculețe cu substanță pulverulentă.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică, unele din probe conțin heroină pură, altele heroină în amestec cu cofeină.

Apelul declarat de inculpată care a solicitat în principal să fie achitată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că nu ea este autoarea faptei a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 369 din 19 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Nemulțumită și de această hotărâre, în termenul legal, prin cererea trimisă din penitenciar, inculpata a declarat recurs.

A cerut casarea sentinței și deciziei și în principal achitarea, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei pe care o consideră excesivă.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt corectă, au dat o încadrare juridică legală faptei săvârșite de inculpată, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată ținând seama de criteriile, prevăzute în art. 72 C. pen.

Inculpata a negat săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, în sensul că se ocupa de vânzarea de heroină și a încercat să se disculpe invocând faptul că este consumatoare de droguri și că în ziua respectivă se afla în vizită la soacra sa P.L.

Apărarea inculpatei a fost înlăturată motivat de prima instanță. Astfel, s-a avut în vedere că așa cum însăși inculpata a declarat la primele audieri, în garsoniera respectivă locuiește ea împreună cu concubinul O.F., fiul martorei P.G., așa încât nu putea să se afle în vizită în garsoniera în care locuiește.

Martorul C.B. cel care a denunțat-o pe inculpată, a cumpărat drogurile de la aceasta și la recunoașterea din grup a indicat-o pe F.L. și nu altă persoană . Acest lucru este relatat și de martora asistentă A.G., care a declarat că martorul a indicat-o pe inculpată fără ezitare.

În fine martora P.G. audiată numai în cursul urmăririi penale, deoarece între timp a plecat în Spania la muncă, a declarat că în ziua în care au venit polițiștii și efectuat percheziția în garsoniera ocupată de inculpată și concubinul acesteia, se afla în vizită cu alte două femei și fumau țigări cu droguri. Despre drogurile găsite la percheziție a arătat că este sigură că aparțin fiului său O.F. și că în mai multe rânduri le-a cerut inculpatei și fiului său să nu mai vândă droguri dar aceștia nu au ascultat-o.

Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de articolul 2 alin. (2) din Legea 143/2000, de pericolul social al faptei și făptuitoarei care pusă în fața unor probe de netăgăduit a negat săvârșirea faptei, Curtea apreciază că pedeapsa de 10 ani închisoare situată la limita minimului special nu este exagerată, astfel că și sub acest aspect recursul este nefondat.

Urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 5 martie 2002 la 20 februarie 2003 și se va constata că inculpata este arestată în altă cauză.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata F.L., împotriva deciziei penale nr. 369 din 19 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive de la 5 martie 2002 la 20 februarie 2003.

Constată că inculpata este arestată în altă cauză.

Obligă recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2004.