Denial of extraordinary annulment for failure to recognize omission of cassation grounds where legal reasoning addressed substantive tardiness and reinstatement arguments

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 1718 din 21 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1600/Ap din 14 noiembrie 2016 şi a încheierii din 9 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că în raport cu criticile formulate, motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Înalta Curte a respins criticile recurentei cu privire la motivul de recurs formulat împotriva încheierii din 9 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă, constatatând că, prin această încheiere, instanţa de apel, în practicaua încheierii, a respins cererea de prorogare a pronunţării cu prioritate asupra cererii de suspendare, apreciind că este primordială legala sesizare, respectiv pronunţarea asupra excepţiei tardivităţii.

În raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că, în mod corect, instanţa de apel s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiei tardivităţii, întrucât nerespectarea termenului imperativ de declarare a căii de atac determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat în termenul legal. Or, prin constatarea decăderii este exclusă realizarea controlului judiciar a celorlalte aspecte invocate.

Cu privire la criticile invocate de recurenta-pârâtă ce vizează soluţia de respingere a cererii de repunere în termen şi a apelului ca fiind tardiv formulat, Înalta Curte a constatat că, instanţa de apel în mod corect a reţinut că nu există motive temeinic justificate, în sensul art. 186 C. proc. civ., pentru repunerea pârâtei S.C. A. S.R.L. în termenul de apel.

În acest context, Înalta Curte a apreciat că motivele temeinic justificate, care exclud orice culpă a părţii care nu a săvârşit în termen actul de procedură, trebuie să fie apreciate prin raportare la situaţia concretă a speţei.

Astfel, s-a reţinut că ipoteza comunicării sentinţei apelate apărătorului părţii, despre care se pretinde că nu ar mai fi avut împuternicire să o reprezinte, nu se încadrează în dispoziţiile art. 186 C. proc. civ. şi nu constituie prin ea însăşi un motiv temeinic justificat, de natură a împiedica partea să declare apelul în termen legal, în condiţiile în care partea nu a indicat o schimbare de domiciliu/sediu, nu a precizat că ar fi denunţat contractul de asistenţă juridică şi nu a solicitat expres comunicarea actelor de procedură, inclusiv a hotărârii, la altă adresă.

În consecinţă, Înalta Curte a reţinut că, în mod corect instanţa de apel a constatat că sentinţa civilă nr. 265 din 4 martie 2015 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată la sediul ales indicat de S.C. A. S.R.L., în lipsa unei cereri de la dosar cu privire la schimbarea locului de comunicare a actelor de procedură. Astfel, recurenta avea obligaţia de a aduce la cunoştinţă instanţei orice schimbare de domiciliu/sediu, sub sanţiunea neluării în seamă.

După evidenţierea dispoziţiilor art. 172 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că, întrucât "comunicarea" actelor de procedură se face tot la locul citării, noua adresă va fi folosită şi în acest scop, astfel că, în situaţia în care partea nu a comunicat instanţei adresa noului sediu/domiciliu, este aplicabilă sancţiunea neluării în seamă a schimbării domiciliului, ceea ce face ca actul procedural al instanţei, prin care hotărârea a fost comunicată la sediul ales indicat, să fie legal îndeplinit.

Înalta Curte a apreciat că, în mod just, instanţa de apel a reţinut că termenul de apel a început să curgă de la data comunicării sentinţei nr. 265 din 4 martie 2015 a Tribunalului Braşov la sediul ales de S.C. A. S.R.L., la avocat, respectiv la data de 5 iunie 2015, apelul fiind înregistrat la data de 3 octombrie 2016, deci cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii contestatoarea S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare şi cerere de revizuire, în cuprinsul cererii susţinând următoarele:

Referitor la recursul declarat împotriva încheierii de şedinţa din data de 09.11.2016, contestatoarea a susţinut, în sinteză, că instanţa de recurs a menţinut hotărârea instanţei de apel fără a se referi la motivele sale privind prioritatea suspendării şi respectiv la motivele sale de recurs, astfel că sunt incidente "dispoziţiile art. 503 alin. (3) din C. proc. civ..", respectiv instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele de casare pe care le-a invocat, înlocuind motivele sale de recurs cu motive proprii de menţinere a hotărârii atacate.

Autoarea căii extraordinare de atac a arătat că sunt incidente şi dispoziţiile art. 509 pct. 1 din C. proc. civ., având in vedere ca instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra lucrurilor pe care le-a cerut, respectiv asupra motivelor pe care le-a invocat.

După expunerea motivelor pentru care S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea cererii de apel şi prezentarea motivelor de recurs formulate faţă de respingerea cererii de suspendare, contestatoarea a susţinut că nici instanţa de apel şi nici instanţa de recurs nu s-au pronunţat asupra motivelor de suspendare şi de recurs invocate, stabilind criterii şi motive proprii pentru respingerea suspendării, fără a indica de ce aceste motive sunt superioare motivelor pe care societatea le-a invocat.

Referitor la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1600/Ap din 14 noiembrie 2016, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că primul motiv de recurs a fost tocmai faptul ca recurenta nu a contestat legalitatea comunicării, afirmând în mod deschis ca hotărârea a fost comunicata legal la sediul B., însă societatea recurentă din motive neimputabile nu a putut respecta termenul de apel de 30 de zile de la aceasta comunicare.

În acest context a arătat că instanţa de recurs a procedat în aceeaşi manieră ca şi instanţa de apel, ignorând motivele formulate pentru repunerea în termen şi stabilind acelaşi lucru, că legalitatea comunicării hotărârii exclude repunerea în termen.

Or, a susţinut contestatoarea, în cuprinsul cererii de recurs a arătat că tocmai această motivare este greşită şi se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., instanţa de recurs nepronunţându-se asupra acestei critici, astfel ca sunt incidente "dispoziţiile art. 503 alin. (3) din C. proc. civ..", precum si "dispoziţiile art. 509 pct. l din C. proc. civ..", având in vedere ca instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra lucrurilor cerute, respectiv asupra motivelor pe care le-a invocat - în esenţă că deşi hotărârea este comunicată legal, societatea nu a putut formula apelul în termenul legal din motive care nu îi sunt imputabile şi care nu au legătura cu legalitatea comunicării.

In acest sens, contestatoarea a reluat criticile aduse prin cererea de recurs cu privire la această motivare, rămase, în opinia sa, nesoluţionate de către instanţa de recurs, subliniind că argumentul instanţei de apel în sensul că hotărârea apelată a fost legal comunicată la data de 05.06.2015 este străin de natura cauzei (art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.) şi în acelaşi timp reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.), respectiv a dispoziţiilor art. 186 din C. proc. civ., care pleacă exact de la premisa comunicării legale şi de la pierderea termenului procedural care a curs şi s-a epuizat în mod valabil.

Contestatoarea a susţinut că reluarea de către instanţa de recurs a motivelor reţinute de instanţa de apel, fără o motivare proprie şi raportată la criticile sale reprezintă în realitate o nepronunţare asupra motivelor de recurs pe care le-a invocat.

De asemenea, a arătat că, în cuprinsul cererii de recurs a criticat motivarea instanţei de apel prin care s-a reţinut drept comunicare legală a hotărârii şi menţionarea de către un avocat ales pentru o alta cauză a hotărârii atacate cu apel în prezenta cauza, arătând ca hotărârea este rezultatul înţelegerii greşite a situaţiei de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri cu aplicarea greşita a legii (art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.).

Din această perspectivă, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat acest motiv de recurs, fiind incidente "dispoziţiile art. 503 alin. (3) din C. proc. civ.." (instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele de casare pe care le-a invocat), precum si "dispoziţiile art. 509 pct. 1 din C. proc. civ..".

Contestatoarea a solicitat să se remarce că, deşi comunicată legal la data de 05.06.2015, neluarea la cunoştinţă de această hotărâre nu este imputabilă societăţii, întrucât societatea a realizat demersurile în vederea realizării drepturilor sale legitime.

În continuare, contestatoarea a expus pe larg criticile formulate prin cererea de recurs, care în opinia acesteia, nu au fost analizate de instanţa de control judiciar, susţinând, astfel incidenţa "art. 503 alin. (3) din C. proc. civ..", precum şi dispoziţiile "art. 509 pct. 1 din C. proc. civ..".

A susţinut, în sinteză, că societatea contestatoare nu a putut îndeplini actele de procedură din motive obiective şi independente de voinţa sa, avocaţii angajaţi de societate acţionând împotriva legii şi împotriva intereselor sale legitime, astfel că, din acest motiv, apreciază că se află în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 186 din C. proc. civ., respectiv întârzierea depunerii cererii de apel s-a datorat unor motive temeinic justificate.

Pentru aceste motive, contestatoarea a solicitat să se remarce că hotărârea pronunţata de către instanţa de recurs nu a analizat motivele de recurs pe care le-a invocat, precum şi faptul că cererea sa pentru repunerea în termenul de apel este întemeiată, motiv pentru care se impune casarea hotărârii de respingere a cererii de repunere în termenul de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, atât sub aspectul cererii de repunere în termenul de apel cât şi sub aspectul subsecvent al respingerii cererii sale de apel ca tardivă.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 503 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 509 pct. 1 din acelaşi cod.

Intimatul a depus întâmpinare, la 27 februarie 2018, prin care a învederat că niciuna dintre cereri nu este timbrată şi, totodată, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi a cererii de revizuire.

Autoarea prezentului demers judiciar a depus, la 16 aprilie 2018, răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările intimatei, reluând, totodată, argumentele contestaţiei în anulare şi ale cererii de revizuire.

În şedinţa publică din 26 aprilie 2018, instanţa a dispus disjungerea cererii de revizuire şi formarea unui nou dosar pentru care s-a fixat termen la data de 20.09.2018; totodată, Înalta Curte a constatat că în dosarul de faţă instanţa a rămas învestită doar cu soluţionarea contestaţiei în anulare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiurile de drept incidente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, pentru considerentele ce urmează:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Conform alin. (2) al aceluiaşi articol hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

"1.hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia:

2.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3.instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."

Alin. (3) al art. 503 din C. proc. civ., prevede că " Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Faţă de dispoziţiile normative arătate rezultă că obiectul contestaţiei în anulare diferă în funcţie de motivele invocate în susţinerea acesteia şi că, în toate cazurile, obiectul contestaţiei îl formează hotărârile judecătoreşti definitive.

În speţă, deşi se indică dispoziţiile art. 503 alin. (3) din C. proc. civ., din motivele concrete expuse în conţinutul cererii rezultă că autoarea prezentului demers judiciar a invocat, în esenţă, omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivele de casare invocate, astfel încât textul legal incident îl constituie art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar Înalta Curte, în virtutea rolului activ şi în raport cu criticile formulate, a încadrat motivele de casare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., procedând la analiza acestora în baza textelor de lege aplicabile pricinii.

Este de menţionat că, admiterea unei contestaţii în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., impune ca instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs şi această omisiune să se fi produs din greşeală, textul referindu-se la omisiuni esenţiale şi involuntare în raport cu situaţia existentă la dosar în momentul pronunţării hotărârii.

Or, în speţă nu se poate reţine că este vorba despre o atare împrejurare, în condiţiile în care din considerentele deciziei a cărei retractare se solicită reiese că instanţa de recurs a analizat motivele de casare incidente, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Astfel, în raport cu art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că, în mod corect, instanţa de apel s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiei tardivităţii, întrucât nerespectarea termenului imperativ de declarare a căii de atac determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat în termenul legal şi că prin constatarea decăderii este exclusă realizarea controlului judiciar a celorlalte aspecte invocate.

Totodată, cu privire la criticile invocate de recurenta-pârâtă ce vizează soluţia de respingere a cererii de repunere în termen şi a apelului ca fiind tardiv formulat, Înalta Curte a reţinut că ipoteza comunicării sentinţei apelate apărătorului părţii, despre care se pretinde că nu ar mai fi avut împuternicire să o reprezinte, nu se încadrează în dispoziţiile art. 186 C. proc. civ. şi nu constituie prin ea însăşi un motiv temeinic justificat, de natură a împiedica partea să declare apelul în termen legal, în condiţiile în care partea nu a indicat o schimbare de domiciliu/sediu, nu a precizat că ar fi denunţat contractul de asistenţă juridică şi nu a solicitat expres comunicarea actelor de procedură, inclusiv a hotărârii, la altă adresă.

Aşadar, nu poate fi reţinută cu temei susţinerea contestatoarei cu privire la recursul declarat împotriva încheierii de şedinţa din data de 09.11.2016, în sensul că instanţa de recurs a menţinut hotărârea instanţei de apel fără a se referi la motivele sale privind prioritatea suspendării şi respectiv la motivele sale de recurs.

După cum neîntemeiată este şi susţinerea contestatoarei cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1600/Ap din 14 noiembrie 2016, în sensul că instanţa de recurs a procedat în aceeaşi manieră ca şi instanţa de apel, ignorând motivele formulate pentru repunerea în termen şi stabilind acelaşi lucru, că legalitatea comunicării hotărârii exclude repunerea în termen.

În egală măsură, se cuvine a fi subliniat că motivele de contestaţie în anulare nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele limitativ vizate în mod expres de art. 503 C. proc. civ., normă cu câmp limitat de aplicare şi care trebuie interpretată, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs la recurs.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei omisiuni privind cercetarea vreunuia din motivele de recurs în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv.

Or, analizând decizia atacată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns tuturor motivelor de recurs cu care a fost învestită şi, prin urmare, nu se poate reţine că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, câtă vreme instanţa de recurs a examinat problema de fond supusă judecaţii, analizând în mod efectiv motivele de recurs încadrate de instanţă, în raport cu criticile formulate, în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

De fapt, deşi invocă dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., contestatoarea îşi exprimă în realitate nemulţumirea faţă de argumentele în raport cu care instanţa de recurs a analizat şi reţinut criticile formulate, or, instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanţa de recurs a analizat criticile de recurs şi a motivat soluţia dată.

Împrejurarea că autoarea prezentului demers judiciar nu este mulţumită de modul în care au fost soluţionate motivele sale de recurs şi motivată decizia contestată sub acest aspect nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate de art. 503 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1718 din 21 noiembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.