Voucher redemption claim fails; appeal quashed as inadmissible for formal grounds.

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 18.12.2013 sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.996.494,47 RON cu titlu de daune interese, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de rambursarea de către pârâtă către reclamanta a tichetelor de masa si cadou cu încălcarea prevederilor contractuale si legale, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata pricinuite de prezentul litigiu.

La data de 11.03.2014 reclamanta a formulat o cerere precizatoare prin care a învederat că îşi majorează câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.998.984,47 RON cu titlu de daune-interese reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de rambursarea de către pârâtă către reclamantă a tichetelor de masă şi cadou cu încălcarea prevederilor contractuale şi legale.

Prin sentinţa civilă nr. 503/03.02.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L. (fosta C. SRL), prin lichidator C.I.I. D., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 352/A din 21 februarie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. împotriva sentinţei civile nr. 503/03.02.2015, pronunţată de secţia a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. x/2013, având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L., ca nefondat; a obligat apelanta la plata a 17.364 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva deciziei civile nr. 352/A din 21.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 03.08.2017 la Curtea de Apel Bucureşti.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept material care reglementează răspunderea contractuală, concluzionând în mod greşit că recurenta nu a suferit un prejudiciu şi că neglijenţa sa a fost cea care a înlesnit nerespectarea prevederilor contractuale şi legale.

Astfel, în ceea ce priveşte prejudiciul suferit de reclamantă, se arată că au fost efectuate plăţi contractuale fără să existe o contraprestaţie din partea pârâtei. Relaţia contractuală dintre părţi a încetat la data de 19.01.2011, iar la momentul descoperirii neregularităţilor, mai 2011, recurenta nu mai avea posibilitatea să invoce excepţia neexecutării contractului, pentru simplul motiv că deja îşi executase propria obligaţie contractuală, respectiv decontarea tichetelor.

Contractul care reglementa relaţia dintre părţi nu prevedea alte obligaţii contractuale în sarcina recurentei referitor la verificarea tichetelor. Pârâta avea obligaţia să trimită reclamantei spre decontare numai tichete completate corespunzător.

Recurenta citează dispoziţiile art. 1073 C. civ. şi susţine că obligaţia ştampilării şi datării fiecărui tichet era în sarcina pârâtei, iar neîndeplinirea acestor obligaţii, precum şi acceptarea unor tichete neconforme, dă dreptul reclamantei de a refuza plata acestora.

Dreptul la rambursarea sumelor solicitate prin acţiune s-a născut în patrimoniul reclamantei, care este îndreptăţită să le solicite prin prezenta acţiune. Mai mult, se arată că nu este incident niciun caz care ar fi putut exonera de răspundere pârâta.

În continuare, recurenta-reclamantă susţine că a dat dovadă de diligentă, în mod greşit reţinând instanţa de apel că aceasta a fost în eroare cu ocazia decontării tichetelor. Potrivit clauzelor contractului, reclamanta nu avea obligaţia de a efectua verificări asupra tichetelor primite de la pârâtă spre decontare.

Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că soluţia preconizată este aceea de anulare a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 22 noiembrie 2017, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) d) din noul C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

De asemenea, art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. proc. civ., prevede că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor sub sancţiunea nulităţii.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, instanţa supremă constată că dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă referitor la pretinsa greşită aplicare a art. 1073 C. civ. nu se încadrează în cazurile de casare indicate, fiind invocat pur formal.

De asemenea, argumentele prin care recurenta pune în discuţie modalitatea în care părţile şi-au îndeplinit sau nu obligaţiile contractuale şi legale nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte constată că autoarea căii de atac a reiterat în cuprinsul cererii de recurs susţinerile formulate în memoriul de apel, care şi-au primit amplu şi detaliat dezlegarea în drept.

Astfel, reluarea situaţiei de fapt în cauză şi prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost făcută doar formal.

În considerarea celor anterior expuse, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să cuprindă critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor făcute de părţi în faţa instanţei de prim control judiciar devolutiv.

În speţă, susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja rezolvarea prin hotărârea atacată.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În considerarea celor anterior expuse, din care rezultă fără echivoc că pretinsele critici formulate de recurenta-reclamantă nu vizează în concret elemente de nelegalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte apreciază că nu se circumscriu motivelor de nelegalitate indicate şi că autoarea căii de atac solicită practic instanţei de recurs să decidă cu privire la chestiuni ce ţin eventual de temeinicia deciziei recurate, iar nu de legalitatea acesteia, situaţie nepermisă în contextul reglementării actuale a căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. împotriva deciziei civile nr. 352/A din 21.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator CII D. în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 352/A din 21 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.