Mortgage debt discharge upheld; Supreme Court declines jurisdiction over appeal, case sent to Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra recursului de faţă;

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 24.08.2016, sub dosar nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca instanţa să constate stingerea datoriilor principale şi accesorii izvorâte din contractul de credit pentru investiţii imobiliare pentru persoane fizice nr. x/17.07.2008, completat prin actele adiţionale din 04.09.2008, 09.07.2010 şi 15.11.2010, prin darea în plată a imobilului ipotecat şi transmiterea dreptului de proprietate către creditorul - bancă asupra imobilului apartament situat administrativ în Alba Iulia, str. x, jud. Alba, înscris în CF x-C1-U6 Alba Iulia, nr. top. xVIII, compus din 2 camere şi dependinţe, în suprafaţă de 49,60 mp, cota de bunuri indivize în suprafaţă de 6/100 şi 17/275 mp teren, în temeiul art. 3-5, 8 şi 10 din Legea 77/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 1341/2017 din 18 mai 2017, Judecătoria Alba Iulia a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta D. prin E. S.R.L., în calitate de succesoare în drepturi a C. S.A.. A respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel A. şi B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate şi pe cale de consecinţă a se dispune admiterea cererii pentru constatarea dării în plată dedusă judecăţii.

Prin decizia nr. 1196/A/2017 din 5 octombrie 2017, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1341/2017 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. x/2016.

A schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că:

A admis cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta D., prin E. S.R.L., în calitate de succesoare în drepturi a C. S.A..

A dispus stingerea tuturor datoriilor cu accesorii ale reclamanţilor faţă de pârâta D., datorii izvorâte din contractul de credit pentru investiţii imobiliare pentru persoane fizice nr. x/17.07.2008 modificat prin actele adiţionale din 04.09.2008, 09.07.2010 şi 15.11.2010, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului ipotecar D. prin E. S.R.L. şi transferul dreptului de proprietate către pârâtă asupra imobilului apartament din Alba Iulia str. x bl. TOP x ap. 8 jud. Alba, înscris în CF x-C1-U6 Alba Iulia nr. top xVIII compus din 2 camere şi dependinţe în suprafaţă de 49,60 mp, cota de bunuri indivize în suprafaţă de 6/100 şi 17/275 mp teren, de la data ramânerii definitive a prezentei, în baza art. 3-5, 8 şi 10 din lg. 77/2016; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta D., reprezentată de E. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, şi rejudecând să se menţină sentinţa civilă nr. 1341/2017 pronunţata in dosar nr. x/2017, al Judecătoriei Alba Iulia, ca fiind temeinică şi legală.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba la data de 20.11.2017.

La data de 14.12.2017 tribunalul a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 18.12.2017.

La 19 februarie 2018, intimaţii-reclamanţi B. şi A. au depus întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia.

La 25 aprilie 2018 recurenta-pârâtă a transmis, prin email, note de şedinţă, prin care a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Alba, în apel, într-o cerere având ca obiect o acţiune în constatarea dării în plată, în temeiul Legii nr. 77/2016, a cărei competenţă de soluţionare în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, iar hotărârea de primă instanţă poate fi atacată cu apel potrivit dispoziţiilor art. 9 din acelaşi act normativ.

Conform dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, situaţie în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect o cerere formulată în baza Legii nr. 77/2016, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Alba, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta D., reprezentată de E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1196/A/2017 din 5 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.