Territorial competence in consumer disputes: exclusion of exclusive jurisdiction for corporate defendants and bars on ex officio declination of private-order incompetence

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra conflictului negativ de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 24.04.2017, sub numărul x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului B. la plata sumei de 2.465,66 RON care reprezintă contravaloarea serviciilor prestate (din care suma de 2.136,33 RON reprezintă debit principal, iar suma de 329,33 RON reprezintă penalităţi facturate), suma de 2.317,91 RON reprezintă daune moratorii calculate până la data de 31.12.2014, precum si suma de 4.000 RON cu titlu de costuri încetare relatie contractuala. Reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtului la plata daunelor moratorii în procent de 0,5%/zi de întârziere, în continuare, până la plata efectivă a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 şi următoarele C. proc. civ.

Instanţa a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, pe care, analizând-o cu prioritate în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi a reţinut următoarele:

S.C. C. S.A. - fostă D. S.A. şi pârâtul B. au încheiat contractul nr. x/27.02.2013, având ca obiect furnizarea de către D. către Abonat a serviciilor de comunicaţii electronice.

Potrivit art. 10.9, respectiv 10.13 din contract, plata fiecărei facturi emise de către D. se va efectua de către abonat în termen de maxim 17 zile de la data facturării, pentru sumele neplătite la termen operatorul de servicii de comunicaţii electronice rezervându-şi dreptul de a aplica penalităţi, cu titlu de daune moratorii, în valoare de 0,5% calculate la sumele datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare datei scadenţei până la data plăţii integrale a sumei datorate.

Potrivit art. 11,13,14 din Condiţiile generale ale contractului, în cazul încetării contractului înainte de expirare a perioadei iniţiale clientul are obligaţia de a achita toate sumele datorate către D. şi eventualele costuri de încetare a contractului.

Dreptul de creanţă al S.C. C. S.A. (fostă D. S.A.) a fost transmis, prin cesiune, reclamantei S.C. A. S.R.L., cesiunea fiind înregistrată în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare la nr. x .

Prin art. 21.5 din Condiţiile Generale ale contractului s-a stabilit că, dacă părţile nu ajung la o înţelegere pe cale amiabilă, litigiul va fi soluţionat de către instanţele competente din România.

Instanţa apreciază că, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.

Prin punctele 1 şi 13 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, au fost definite noţiunile de operator economic şi consumator.

Prestarea serviciilor de comunicaţii electronice reprezintă un serviciu pe care operatorul economic, în speţă S.C. C. S.A. (fostă D. S.A.), care a transmis ulterior creanţa către reclamanta din prezenta cauză, s-a obligat să îl presteze consumatorului, pârâtul B.. Potrivit punctului 41 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, serviciul este definit ca fiind activitatea, alta decât cea din care rezultă produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.

În prezenta cauză, instanţa constată că părţile nu au încheiat o convenţie de alegere a instanţei competente după naşterea dreptului la despăgubire.

Totodată, schimbarea creditorului (prin cesiunea creanţei) nu este de natură a schimba calitatea pârâtului de consumator, în sensul arătat mai sus.

Aşadar, faţă de cele arătate mai sus, apreciind ca întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi în soluţionarea prezentei cauze şi constatând că pârâtul locuieşte în Comuna Glina, judeţul Ilfov, instanţa, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (3) raportat la art. 129 alin. (2) punctul 3 (potrivit căruia necompetenţa teritorială este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura) şi la art. 121 C. proc. civ., a admis-o, şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Cornetu, judeţul Ilfov (în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtului) prin sentinţa civilă nr. 10951/2017 din 08 septembrie 2017.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 06.10.2017, cu nr. x/2017.

La termenul din 14.11.2017 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie pe care a apreciat-o ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Din informaţiile furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului instanţa a constatat că pârâta este o societate cu răspundere limitată.

Prin urmare, având în vedere şi definiţia noţiunii de consumator astfel cum rezultă din Legea nr. 296/2004, citată de instanţa de trimitere, se constată că pârâta, persoană juridică, nu este un consumator care să atragă incidenţa art. 121 C. proc. civ.

Din această perspectivă instanţa apreciază că în prezenta cauză competenţa de soluţionare revine exclusiv Judecătoriei Iaşi, iniţial învestită de către reclamantă, luând în considerare regimul juridic de invocare a excepţiei de necompetenţă reglementat de dispoziţiile art. 129-132 C. proc. civ.

Astfel, în cauză nu suntem în prezenţa unei necompetenţe de ordine publică, fiind incidente prevederile art. 107 C. proc. civ.

Potrivit art. 130 C. proc. civ. necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Întrucât nerespectarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ. atrage necompetenţa de ordine privată, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi nu putea fi invocată din oficiu de către instanţă, ci doar de către pârâtă, lucru pe care aceasta nu l-a făcut în termenul prevăzut de lege.

Instanţa învestită ulterior apreciază că prima instanţă învestită nu se putea dezînvesti în temeiul invocării şi analizării excepţiei necompetenţei teritoriale cu nerespectarea regimului juridic imperativ instituit în privinţa necompetenţei teritoriale de ordine privată, competenţa teritorială fiind definitiv stabilită în favoarea Judecătoriei Iaşi prin neinvocarea de către pârâtă a excepţiei respective.

În consecinţă, Judecătoria Cornetu, prin sentinţa civilă nr. 4409/2017 din 14 noiembrie 2017 a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în favoarea Judecătoriei Iaşi; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă; a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Iaşi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă pretenţii solicitate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentând drept de creanţă preluat prin cesiune de la C. S.A..

Considerentele Judecătoriei Iaşi au vizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., instanţa apreciind că este atrasă competenţa teritorială exclusivă, având în vedere calitatea de consumator a pârâtei, această calitate fiind menţinută prin cesiunea de creanţă intervenită între creditorul iniţial S.C. C. S.A. şi cesionarul reclamant.

Înalta Curte constată că aceste considerente ale Judecătoriei Iaşi sunt greşite, pârâtul societate cu răspundere limitată, neputând fi încadrată în noţiunea de consumator, astfel cum este definită în Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului.

În consecinţă, dispoziţiile art. 121 şi art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, ci cele ale art. 107 C. proc. civ.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Art. 107 C. proc. civ., arată că în cazul acţiunilor personale competenţa aparţine instanţei în circumscripţia căreia domiciliază pârâţii, astfel că în cauză suntem în prezenta unei competenţe teritoriale de ordine privată.

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

În raport de aceste precizări, se constată că în speţă se pune în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată, care se supune dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Întrucât aceste norme sunt de competenţă teritorială relativă, nesocotirea lor putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul.

În raport de aceste considerente, de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opţiunea alegerii între mai multe instanţe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În condiţiile în care pârâtul nu a invocat necompetenţa Judecătoriei Iaşi în termenul procedural, judecătoria nu avea abilitatea legală de a o invoca din oficiu, rămânând competentă să soluţioneze cauza.

Se reţine că legiuitorul a reformat sistemul excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor. În noua viziune legislativă doar excepţiile de necompetenţă de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către judecător, în timp ce excepţiile de necompetenţă de ordine privată rămân în sarcina pârâtului sub aspectul invocării lor.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.