Lack of jurisdiction for supreme court to hear appeal against tribunal decision in claims valued under 200,000 RON

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa, la data de 28.09.2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta societatea C. S.A., prin Sucursala Bistriţa, să se constate ca fiind clauze abuzive următoarele articole din contractul de credit nr. x din 03.05.2007: art. 5 care prevede:

"după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile Băncii, la care se adaugă. 1.20 pp. (total 10.95+1.20)" art. 6 prevede:

"dobânda anuală efectivă (DAE), la data semnării prezentului contract, este de 18,12% pe an, în DAE fiind incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentaţiei, de acordare credit şi de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliţei de asigurare de viaţă, comisionul de urmărire riscuri, precum şi alte costuri (viitoare semnării contractului); art. 7 prevede:

"nivelul dobânzii curente la credite se stabileşte de bancă în funcţie de serviciul datoriei împrumutatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .dacă sunt întârzieri de până la 31 zile se adaugă 1 punct procentual la dobânda de la punct. 5 din contract…dacă sunt peste 31 zile se adaugă 3 puncte procentuale la dobânda de la art. 5 din contract; art. 8 prevede:

"dobânda majorată în funcţie de serviciul datoriei în cazul creditelor restante ...până la 30 de zile şi peste 30 zile se adaugă încă 7 puncte procentuale faţă de dobânda stabilită la punctul 5 din contract" art. 9 prevede:

"Banca percepe următoarele comisioane: comision de plată anticipată exprimată în procente fără a se putea deduce la care suma se raportează, comision de acordare credit 0.95% flat, comision de administrare 16,60 RON lunar reprezentând un procent de 0.50% din valoarea creditului, comision de transformare de 0.50% flat, comision de urmărire riscuri 92,96 lunar, cu consecinţa eliminării lor, stabilirea unei dobânzi fixe pe perioada rambursării creditului şi recalcularea costurilor acestuia după eliminarea clauzelor abuzive şi restituirea către reclamanţi a sumelor achitate în plus ori, în subsidiar, compensarea cu rate ulterioare; cu cheltuieli de judecată pentru cei ce se opun admiterii prezentei acţiuni.

Prin sentinţa civilă nr. 3290/2016 din data de 27 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., prin Sucursala Bistriţa; s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la pct. 9 lit. b), c) şi f) din contractul de credit nr. x/03.05.2007 încheiat între părţi; au fost respinse cererile reclamanţilor de constatare a nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la pct. 5, 6, 7, 8, 9 lit. a), d) şi e) din contractul de credit nr. x/03.05.2007 încheiat între părţi, ca neîntemeiate; a fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor suma percepută cu titlu de comision acordare credit, comision de administrare şi comision de urmărire riscuri de risc în temeiul contractului de credit nr. x/03.05.2007 încheiat între părţi, în cuantum total de 10.394,92 RON; a fost respinsă cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată; au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON; a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.119,22 RON, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanta C. S.A. prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul, admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa cererii de restituire a sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înaintea înregistrării cererii de chemare în judecată; respingerii cererii de chemare în judecată în întregime în rest; obligarea intimaţilor - reclamanţi, în temeiul art. 451 şi urm. C. proc. civ., la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea prezentei cauze (fond şi apel).

Prin decizia civilă nr. 283/2017 din 30.03.2017, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3290 din data de 27 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu reclamanţii-intimaţi A. şi B..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs C. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi/sau pct. 8 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentei cauze (fond, apel şi recurs), conform art. 451 C. proc. civ. şi urm., potrivit dovezilor ce vor fi depuse la dosarul cauzei şi potrivit dovezilor depuse în fond şi în apel.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015.

Prin decizia civilă nr. 279/2017 din 5.12.2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Cluj, reţinându-se dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., art. 483 alin. (3) şi (4), art. 96 pct. 3 din acelaşi cod.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 29 ianuarie 2018.

La 24 aprilie 2018 recurenta-pârâtă C. S.A. a depus la dosar note scrise şi practică judiciară, arătând că instanţa competentă material să soluţioneze recursul este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 30.03.2017, deci anterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, aşa încât efectele sus-menţionatei decizii nu sunt aplicabile.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 283/2017 din 30 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.