Slatina court has jurisdiction over debtor challenge to enforcement after special-authority rule already applied.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the **Judecătoria Slatina (Slatina District Court)** has territorial jurisdiction to hear the debtor's challenge to enforcement (contestație la executare); the case is to proceed there, and the ruling is final. The dispute arose when a debtor (a court) challenged a writ of execution and related enforcement acts issued in an enforcement file, after the creditor-party enforcement had been authorized by the Slatina court. The Pitesti District Court declined jurisdiction in favor of Slatina, which in turn declined jurisdiction back to Pitesti on the grounds that Article 127 of the Civil Procedure Code applied because the defendants were court clerks at the Pitesti court. The High Court held that the special jurisdiction rule of Article 127 had already been applied at the initial stage when the enforcement application was authorized, and it cannot be reapplied to subsequent incidental proceedings such as a challenge to enforcement; jurisdiction for such challenges is governed by Articles 651(1) and 713(1) Civil Procedure Code, which designate the enforcement court, i.e., the court that authorized the enforcement (Slatina).
Legislator headnote
AI generatedart. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013, art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, Art. 714 alin. (1) C. proc. civ, Art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 C. proc. civ; Slatina court has jurisdiction over debtor challenge to enforcement after special-authority rule already applied: , contestatoarea a invocat art. 666, 670, 701, 712 şi următoarele din C. proc. civ., Ordinul 2550/C/2006 al Ministrului Justiţiei, O.G. nr. 92/2012, art. XI alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2012, art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013, art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2018
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, la data de 03.02.2017 contestatoarea Curtea de Apel Pitesti - prin Presedinte A., în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T., a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite demarate în dosarul execuţional nr. x/2016 aflat pe rolul BEJ U., solicitând anularea încheierii de încuviinţare a executării silite, precum şi a tuturor actelor de executare emise în dosarul respectiv.
În drept, contestatoarea a invocat art. 666, 670, 701, 712 şi următoarele din C. proc. civ., Ordinul 2550/C/2006 al Ministrului Justiţiei, O.G. nr. 92/2012, art. XI alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2012, art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013, art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015.
La termenul de judecată din 20.07.2017, Judecatoria Pitesti a rămas în pronunţare pe excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti invocată prin întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 6888/2017 pronunţata in şedinţa publica de la 20 iulie 2017 in dosarul cu nr. x/2017, instanţa a admis excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Piteşti, invocată prin întâmpinare, declinând competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea Curtea de Apel Pitesti - prin Presedinte A., în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T., în favoarea Judecătoriei Slatina.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Art. 714 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanţa competentă pentru soluţionarea contestaţiei la executare sau a contestaţiei la un titlu care nu emană de la un organ de jurisdicţie este instanţa de executare.
Art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
Alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. prevede că "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".
Astfel, prin încuviinţarea executării silite, o anumită instanţă devine instanţa de executare în ceea ce priveşte toate incidentele intervenite în cursul executării, inclusiv contestaţia la executare, suspendarea executării silite şi suspendarea provizorie.
Din analiza dosarului, instanţa reţine că încuviinţarea executării silite în baza titlului executoriu la care face referire prezentul dosar aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti, a fost dispusă de către Judecătoria Slatina, jud. Olt, la data de 08.12.2016, în dosarul nr. x/2016.
Astfel, Judecătoria Slatina a devenit instanţă de executare, aceasta având competenţa de a soluţiona incidentele apărute în cursul executării, inclusiv prezentul dosar având ca obiect contestaţie la executare.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 25.09.2017, cu nr. x/2017.
În sedinta din data de 17 octombrie 2017, Judecatoria Slatina a invocat din oficiu necompetenta teritoriala a instanţei si a reţinut următoarele: Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. prevăd următoarele: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."
Raţiunea normei legale menţionate rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei prin prisma calităţii părţii. Din modul în care este redactat textul de lege, condiţiile care se cer a fi îndeplinite pentru aplicabilitatea lui sunt următoarele: existenţa unei cauze în curs de soluţionare pe rolul unei instanţe, reclamantul sau pârâtul să fie judecător, procuror, asistent judiciar, grefier şi să-şi desfăşoare activitatea profesională la instanţa competentă să judece cauza, situatie confirmata in speta intrucat paratii cauzei sunt grefieri ai Judecatoriei Pitesti, la data investirii acestei instante de judecata.
Aşadar, faţă de prevederile art. 54 C. proc. civ. coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., care prevede drept caz de incompatibilitate a judecătorului situaţia în care "există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa", art. 127 C. proc. civ. instituie o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii.
Pe de altă parte, alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. foloseşte imperativul "va sesiza", în timp ce alin. (2) al aceluiaşi articol- cazul de faţă, grefierii Judecatoriei Pitesti avand calitatea de parati- arată că "poate sesiza", de unde rezultă o obligaţie a reclamantului în prima ipoteză şi o facultate a acestuia în cea de-a doua (putându-se prevala sau nu de acest beneficiu legal), ceea ce s-a intamplat.
Astfel, contestatoarea Curtea de Apel Piteşti a ales deliberat sa nu investeasca alta instanta de judecata, ci chiar instanta la care paratii sunt grefieri-Judecatoria Pitesti, aceasta posibilitate revenind exclusiv reclamantului, motiv pentru care exceptia necompetentei invocata de catre parati trebuia respinsa, acestia din urma neavand posibilitatea legala de invocare, legiuitorul instituind facultatea alegerii instantei de judecata exclusiv in beneficiul reclamantului.
Ori, in cauza reclamanta contestatoare Curtea de Apel Craiova a ales sa investeasca Judecatoria Pitesti, motiv pentru care Judecatoria Pitesti a devenit competenta teritorial in solutionarea prezentei contestatii in executare, grefierii Judecatoriei Pitesti avand calitatea de parati debitori, iar nu reclamanti, pentru a se analiza, eventual, necompetenta teritoriala absolută.
Pentru aceste considerente, Judecătoria Slatina prin sentinţa civilă nr. 6559 din 17 octombrie 2017 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, în soluţionarea cauzei nr. 2130/280/2017, invocată din oficiu, de către instanţa de judecată; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitesti; a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă cu privire la soluţionarea cauzei şi a suspendat judecata până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă; a înaintat dosarul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Slatina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Cu prioritate, Înalta Curte constată că prezentul conflict priveşte competenţa de soluţionare a cererii contestatoarei având ca obiect contestaţie la executare.
Potrivit dispoziţiilor art. 711 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
Textul legal anterior menţionat reprezintă sediul materiei pentru controlul legalităţii executării silite atunci când, pe parcursul derulării acesteia, părţile sau terţii sunt vătămaţi de modalitatea în care s-a realizat o atare procedură, aceştia putând astfel obţine anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale şi uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.
Art. 713 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte competenţa de soluţionare a cererilor formulate în temeiul art. 711 din acelaşi cod în favoarea instanţei de executare, iar art. 651 alin. (1) C. proc. civ. statuează că instanţa competentă material să soluţioneze contestaţiile la executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.
Prin urmare, dispoziţiile invocate indică judecătoria ca fiind instanţa competentă din punct de vedere material pentru soluţionarea contestaţiei la executare propriu-zisă, iar, în concret, Judecătoria Slatina, iniţial învestită şi instanţă de executare care a efectuat formalităţile de încuviinţare a executării silite, este competentă şi din punct de vedere teritorial în sensul celor prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
Se observă, din această perspectivă, faptul că la momentul formulării cererii de încuviinţare a executării silite Judecătoria Piteşti iniţial investită cu soluţionarea cererii, în considerarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina. Această din urmă instanţă, în considerarea competenţei speciale instituită prin aplicarea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a devenit instanţa de executare, urmare a admiterii cererii formulate de creditori.
Dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. au fost reţinute greşit ca fiind aplicabile în cauză de către Judecătoria Slatina, în considerarea faptului că art. 127 C. proc. civ. reglementează în aliniatele art. 1 şi 2 ipotezele unei acţiuni ca act unic procedural, în cadrul căruia judecătorii/grefierii/procurorii sunt fie reclamanţi, fie pârâţi.
În speţă, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. au fost deja aplicate la momentul încuviinţării executării silite, nemaifiind posibilă o nouă aplicare a acestui text legal în situaţia contestaţiei la executare ce constituie doar un incident în cadrul executării silite.
Cu alte cuvinte, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. au fost deja aplicate la momentul iniţial al sesizării instanţei, respectiv cel al formulării cererii de încuviinţare a executării silite, nemaifiind posibilă o nouă aplicare a aceloraşi dispoziţii legale în legătură cu diversele cereri ce pot fi formulate pe parcursul acestei executări.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Slatina competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.