Supreme Court lacks jurisdiction for cassation appeals against tribunal rulings in claims up to 200,000 RON; competence transferred to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. x/2015 reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtele C. S.A. şi C. - Sucursala Târgu-Jiu, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 4 punctele 4.1 şi 4.6 din Contractul de Credit nr. x/22.08.2008, apreciind ca acestea sunt abuzive, iar ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit şi eliminării acesteia, să dispună stabilizarea(îngheţarea) cursului de schimb CHF - Leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, având în vedere că preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională; obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor de curs valutar percepute ca urmare a aplicării clauzei de risc valutar ratelor plătite lunar de aceştia, sume ce urmează a fi restituite cu actualizarea pana la plata efectivă a acestora şi cu acordarea dobânzii legale potrivit O.G. nr. 13/2011, actualizată, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar.

Prin sentinţa civilă nr. 8967 din 03.12.2015, Judecătoria Targu Jiu, secţia Civilă a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta C. S.A..

A respins acţiunea civilă având ca obiect nulitate act şi pretenţii formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C. - Sucursala Târgu-Jiu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 722 din 07.11.2017, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins excepţia de necompetenţă materială a secţiei a II-a Civilă, invocată de intimata pârâtă.

A admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 8967 din 3.12.2015, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. S.A. şi C. - Sucursala Târgu-Jiu, având ca obiect constatare nulitate act, pretenţii.

A schimbat sentinţa, în sensul că a constatat caracterul abuziv al clauzelor prin care suportarea riscului valutar este lăsată exclusiv în sarcina consumatorului.

A dispus restituirea sumelor reţinute - actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, până la data restituirii efective.

A obligat banca la 1000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi (onorariu avocat).

Prin cererea înregistrată la data de 22.11.2017, la Tribunalul Gorj, A. şi B. au solicitat lămurirea dispozitivului deciziei nr. 722 din 7 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, în sensul de a se menţiona şi îngheţarea cursului CHF-Leu, la valoarea de la data încheierii contractului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 443 şi următoarele C. proc. civ.

Prin decizia nr. 811 din 12.12.2017, Tribunalul Gorj a admis cererea formulată de apelanţii reclamanţi A. şi B. în contradictoriu cu intimatele pârâte C. S.A. şi C. - Sucursala Târgu-Jiu.

A lămurit dispozitivul deciziei, în sensul că la alin. (3) din dispozitiv se va însera mentiunea - dispune îngheţarea cursului CHF-Leu - la valoarea de la data încheierii contractului.

Impotriva deciziei nr. 722/07.11.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/31 8/2015, pârâta C. S.A. a formulat recurs solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 496 si art. 497 din Noul C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488, alin. (1), pct. 4 si pct. 8 din Noul C. proc. civ., admiterea recursului si, pe cale de consecinţa casarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 8967/03.12.2015, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii in totalitate a sentinţei civile nr. 8967/03.12.2015 pronunţata de Judecătoria Tg. Jiu in dosarul nr. x/2015 ca temeinica si legala. Totodată, a solicitat obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată avansate, atât în faza fondului, cât şi în cea a apelului şi a recursului; în temeiul dispoziţiilor art. 484, alin. (2) din Noul C. proc. civ., a solicitat suspendarea efectelor deciziei civile nr. 722/07.11.2017 pronunţata de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, până la soluţionarea recursului.

De asemenea, împotriva deciziei nr. 811/12.12.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/31 8/2015, a declarat recurs pârâta C. S.A. solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 496 si art. 497 din Noul C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488, alin. (1) pct. 4 si pct. 8 din Noul C. proc. civ., admiterea recursului şi, pe cale de consecinţa casarea deciziei recurate, in sensul respingerii cererii de lămurire/completare a dispozitivului deciziei civile nr. 722/07.11.2017, respectiv respingerea apelului formulat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 8967/03.12.2015, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii in totalitate a sentinţei civile nr. 8967/03.12.2015 pronunţata de Judecătoria Tg. Jiu in dosarul nr. x/2015 ca temeinică şi legală. Totodată, a solicitat obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată avansate atât în faza fondului, cât şi în cea a apelului şi a recursului; în temeiul dispoziţiilor art. 484, alin. (2) din Noul C. proc. civ., a solicitat suspendarea efectelor deciziei nr. 722/07.11.2017 si a deciziei nr. 811/12.12.2017 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, până la soluţionarea recursului. În situaţia admiterii recursurilor si a casării hotărârilor recurate, a solicitat ca in temeiul dispoziţiilor art. 500, alin. (1) si alin. (2) din Noul C. proc. civ., să dispună că actele de executare făcute în temeiul deciziei nr. 722/07.11.2017 si a deciziei nr. 811/12.12.2017 sunt desfiinţate de drept.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Gorj la data de 23.11.2017, respectiv 26.01.2018.

La data de 15.01.2018, respectiv 9.02.2018, tribunalul a înaintat cererile de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 02.02.2018.

La 19 aprilie 2018, intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia netimbrării recursului, precum şi a inadmisibilităţii acestuia; totodată, au formulat concluzii privind competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unor decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, în apel, într-un litigiu având ca obiect o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei nr. 811/12.12.2017, pronunţate în cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 722 se reţine că, potrivit art. 446 C. proc. civ. "Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."

Aşadar, cererea de lămurire este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea, iar aceasta din urmă este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat lămurirea.

Se mai reţine că cererea de suspendare reglementată de dispoziţiile art. 484 alin. (2) Cod de procedură civilă constituie un incident procedural ivit cu ocazia soluţionării recursului, acestea fiind indisolubil legate şi că, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (6) C. proc. civ., "cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare".

Potrivit art. 123 alin. (1) din C. proc. civ. "Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120."

Aşa fiind, instanţa competentă să soluţioneze cererea principală devine competentă să soluţioneze şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale, formulate în cadrul aceluiaşi proces.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziilor recurate de către Tribunalul Gorj, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 722 din 7 noiembrie 2017 şi a deciziei nr. 811 din 12 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.