Trade union's appeal against annulment of expulsion remanded to Court of Appeal Galați due to jurisdictional defect.

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 24.04.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Sindicatul Lucrătorilor Poştali SLPR - Filiala Brăila să se constate nulitatea Hotărârii Consiliului Sindicatului din data de 05.03.2015 şi nulitatea Hotărârii Adunării Generale din data de 04.04.2015, precum şi restabilirea situaţiei anterioare în sensul redobândirii calităţii de membru de sindicat SLPR - Filiala Brăila şi a calităţii de secretar general al filialei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7307 din 16.10.2015, Judecătoria Braila, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, a respins cererea reclamantei, pe care a obligat-o la cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 33 din 15.03.2016, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza la Judecătoria Brăila pentru continuarea judecăţii.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. x/2015*.

Prin sentinţa civilă nr. 5827 din 07.10.2016, Judecătoria Braila, secţia Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

În termenul prevăzut de art. 468 C. proc. civ. reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea ei în tot şi în rejudecare să se admită acţiunea şi să fie obligat pârâtul intimat la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul a formulat întâmpinare şi apel incident, prin care a solicitat respingerea apelului principal ca nefondat şi admiterea celui incident, iar în rejudecare să se schimbe în parte sentinţa, în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârât în primă instanţă.

Prin decizia civilă nr. 237 din 17.03.2017, Tribunalul Braila a admis apelul declarat de către apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 5827/7.10.2016, pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimatul Sindicatul Lucrătorilor Poştali (SLPR) Filiala Brăila.

A schimbat în tot sentinţa şi în rejudecare: a admis în parte acţiunea; a anulat Hotărârea Consiliului Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România- Filiala Brăila din 05.03.2015 şi Hotărârea Adunării Generale din 04.04.2015 în ceea ce priveşte sancţiunea excluderii reclamantei din Organizaţia Sindicală a SLPR- Filiala Brăila; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 540 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Totodată, a respins apelul incident formulat de către apelantul Sindicatul Lucrătorilor Poştali (SLPR) Filiala Brăila.

Impotriva deciziei civile nr. 237 din 17.03.2017, pronunţate de Tribunalul Brăila, secţia I civilă a formulat recurs Sindicatul Lucrătorilor Poştali (SLPR) Filiala Brăila solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi respingerea acţiunii reclamantei, respectiv, în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecare aceleiaşi instanţe de apel.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, sub nr. x/2015*.

Prin decizia civilă nr. 156/R din 1 noiembrie 2017, instanţa a declinat, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a recursului civil declarat de pârâtul Sindicatul Lucrătorilor Poştali (SLPR) Filiala Brăila.

Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Galaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., art. 483 alin. (3) şi (4), art. 96 alin. (3) din acelaşi cod şi considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională (paragraful 26 din decizie).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 8 decembrie 2017.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Brăila, în apel, într-o cerere având ca obiect nulitatea Hotărârii Consiliului Sindicatului din data de 05.03.2015 şi nulitatea Hotărârii Adunării Generale din data de 04.04.2015, într-un litigiu ce îşi are izvorul în Legea nr. 62/2011, prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în speţa de faţă ce are ca obiect nulitatea Hotărârii Consiliului Sindicatului din data de 05.03.2015 şi nulitatea Hotărârii Adunării Generale din data de 04.04.2015, întemeiată pe Legea dialogului social nr. 62/2011, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Brăila, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul SINDICATUL LUCRĂTORILOR POŞTALI (S.L.P.R.) - FILIALA BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 237 din 17 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Brăila, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.